Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat marţi că va veni în Parlament, atunci când agenda premierului va permite, pentru a oferi clarificări privind retragerea trupelor americane din România, potrivit News.ro. El a precizat că discuţiile vor avea loc „în măsura în care se pot face dezbateri cu elemente clasificate şi confidenţiale”.
„O să venim, în momentul în care agenda premierului va permite acest lucru, să clarificăm, în măsura în care se pot face nişte dezbateri cu nişte elemente clasificate şi confidenţiale, o să putem avea aceste discuţii în Parlament, într-un cadru mai larg”, a spus ministrul Apărării.
Moşteanu a subliniat că apărarea României nu este vulnerabilă, invocând prezenţa consistentă a aliaţilor NATO în ţara noastră. „Aliaţii sunt aici, sunt lângă noi. Tot în momentul acesta se desfăşoară cel mai mare exerciţiu de anul acesta împreună cu aliaţii. Apărarea României nu este vulnerabilă, pentru că suntem în această alianţă defensivă NATO, o alianţă care ne permite să dormim liniştiţi, o alianţă care, iată, azi noapte şi-a ridicat avioanele”, a afirmat ministrul.
El a menţionat că în noaptea de luni spre marţi au fost din nou semnalate drone în apropierea graniţei României, iar avioanele F-16 româneşti şi Eurofighter ale partenerilor germani de la Mihail Kogălniceanu au fost ridicate pentru misiuni de poliţie aeriană.
În contextul organizării la Bucureşti a NATO Industry Forum, Moşteanu a spus că în aceste zile România găzduieşte peste 900 de reprezentanţi ai alianţei şi ai industriei de apărare, iar miercuri este aşteptată prezenţa secretarului general al NATO.
Referindu-se la decizia Washingtonului de a retrage o parte din forţele americane, ministrul a precizat că ar fi preferat ca trupele să rămână, dar a recunoscut că „decizia administraţiei actuale reflectă o repoziţionare strategică spre alte zone de potenţiale conflicte”.
„Europa a înţeles acest lucru şi investim mai mult. Noi, ca ţară, am avut anul trecut 2,17% din PIB, anul acesta probabil vom avea 2,3% din PIB. Polonia are anul acesta 4,7% din PIB. Toţi ne-am asumat să creştem până în 2035”, a concluzionat Ionuţ Moşteanu.














































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2025, 17:38)
mosteanul asta nu se poate abtine sa-si arate imbecilitatea si prostia zi de zi.
ti se da cu huuuo!, baaaa!
esti surd?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.11.2025, 18:10)
money, Polonia da 4,7 % si are PIB noi dam putin, Ungaria, Bulgaria, Serbia putin, primim mai putini soldati.
(soldatii americani din Romania sunt platiti de US nu de RO), si americanii sunt semifaliti dupa cum stim de-asta probabil vor retrage trupe din mai multe parti, nimic personal, cine plateste primeste cine nu, nu.
9