MARIANO RAJOY: "Nu voi permite să fie pusă din nou în discuţie unitatea Spaniei"

V.B.
Internaţional / 30 noiembrie 2014

"Nu voi permite să fie pusă din nou în discuţie unitatea Spaniei"

Premierul spaniol Mariano Rajoy nu va permite ca unitatea ţării sale să fie iarăşi pusă în discuţie, potrivit afirmaţiilor sale de ieri din Catalonia, în prima vizită făcută de demnitar în regiune după organizarea unui vot simbolic privind independenţa ei, scrutin pe care Madridul a încercat să-l împiedice, transmite AFP.

"Nu voi permite să fie pusă din nou în discuţie unitatea Spaniei", le-a spus prim-ministrul, în Barcelona, susţinătorilor formaţiunii sale, Partidul Popular (de dreapta), adăugând că nu va tolera ca locuitorii zonei să fie constrânşi a alege "între a fi catalani sau a fi spanioli".

Mariano Rajoy nu s-a mai deplasat la Barcelona din luna mai. Oficialul susţine că a vizitat Catalonia de 16 ori de la preluarea mandatului de premier la sfârşitul anului 2011. Din mai până în prezent, relaţiile deja tensionate dintre guvernul catalan condus de naţionalistul Artur Mas şi executivul central s-au deteriorat brusc, Mas susţinând dreptul de a organiza un referendum pe autonomie, pe care Rajoy l-a respins de fiecare dată, invocând unitatea Spaniei. Ieri, Mariano Rajoy a elogiat meritele unităţii spaniole, fără a face însă o propunere concretă care să calmeze spiritele catalanilor pro-independenţă.

Prim-ministrul a subliniat că Spania este "o ţară mare şi puternică" şi că guvernul central a ajutat Catalonia în repetate rânduri de la debutul crizei economice în 2008, când regiunea suferea din cauza datoriilor, autorităţile madrilene permiţând în special ca furnizorii catalani să-şi primească banii, iar salariile funcţionarilor din zonă să fie plătite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb