
Legislatie
4 ianuarie 2016
SURSE POLITICE:"Guvernul vrea să amâne, astăzi, aplicarea Legii insolvenţei personale"
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Politică / 16 decembrie 2015
Actualizare 17:55 Ana Birchall: "Amânarea implementării Legii insolvenţei persoanelor fizice, un lucru nedrept la adresa românilor sufocaţi de datorii"
Deputatul PSD Ana Birchall consideră că amânarea implementării Legii insolvenţei persoanelor fizice ar reprezenta o nedreptate la adresa românilor care aşteaptă şansa unei redresări financiare, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Actualizare 16:40 Suciu: Amânarea intrării în vigoare a legii privind insolvenţa persoanelor fizice, în discuţia Guvernului
SURSE PARLAMENTARE:"Guvernul vrea să amâne, mâine, aplicarea Legii insolvenţei personale"
EMILIA OLESCUZiarul BURSA #Politică / 15 decembrie 2015
ADMINISTRAŢIA PREZIDENŢIALĂ:"Legea dării în plată nu a ajuns la Preşedinţie"
E.O.Ziarul BURSA #Politică / 4 decembrie 2015
Actualizare 13:25 Tolosa: "Thomsen are în program întrevederi cu Cioloş şi Isărescu"
Poul Thomsen, Directorul Departamentului European al Fondului Monetar Internaţional (FMI), va avea întrevederi, în cadrul vizitei sale în ţara noastră, cu premierul Dacian Cioloş şi cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, potrivit unei declaraţii a reprezentantului FMI în România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa, remisă azi redacţiei.
• Cioloş: "La următoarea întâlnire cu băncile o să abordez subiectul creditelor în CHF"
• Preşedintele Iohannis a primit azi vizita Directorului Departamentului European al FMI
LEGEA IRIGAŢIILOR - PUBLICATĂ, SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ, ÎN MONITORUL OFICIALReabilitarea sistemului de irigaţii - în Programul de Guvernare al lui Cioloş
E.O.Ziarul BURSA #Companii / 17 noiembrie 2015
70% dintre operatorii de restaurante şi cluburi nu au avizul ISU
ADELINA TOADERZiarul BURSA #Companii / 17 noiembrie 2015 /
OUG:Arestul la domiciliu în timpul urmăririi penale poate fi de maxim 180 de zile
Alexandru CosteaAnticorupţie / 30 iunie 2015
SENATComisia juridică a dat avize negative proiectelor de modificare a Codului Penal
Alexandru CosteaPolitică / 23 iunie 2015
Tăriceanu: "Din păcate, preşedintele s-a pronunţat împotriva modificărilor Codului penal"
Alexandru CosteaPolitică / 17 iunie 2015
CSM, aviz negativ privind modificările la Codul Penal
A.C.Anticorupţie / 15 iunie 2015
PROIECT:Persoanele cu imobile neracordate la canalizare trebuie să facă dovada nepoluării solului
Alexandru CosteaMiscellanea / 31 mai 2015
Iohannis: "Nu sunt de acord cu modificarea Codului Penal privind dezincriminarea conflictului de interese"
Alexandru CosteaAnticorupţie / 26 mai 2015
Guvernul a aprobat, azi, completări şi modificări la Codul Fiscal
Alexandru CosteaMacroeconomie / 20 mai 2015
Senatul a adoptat, tacit, proiectul de lege prin care se elimină încătuşarea arestaţilor neviolenţi
Alexandru CosteaMiscellanea / 7 mai 2015
Senatul a respins cererea de reexaminare privind Codul Silvic
Alexandru CosteaCompanii / 27 aprilie 2015
Senatul a adoptat proiectul de lege privind Codul Fiscal
Alexandru CosteaMacroeconomie / 27 aprilie 2015
LIVIU POP, PSD:"Parlamentarii au votat o modificare pentru eliminarea interpretărilor privind zilele de repaus"
Marius ConstantinMiscellanea / 27 aprilie 2015
AGENTUL GUVERNAMENTAL PENTRU CJUE:"Există un trend ascendent al întârzierilor în transpunerea legislaţiei UE"
Alexandru CosteaMiscellanea / 21 aprilie 2015
Iohannis cere Parlamentului reexaminarea unui act normativ de modificare a Legii apelor
Alexandru CosteaPolitică / 1 aprilie 2015
Consiliul Concurenţei analizează preluarea Advent Kai de către Mohawk
Valentin BusuiocCompanii / 25 martie 2015
Actualitate
Ungaria interzice un nou marş LGBT+
Internaţional /A.B. - 6 septembrie, 17:53
Fost oficial american avertizează asupra riscului unei intervenţii dezastruoase în Venezuela
Internaţional /A.B. - 6 septembrie, 16:29
Trump exclude schimbarea de regim în Venezuela
Internaţional /A.B. - 6 septembrie, 16:22
Trump avertizează că avioanele venezuelene vor fi doborâte dacă pun în pericol navele americane
Internaţional /A.B. - 6 septembrie, 16:11
SUA şi Venezuela, la un pas de război
Internaţional /A.B. - 6 septembrie, 15:59
Ziarul BURSA
19 decembrieNumărul băncilor de la noi a scăzut cu 30%, de la debutul crizei financiare; Cum va continua restructurarea sectorului bancar
Bănci-Asigurări /A consemnat Emilia Olescu - 19 decembrie
Sarajevo impune restricţii de trafic după ce a fost clasat drept cel mai poluat oraş din lume
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie

IPOTEZE DE WEEKENDAmurgul Americii şi distrugerea Europei
Editorial /Cornel Codiţă - 19 decembrie
IMM România acuză: Majorarea salariului minim - troc politic pe spatele antreprenorilor
Politică /George Marinescu - 19 decembrie
Studiu: Hidrogenul poate contribui indirect la încălzirea globală
Miscellanea /O.D. - 19 decembrie
Cotaţii Internaţionale
Bursa Construcţiilor
Ziarul BURSA
19 decembrieCurs valutar BNR
19 Dec. 2025| 5.0896 | |
| 4.3449 | |
| 5.4650 | |
| 5.8140 | |
| 604.5466 |
convertor valutar
»=BVBÎnchideri mixte pentru indici
Piaţa de Capital /A.I. - 5 septembrie
BURSELE LUMIIAvans pe bursele americane şi asiatice
Piaţa de Capital /A.V. - 5 septembrie
BVBCreşteri pentru indici
Piaţa de Capital /A.I. - 4 septembrie
BVBDeprecieri pentru majoritatea indicilor
Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
PIRAEUS BANK DOESN'T WANT TO BE ACQUIRED BY J.C. FLOWERS ANYMOREThe sale of Banca Comercială Carpatica, in doubt
E.O. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
GIVING IN PAYMENT LAW SENT BACK TO THE PARLIAMENTZamfir: "I appreciate the balanced position of President Iohannis"
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Inflation in the Eurozone, higher than expected
V.R. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
Industrial output in the Eurozone rises more than expected
V.R. (translated by Cosmin Ghidoveanu)
THE SCANDAL BETWEEN THE NBR AND THE INITIATORS OF THE LAW OF GIVING IN PAYMENT CONTINUESZamfir: "The PNL group has approved the hearing of the heads of the NBR"
Emilia Olescu (translated by Cosmin Ghidoveanu)
TRUST IN THE BSE, once again compromisedAn unforgettable general shareholder meeting
Adina Ardeleanu (translated by Cosmin Ghidoveanu)

































































