Listarea Circle la bursă marchează o schimbare importantă în peisajul stablecoin-urilor, în special în modul în care această clasă de active digitale este percepută de lumea financiară tradiţională, arată specialiştii Binance, potrivit unui comunicat emis redacţiei. IPO-ul aduce o creştere notabilă a credibilităţii pentru USDC şi câştigă tot mai multă recunoaştere din partea instituţiilor financiare tradiţionale şi a autorităţilor de reglementare.
Nu este doar un moment important pentru stablecoin-uri, este un pas semnificativ pentru ecosistemul cripto în ansamblu. Pe măsură ce USDC evoluează într-o infrastructură financiară de bază, trage întregul ecosistem cripto după el. Cu cât stablecoin-urile sunt mai profund integrate în cazuri de utilizare în lumea reală, cu atât Web3 devine mai familiar şi mai accesibil pentru utilizatorii tradiţionali.
Listarea publică (a oricărei companii) impune cerinţe stricte de transparenţă. Încă de la înfiinţarea sa în 2013, Circle a realizat audituri anuale ale situaţiilor financiare, a furnizat atestări ale rezervelor USDC săptămânal şi a publicat zilnic detalii despre obligaţiunile de trezorerie deţinute în Fondul de Rezervă Circle.
Ca societate listată (companie publică), Circle trebuie să publice rapoarte mai detaliate despre rezervele USDC, practicile operaţionale şi gestionarea riscurilor. Această transparenţă sporită oferă părţilor interesate, inclusiv autorităţilor, instituţiilor financiare şi utilizatorilor individuali, o imagine mai clară asupra modului în care moneda stabilă USDC este emisă şi gestionată.
Potrivit sursei, debutul Circle pe NYSE nu este doar un moment important pentru stablecoin-uri, ci este un pas semnificativ pentru ecosistemul cripto în ansamblu. Prin integrarea unui emitent de monede stabile în structura pieţelor financiare tradiţionale, această mişcare contribuie la legitimarea activelor digitale: sporeşte încrederea, extinde accesul şi estompează graniţa dintre Web3 şi Wall Street.
Interacţiunea directă cu activele bazate pe blockchain poate părea un teritoriu necunoscut, pentru multi oameni din sectorul financiar tradiţional. Însă, achiziţionarea de acţiuni într-o companie listată public este o zonă de confort.
Listarea Circle pe NYSE reduce această barieră psihologică, deoarece, acum, sectorul cripto este prezent şi pe bursă, iar promisiunea unei economii a activelor digitale care funcţionează fără probleme alături de finanţele tradiţionale este mai aproape ca niciodată.
Legea GENIUS (Ghidarea şi Stabilirea Inovaţiei Naţionale pentru Stablecoin-urile din SUA) introduce un cadru specific pentru „stablecoin-urile folosite pentru plăţi”, adică acele token-uri concepute pentru a menţine o valoare fixă şi a fi utilizate în tranzacţii. Legea urmăreşte să protejeze consumatorii, să sporească transparenţa şi să prevină riscurile sistemice fără a compromite creşterea industriei, mai spun specialiştii Binance.
Senatul SUA a adoptat Legea GENIUS, cu un vot de 68-30, după ani de dezbateri, blocaje şi semnale contradictorii din partea autorităţilor de reglementare. Aceasta pregăteşte terenul pentru ca stablecoin-urile (token-uri digitale ancorate la valoarea unor active stabile, precum dolarul american) să joace un rol mai integrat şi legitim în sistemul financiar.
Conform comunicatului, legislaţia impune o rezervă 1:1, iar emitenţii de stablecoin vor fi obligaţi să deţină active lichide, cum ar fi dolari americani sau titluri de trezorerie pe termen scurt, pentru a susţine integral valoarea token-urilor în circulaţie.
Emitenţii mari (cei cu peste 50 de miliarde de dolari în circulaţie) vor intra sub jurisdicţia agenţiilor federale, în special Oficiul Controlorului Valutar (OCC), cu sprijinul Rezervei Federale, FDIC şi NCUA. Iar cei mici vor avea opţiunea de a opera sub licenţă la nivel de stat, dacă acestea sunt considerate substanţial similare cu standardele federale.
Legea interzice stablecoin-urile care oferă randamente, precum cele care promit dobânzi, şi vizează în mod specific stablecoin-urile algoritmice, care se bazează pe mecanisme de ajustare a ofertei în loc de rezerve solide. Pentru această categorie, se impune un studiu detaliat realizat de Departamentul Trezoreriei.
Legea stabileşte şi modul în care custozii (entităţi care protejează rezervele de stablecoin, token-urile propriu-zise) trebuie să opereze pentru a proteja consumatorii. Aceste măsuri asigură că, dacă deţii stablecoin-uri emise sub acest cadru, activele sunt păstrate în siguranţă, separate de fondurile custodelui şi recunoscute legal ca fiind proprietatea ta, nu a custodelui sau a emitentului.
Doar instituţiile reglementate pot oferi aceste servicii de custodie. Ele trebuie să respecte reguli stricte: fondurile trebuie stocate în siguranţă şi protejate împotriva utilizării în alte scopuri decât deţinerea şi decontarea tranzacţiilor.
Legislaţia închide o lacună jurisdicţională de lungă durată, prin restricţionarea accesului la piaţa americană pentru stablecoin-urile emise în străinătate. Excepţia este în cazul în care emitenţii lor sunt înregistraţi la autorităţile de reglementare din SUA şi respectă aceleaşi cerinţe.
Legea GENIUS poate fi un moment de referinţă în istoria industriei cripto şi poate schimba regulile jocului, nu pentru că introduce ceva radical nou, ci pentru că stabileşte claritate acolo unde există confuzie.
Legea ar putea da undă verde companiilor non-cripto să se implice. Multe firme au semnalat interesul de a integra infrastructura stablecoin-urilor în operaţiunile lor. Cu o lege federală în vigoare, riscul legal scade semnificativ, ceea ce ar putea spori încrederea şi deschide calea pentru o competiţie mai mare în domeniul stablecoin-urilor.
Legea trece acum la Camera Reprezentanţilor, unde o altă legislaţie privind stablecoin-urile, Legea STABLE, este în pregătire. Cele două propuneri se vor combina înainte ca o versiune unificată să fie trimisă preşedintelui SUA, Donald Trump.
Potrivit comunicatului, preşedintele Trump şi-a exprimat deja aprobarea şi este de aşteptat să semneze legea înainte ca Congresul să intre în vacanţă, în august.
Debutul Circle New York Stock Exchange marchează un moment crucial în integrarea continuă a cripto în lumea financiară tradiţională, iar decalajul dintre Web3 şi finanţele tradiţionale se reduce, punând bazele unui viitor financiar mai incluziv, eficient şi inovator.
Legea GENIUS ar putea fi unul dintre cele mai semnificative momente legislative din istoria criptomonedelor. Prin crearea unui traseu legal, SUA semnalează că nu se retrage din finanţele digitale, ci modelează activ viitorul acestora.
Opinia Cititorului