Leonardo Badea: Procesul de convergenţă economică al României reflectă efectul Balassa-Samuelson şi transformări ireversibile

Procesul de convergenţă economică a României implică o serie de transformări structurale ireversibile, care se reflectă în evoluţia cursului real de schimb, a salariilor şi a preţurilor din economie, potrivit unui articol semnat de Leonardo Badea, Prim-viceguvernator al Băncii Naţionale a României.

Oficialul BNR explică faptul că efectul Balassa-Samuelson oferă o perspectivă teoretică şi empirică asupra modului în care creşterea productivităţii din sectorul tranzacţionabil determină modificări profunde în economie. Pe măsură ce productivitatea în industriile expuse comerţului internaţional creşte, salariile se majorează, iar acest lucru se propagă şi în sectoarele netranzacţionabile - servicii, educaţie, sănătate, consultanţă -, ducând la creşterea generală a preţurilor şi, implicit, la aprecierea cursului real de schimb.

Pentru a explica intuitiv noţiunea de curs real de schimb, Badea foloseşte exemplul indicelui Big Mac, publicat anual de revista The Economist. Metoda, introdusă în 1986 de jurnalista Pam Woodall, compară preţul unui Big Mac în diferite ţări pentru a ilustra deviaţiile de la principiul parităţii puterii de cumpărare. Un Big Mac costă 5,69 dolari în Statele Unite şi 3,53 dolari în China, ceea ce sugerează că yuanul este subevaluat cu aproximativ 38% faţă de dolarul american. Diferenţele nu provin doar din cursul valutar, ci şi din structura economiilor: produsul include atât bunuri tranzacţionabile (carne, chiflă, brânză), cât şi netranzacţionabile (forţă de muncă, chirii, utilităţi), iar salariile mai mari din SUA explică, în mare parte, preţul mai ridicat al produsului faţă de China.

Efectul Balassa-Samuelson, teoretizat independent de Bela Balassa şi Paul Samuelson în 1964, descrie mecanismul prin care creşterea productivităţii în sectoarele expuse comerţului internaţional duce la creşteri salariale care se transmit şi în sectoarele interne, determinând creşterea nivelului general al preţurilor. În economiile emergente, unde ritmul de creştere a productivităţii este mai rapid, acest proces conduce la aprecierea cursului real de schimb.

„Pe măsură ce dezvoltarea economică este însoţită de diferenţe mai mari între ţări în ceea ce priveşte productivitatea bunurilor tranzacţionabile, diferenţele dintre salarii şi preţurile serviciilor cresc, iar în mod corespunzător cresc şi diferenţele în ceea ce priveşte paritatea puterii de cumpărare şi cursurile de schimb”, scria Balassa în lucrarea sa din 1964, citat de Badea.

Prim-viceguvernatorul BNR subliniază că acest efect este esenţial pentru înţelegerea procesului de convergenţă al ţărilor din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România, în raport cu economiile avansate din zona euro. În opinia sa, economiile emergente înregistrează o creştere mai ridicată a productivităţii în sectoarele tranzacţionabile, un curs real de schimb mai apreciat, un nivel agregat al preţurilor mai ridicat, o inflaţie mai mare decât economiile dezvoltate şi preţuri mai mici ale serviciilor în etapele incipiente ale dezvoltării.

Pentru validarea empirică, Badea aminteşte Proiectul Penn World Tables (PWT), fundamentat pe cercetările lui Kravis, Heston şi Summers, care a demonstrat efectul Penn - constatarea că ţările bogate au niveluri mai ridicate ale preţurilor şi un curs real mai apreciat. De asemenea, el citează lucrările lui Froot şi Rogoff (1985), care au adaptat modelul Balassa-Samuelson în funcţie de ponderea factorului muncă în sectoarele tranzacţionabile şi netranzacţionabile, precum şi pe cele ale lui Baumol şi Bowen (1966), care arată că serviciile intensive în muncă tind să aibă preţuri mai mari în timp din cauza productivităţii mai lente.

În acest context, Badea observă transformările economiei româneşti din ultimul deceniu, precum creşterea preţurilor serviciilor prestate de persoane fizice autorizate - antrenori, creatori de conţinut, consultanţi - şi apetitul scăzut al tinerilor pentru activităţi industriale asociate sectorului tranzacţionabil. Aceste evoluţii, afirmă el, indică materializarea efectului Balassa-Samuelson în structura economiei.

„Procesul de convergenţă al României a însemnat creşterea graduală a costului cu forţa de muncă în termeni relativi. Exporturile şi competitivitatea externă nu se mai pot baza pe mâna de lucru ieftină, ci trebuie să urmărească creşterea sustenabilă a productivităţii şi a eficienţei”, subliniază Badea.

Pentru a ilustra comparativ, oficialul BNR citează studiul lui Fernandez-Villaverde, Ohanian şi Yao (2023), care analizează evoluţia PIB-ului pe locuitor al Chinei între 1995 şi 2019, comparativ cu SUA, Japonia, Coreea de Sud şi Taiwan. Conform datelor, PIB-ul real pe locuitor al Chinei a crescut de la 6,6% din nivelul SUA în 1995 la 25% în 2019, iar proiecţiile arată că, în 2100, ar putea ajunge la 44%. Totuşi, autorii estimează o încetinire a ritmului de creştere din cauza productivităţii americane superioare.

În România, datele Eurostat şi ale Băncii Reglementelor Internaţionale arată o evoluţie convergentă între PIB-ul pe locuitor (la paritatea puterii de cumpărare) şi cursul real de schimb (REER), mai ales după 2017. Analiza empirică realizată de Badea, bazată pe filtrul Hodrick-Prescott, indică o corelaţie crescută între cele două serii - de aproximativ 30% după 2017 - ceea ce confirmă că transformările tipice efectului Balassa-Samuelson-Penn s-au accentuat în această perioadă. Totuşi, oficialul BNR atrage atenţia că aceste concluzii trebuie privite cu prudenţă, întrucât orizontul analizat de doar şapte ani este prea scurt pentru o concluzie solid fundamentată.

Pentru a explica impactul convergenţei asupra bunăstării, Badea oferă un exemplu numeric: dacă veniturile nominale cresc cu 15%, preţurile bunurilor netranzacţionabile cu 20%, iar cele tranzacţionabile cu 10%, puterea de cumpărare reală creşte doar cu 2%. Exemplul arată că procesul de convergenţă, deşi aduce creştere economică, trebuie evaluat prin beneficiul net asupra societăţii.

Analiza conchide că deprecierea nominală a cursului de schimb nu aduce automat o competitivitate sporită dacă nu este susţinută de creşteri de productivitate. Badea aminteşte avertismentul lui Paul Krugman din 1994: „O ţară care trebuie să-şi devalorizeze constant moneda pentru a exporta riscă, în realitate, o scădere a nivelului de trai.”

Un exemplu elocvent vine din cazul Portugaliei, analizat de Reis (2013), unde aprecierea cursului real de schimb, creşterile salariale rapide şi alocarea ineficientă a capitalului au dus la stagnare economică după anul 2000.

În concluzie, Leonardo Badea subliniază că o creştere sustenabilă şi o competitivitate reală se pot obţine doar prin îmbunătăţirea productivităţii şi alocarea eficientă a capitalului, nu prin artificii valutare. „O dezvoltare durabilă, care să implice creştere de productivitate şi competitivitate, se poate realiza doar prin alocarea eficientă a capitalului în economie”, conchide prim-viceguvernatorul BNR.