Marius Lulea: "Este nevoie de alegeri anticipate. Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva”

I.S.
Politică / 19 august, 14:54

Marius Lulea: "Este nevoie de alegeri anticipate. Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva”

Prim-vicepreşedintele AUR, Marius Lulea, a declarat că singura soluţie pentru formarea unei majorităţi parlamentare stabile este „revenirea la cetăţean”, prin organizarea de alegeri anticipate.

El a subliniat că pentru AUR nu contează cine conduce Partidul Social Democrat şi a criticat actuala coaliţie, considerând că nu este legitimă: „Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva”.

„Noi considerăm că aceste partide care formează actuala coaliţie sunt incapabile, nu au profesioniştii necesari, dacă îi aveau, guvernau bine ţara. Pentru a putea asigura o viitoare majoritate parlamentară, alta decât cea din momentul de faţă, poziţia noastră este cea pe care am exprimat-o în spaţiul public, că nu ne putem asuma decât să facem reformele necesare pe care ei le doresc. Întrebaţi PSD dacă vrea reforma administrativă. (...) Nu vor exista în aceste partide suficienţi parlamentari care să-şi asume aceste reforme, dacă nu le dictează stăpânii, cei care îi creditează, şi probabil că acolo se va ajunge, să facă aceste reforme, ei nu le vor face”, a spus Lulea, într-o conferinţă de presă.

El a mai transmis că AUR este deschis colaborării pentru implementarea reformelor esenţiale, precum cea administrativă, dacă vor exista parlamentari sau partide care îşi asumă aceste reforme: „Nu contează că le facem noi, că le fac ei, că suntem într-un guvern minoritar. Noi credem că revenirea la cetăţean este unica soluţie. În momentul de faţă noi nu vedem altă soluţie decât alegeri anticipate şi să decidă românii în urma unor alegeri anticipate. Există această majoritate care nu a fost votată de români (...) Românii au votat ceva şi s-au trezit cu altceva. (...) Este nevoie de alegeri anticipate, ca să decidă cetăţenii. Nu putem noi decide”.

Liderul AUR a amintit că şi în Italia şi Germania au avut loc astfel de alegeri.

În context, preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că PSD nu va face alianţă cu AUR în mandatul său: „Actuala coaliţie merge înainte”.

„Noi am decis în urmă cu două luni să intrăm în această coaliţie şi am luat decizia într-un cadru larg. Noi suntem un partid serios şi nu facem coaliţii pe picior”, a precizat Grindeanu.

Întrebat dacă poate afirma că PSD nu va face alianţă cu AUR, liderul interimar a răspuns: „În mandatul meu, da”.

Grindeanu a adăugat că „această coaliţie merge înainte” şi că vorbeşte zilnic cu premierul Ilie Bolojan la telefon, întâlnindu-se de câteva ori şi faţă în faţă în ultima săptămână.

Anterior, liderul AUR, George Simion, declarase, pe 13 august, că venirea partidului său la guvernare este "inevitabilă” şi a îndemnat PSD „să se reîntoarcă către poporul român” şi să accepte o guvernare cu Călin Georgescu ca prim-ministru.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Pai e exact ce a votat majoritatea ca majoritatea nu l-au votat pe calin georgescu si simion, ci pe ND si Bolojan.

    Acum daca il puneti pe georgescu prim ministru e taman contra a ceea ce a votat majoritatea. 

    un partid nu poate scadea in sondaje decat la guvernare. de pe margine e usor sa critici si sa pari dastept.

    1. Pai e exact pe dos ce a votat majoritatea . acum daca il punem pe Georgescu e taman ce a votat majoritatea ,

      si strainii au aflat ca alegerile au fost furate , vezi raportul SUA , dar poate la tine in sat nu este curent electric , iar stirile ajung grau cu caruța .

      furate nefurate, au fost refacute nu?

      dc vreti mai votam odata. 

      Tulsi Gabbard e prietena rusilor americana, chiar cuvintele lor

      refacute de sts !

    Românii vor sa pice guvernul dar nici pe aur. Daca mâine sunt alegeri prezența va fi de 30%

    1. pai aur nu e tot psd?

      Nu,e mai rau...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0716
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3253
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8432
Gram de aur (XAU)Gram de aur502.5817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb