De ce nu se doreşte eliminarea plafonării la gaze?

Am urmărit ani la rând discursul oficial despre plafonarea preţurilor la energie şi gaze: „protejăm populaţia”, „ţinem facturile sub control”, „statul intervine”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Energiei Iteligente (AEI), remis redacţiei.

Aceste formule au sunat bine şi chiar au protejat populaţia în perioada 2022-2023.

În timpul crizei energetice (2022-2023), majoritatea statelor europene au făcut un lucru firesc: au împărţit costul crizei între stat, furnizori şi consumatori. Au redus taxe, au acceptat pierderi bugetare temporare şi au intervenit pentru protejarea populaţiei şi economiei.

Statul român a ales opusul.

În loc să reducă presiunea fiscală şi să îşi asume o parte din şoc, statul a speculat criza pentru a-şi crea propriul cash-flow. După 2023, plafonarea preţurilor a fost folosită ca instrument de finanţare mascată.

Cât plăteşte un apartament cu 2 camere doar prin TVA (Lei/an)

Tip utilitate20212026Creştere

Gaze255825320%

Energie electrică148262177%

Total4031.087270%

După anul 2023, plafonarea nu a mai fost o măsură reală de protecţie socială pentru gaze.

A devenit o operaţiune de finanţare mascată a statului român, construită pe amânări, datorii ascunse şi transferul costurilor către consumatorii finali.

Statul a promis bani furnizorilor. Nu i-a plătit.

Furnizorii s-au împrumutat la bănci pentru a susţine schema impusă prin lege, iar costul acestor împrumuturi nu este suportat de stat, ci va fi recuperat, discret, de la populaţie.

Datoriile statului către furnizori şi costurile de finanţare

(miliarde de lei)

AnBanii care trebuiau plătiţi de STATRestanţe ale STATULUIDobânda plătită de furnizori•

20226,31,70,18

202313,54,20,44

202411,36,90,72

20256,29,50,99

Total37,322,32,33

• Dobândă estimată: 7%/an, perioadă de creditare: 547 zile

Între 2022 şi 2025, statul român a acumulat restanţe de aproximativ 22,3 miliarde lei către furnizorii de energie şi gaze.

Din cauza întârzierilor, furnizorii au plătit dobânzi bancare estimate la 2,33 miliarde lei.

Aceşti bani nu apar în discursul public, dar apar inevitabil în costurile finale plătite de consumatori.

Cine a plătit, cine a încasat

(miliarde de lei)

AnBani plătiţi de stat către furnizori (AFFER)Bani încasaţi de stat de la consumatori (AFFER)Bani care vor fi plătiţi de consumatori•

20226,346,3-

202313,521,3-

202411,312,4-

20256,2*6,5*-

Total37,386,52,33

• Recuperare începând cu 2025

* Estimare AEI

Concluzia financiară pentru consumatori

În medie:

fiecare consumator român a „beneficiat” de aprox. 3.000 lei prin plafonare;

a plătit suplimentar cca. 6.920 lei faţă de costul real al energiei;

va mai achita aprox. 187 lei doar din dobânzi, exclusiv din cauza întârzierilor statului.

Aceasta nu este protecţie.

De ce nu se doreşte eliminarea plafonării?

Pentru că plafonarea convine statului şi unor actori din piaţă.

Eliminarea ar însemna:

pentru stat: recunoaşterea oficială a datoriilor, presiune majoră pe deficit şi costuri politice;

pentru unii furnizori: reducerea veniturilor şi pierderea de clienţi.

Menţinerea schemei permite:

statului: amânarea plăţilor, cosmetizarea execuţiei bugetare şi mutarea notei de plată către terţi;

unor furnizori: câştiguri mai mari decât într-o piaţă liberă funcţională.

După 2023, plafonarea a funcţionat ca un împrumut fără dobândă pentru stat, garantat de consumatori.

În Europa, criza energetică a fost tratată ca urgenţă socială.

În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară.

Plafonarea preţurilor la gaze nu a redus costurile. Le-a amânat.

Nu a fost solidaritate. A fost inginerie financiară bugetară.

Nota de plată vine acum.

Şi, ca de obicei, nu va fi achitată de cei care au luat decizia, ci de oameni.

Cât plăteşte un apartament cu 2 camere doar prin TVA (Lei/an)

Tip utilitate20212026Creştere

Gaze255825320%

Energie electrică148262177%

Total4031.087270%

Plafonarea nu a mai fost o măsură reală de protecţie socială pentru gaze, după anul 2023. A fost o operaţiune de finanţare mascată a statului român, construită pe amânări, datorii ascunse şi transfer de costuri către consumatorii finali.

Statutul a promis bani furnizorilor. Nu ia plătit. Furnizorii s-au împrumutat la bănci ca să susţină schema impusă prin lege. Iar costul acestor împrumuturi nu este suportat de statm, cel care a împins să fie făcute, ci va fi recuperat, discret, de la populaţie.

Datoriile statului către furnizori şi costurile de finanţare

(miliarde de lei)

AnBanii care trebuiau plătiţi de STATRestanţe ale STATULUIDobânda plătită de furnizori•

20226,31,70,18

202313,54,20,44

202411,36,90,72

20256,29,50,99

Total37,322,32,33

• ) Considerăm dobânda de 7%/an şi perioada de creditare de 547 de zile

Între 2022 şi 2025, statul român a acumulat restanţe de cca. 22,3 miliarde de lei către furnizorii de energie şi gaze. Din cauza întârzierilor, furnizorii au plătit dobânzi bancare estimate la 2,33 miliarde de lei .

Aceşti bani nu apar în discursul public. Nu apar în conferinţele de presă. Nu apar în asumările politice. Dar apar, inevitabil, în costurile finale plătite de consumatori.

Cine a plătit, cine a încasat

(miliarde de lei)

AnBani plătiţi de stat către furnizori (AFFER)Bani încasaţi de stat de la consumatori (AFFER)Bani care vor fi plătiţi de consumatori•

20226,346,3-

202313,521,3-

202411,312,4-

20256,2*6,5*-

Total37,386,52,33

• Recuperare începând cu 2025

* Estimare AEI

În medie, fiecare consumator român a „beneficiat” de aproximativ 3.000 de lei prin plafonarea preţurilor. În acelaşi timp, a plătit suplimentar cca. 6.920 de lei, faţă de costul corect al energiei consumate, şi urmează să mai achite încă cca. 187 lei - pentru dobânzi, exclusiv din cauza întârzierilor statului în a-şi onorat obligaţiile legale. Aceasta nu este protecţie.

De ce plafonarea nu se doreşte a fi eliminată astăzi? Răspunsul este simplu, pentru că plafonarea convine statului, dar şi unor actori din piaţă. Eliminarea ei ar însemna - pentru stat: recunoaşterea oficială a datorilor, presiunea uriaşă pe deficitul bugetar şi costurile politice majore; pentru unii furnizori: reducerea veniturilor şi pierderea de clienţi. În schimb, menţinerea schemei permite: statului - amânarea plăţilor, cosmetizarea execuţiei bugetare şi mutarea notei de plată unor terţi, care ulterior să fie arătaţi cu degetul ca vinovaţi; unor furnizori - câştiguri mai mari decât pe o piaţă liberă funcţională.

Plafonarea după anul 2023, a funcţionat ca un împrumut fără dobândă pentru stat, garantat de consumatori.

Este adevărat că plafonarea a ascuns şi deficienţele instituţiilor statului, care nu au pregătit liberalizarea pieţei de energie, care au favoziat sau tolerat de-a lungul timpului diverşi actori de pe piaţă.

Furnizorii, transformaţi în bănci forţate. Majoritatea furnizoriilor de energie nu au fost „speculatori”, aşa cum se sugerează adesea. Au fost obligaţi prin lege să vândă sub cost, să suporte întârzieri şi să se împrumute pentru a menţine funcţională sau schemă pe care statul nu a fost capabil să finanţeze la timp. Statutul a refuzat să-şi asume riscurile propriei politice şi le-a transferat mai departe, către piaţă şi, în final, către populaţie.

În Europa, criză energetică a fost tratată ca o urgenţă socială. În România, a fost tratată ca o oportunitate bugetară. Statutul român nu a împărţit povara crizei. A transferat-o în fapt mascat şi în timp populaţiei, în timp ce şi-a protejat propriile încasări, necesare pentru toate găurile negre ale administraţiei româneşti.

Plafonarea preţurilor la gaze dincolo de anul 2023, nu a redus costurile. Le-a amânat. Nu a fost solidaritate. A fost inginerie financiară bugetară. Nota de plată vine acum. Şi, ca de obicei, nu va fi achitată de cei care au luat decizia, ci de oameni.