Ministerul Educaţiei reduce riscul de penalizare prin renegocierea proiectelor PNRR

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 19 august

Ministerul Educaţiei reduce riscul de penalizare prin renegocierea proiectelor PNRR

English Version

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) anunţă că, în urma renegocierilor purtate de Guvern cu Comisia Europeană (CE), au fost păstrate doar acele proiecte din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care au un grad ridicat de maturitate şi pot fi finalizate până la 31 august 2026. Decizia reduce semnificativ riscul de penalizare pentru România, de la aproximativ 1,7 miliarde de euro la 718 milioane de euro.

17 investiţii şi 7 reforme în derulare

Potrivit MEC, instituţia gestionează în prezent 17 investiţii şi 7 reforme, cu o valoare totală alocată de 3,285 miliarde de euro pentru perioada 2021-2026. Analiza realizată anul acesta împreună cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) şi reprezentanţii CE a arătat că, fără renegociere, o parte dintre ţinte şi jaloane erau expuse riscului de neîndeplinire, ceea ce ar fi condus la pierderi masive pentru România.

Doar proiectele viabile rămân în PNRR

În urma discuţiilor, MEC a păstrat în PNRR numai proiectele cu un grad real de maturitate, care pot fi implementate în termen şi care pot absorbi integral fondurile alocate prin granturi. Celelalte proiecte, considerate cu risc ridicat, vor fi transferate către alte surse de finanţare.

Un caz relevant este Investiţia 15 - Şcoala ONLINE, finanţată iniţial prin componenta de împrumut din PNRR. Aceasta a fost deja redirecţionată către o sursă alternativă - Programul Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (PoCIDIF) -, unde va beneficia de finanţare nerambursabilă.

Obiectiv: absorbţie integrală şi evitarea sancţiunilor

Ministerul subliniază că măsura renegocierii a fost esenţială pentru a se concentra pe proiecte realizabile şi pentru a evita pierderea unor sume uriaşe din cauza neîndeplinirii jaloanelor asumate. Astfel, strategia MEC vizează maximizarea absorbţiei fondurilor europene şi, în acelaşi timp, asigurarea implementării eficiente a reformelor şi investiţiilor în educaţie până în 2026.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bai MINORITARULE, cum ma ,tu nu te pricepi nici la invatamant desi se zice ca esti profesor universitar si te pricepi la prevederile din PNRR.? Voi astia de la PNL si USR, nu sunteti decat niste TRADATORI ai romaniei si romanilor si SCLAVI ai STRAINILOR. !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0787
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3463
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4106
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8571
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.3229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb