Mandatele membrilor Consiliului de Supraveghere şi ale Directoratului din cadrul Băncii de Investiţii şi Dezvoltare (BID) se încheie la data de 23 noiembrie 2025, potrivit prevederilor legale şi actului constitutiv al instituţiei, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 1204/2022, mandatele au o durată de doi ani, atât pentru cei şapte membri ai Consiliului de Supraveghere, cât şi pentru cei trei membri ai Directoratului, numiţi în noiembrie 2023 de către acţionarul unic - statul român, prin Ministerul Finanţelor.
Reprezentanţii băncii subliniază că expirarea acestor mandate „rezultă natural din calendarul de constituire al băncii şi nu are legătură cu vreo măsură de revocare sau schimbare anticipată”.
BID este o instituţie de credit deţinută integral de stat, organizată în sistem dualist de administrare, cu misiunea de a sprijini dezvoltarea economică şi socială a României prin finanţarea proiectelor de investiţii, a IMM-urilor şi a autorităţilor publice locale.
Procesul de selecţie pentru un nou Consiliu de Supraveghere va fi derulat conform principiilor de guvernanţă corporativă şi transparenţă prevăzute de legislaţia naţională şi recomandările OCDE.
Banca precizează că îşi desfăşoară activitatea normal, „în acord cu prevederile legale, sub coordonarea acţionarului unic - Ministerul Finanţelor”.














































Opinia Cititorului