MINISTRUL RUS DE EXTERNE, SERGHEI LAVROV:"Moscova nu ţine să reia relaţiile cu Occidentul"

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 mai

"Moscova nu ţine să reia relaţiile cu Occidentul"

Rusia urmăreşte extinderea legăturilor cu China

Moscova va lua în considerare ofertele din partea Occidentului pentru restabilirea legăturilor şi va decide dacă acest lucru este necesar, dar se va concentra pe dezvoltarea relaţiilor cu China, spune ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de Reuters.

Într-o sesiune de întrebări şi răspunsuri la un eveniment desfăşurat la Moscova, ministrul Lavrov a spus că ţările occidentale au îmbrăţişat rusofobia după lansarea incursiunii în Ucraina, descrisă de Rusia ca "operaţiune militară specială".

Rusia lucrează pentru înlocuirea mărfurilor importate din ţările occidentale, a declarat Lavrov şi, în viitor, se va baza doar pe ţări "de încredere", care nu au obligaţii faţă de Occident.

"Dacă ei (Occidentul) vor să ofere ceva în ceea ce priveşte reluarea relaţiilor, atunci ne vom gândi serios dacă vom avea nevoie sau nu", a subliniat Lavrov, potrivit unei transcrieri apărute pe site-ul Ministerului rus de Externe, notează Agerpres.

Şeful diplomaţiei ruse şi-a exprimat nemulţumirile faţă de ţările occidentale, despre care a spus că sunt hotărâte să schimbe regulile relaţiilor internaţionale în detrimentul Rusiei.

"Trebuie să încetăm să fim dependenţi în orice fel de aprovizionarea cu absolut orice din Occident pentru a asigura dezvoltarea unor sectoare de importanţă critică pentru securitatea, economia sau sfera socială a patriei", a menţionat Lavrov, adăugând că obiectivul Moscovei este acum să dezvolte în continuare legăturile cu China.

"Acum, că Occidentul a luat o «poziţie a dictatorului», legăturile noastre economice cu China vor creşte chiar mai rapid", a spus Lavrov, precizând: "Pe lângă veniturile directe pentru bugetul de stat, aceasta este o şansă de a dezvolta estul îndepărtat şi estul Siberiei".

China are tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor "care nu sunt în niciun fel inferioare Occidentului. Un acord bun în acest domeniu va asigura beneficii reciproce", potrivit lui Lavrov.

Serghei Lavrov a concluzionat: "Rusia se va baza doar pe ea însăşi şi pe ţările care s-au dovedit de încredere, care nu dansează cum le cântă alţii. Dacă ţările occidentale îşi schimbă viziunea şi propun o formă de cooperare, atunci vom putem lua o hotărâre".

Serghei Şoigu: "Rusia îşi încetineşte ofensiva din Ucraina în mod deliberat"

Rusia îşi încetineşte ofensiva în Ucraina în mod deliberat, ca să permită evacuarea civililor, a afirmat ieri ministrul Apărării de la Moscova, Serghei Şoigu, transmite Reuters.

"Sunt declarate încetări ale focului şi sunt create coridoare umanitare pentru a scoate oamenii din aşezările încercuite. Desigur, asta încetineşte ritmul ofensivei, dar acest lucru este făcut în mod deliberat pentru evitarea victimelor în rândul populaţiei civile", a declarat Serghei Şoigu pentru agenţia de presă rusă RIA, conform Agerpres.

Ministerul Apărării de la Moscova a anunţat ieri că forţele ruse au lovit un depozit de arme situat în regiunea separatistă Doneţk, din estul Ucrainei.

În depozit erau stocate proiectile pentru obuziere M777 produse în Statele Unite.

Reuters nu a putut verifica din surse independente aceste informaţii.

La trei luni de la începerea agresiunii militare în ţara vecină, forţele ruse încearcă să-şi apere poziţiile de la nord de Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, pregătind o nouă ofensivă împotriva oraşului Sloviansk, situat mai la sud.

Potrivit unor surse ucrainene, operaţiunile ruse din zona oraşelor Severodoneţk şi Bahmut au eşuat.

Finlanda şi Suedia au în plan să trimită astăzi delegaţii la Ankara pentru a încerca să înlăture opoziţia Turciei faţă de cererile celor două ţări nordice de aderare la NATO, a anunţat ieri ministrul de Externe finlandez Pekka Haavisto, informează Reuters.

În urmă cu o săptămână, Turcia a afirmat că nu va sprijini aderarea Suediei şi a Finlandei la organizaţia euroatlantică.

Ankara consideră că Suedia şi Finlanda adăpostesc indivizi despre care afirmă că au legătură cu grupări considerate teroriste de autorităţile turce, precum Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), şi cu susţinători ai imamului Fethullah Gulen, acuzat de Turcia de organizarea tentativei de puci din iulie 2016.

În 16 mai, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus că ţara sa se va opune cererilor de aderare la NATO din partea ţărilor care au impus sancţiuni Turciei. Suedia şi Finlanda au introdus un embargo asupra exporturilor de arme către Ankara după incursiunea militară turcă în Siria, din 2019.

---------------------

Noile autorităţi proruse din regiunea ucraineană Herson, ocupată de Moscova, au adoptat luni rubla rusească drept monedă oficială în paralel cu grivna ucraineană, relatează AFP.

"Regiunea devine o zonă cu dublă monedă: rubla va circula în paralel cu grivna. Companiile şi antreprenorii vor putea afişa preţurile în cele două monede", a anunţat administraţia civilă şi militară prorusă din această regiune situată în sudul Ucrainei, conform Agerpres.

"Cursul este de două ruble pentru o grivna", a adăugat administraţia, menţionând că prima agenţie a unei bănci ruse se va inaugura "foarte curând" în Herson, capitala regiunii, iar "toţi antreprenorii" îşi pot deschide acolo un cont, "dacă doresc".

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Si e in interesul pe termen lung al Rusiei sau a unor conducatori care nu se dau dusi cu deceniile?

    Moscova nu prezinta nicio incredere si nimeni nu isi doreste relatii cu un partener instabil, santajist, mincinos, agresiv si mai ales primitiv in mentalitate si comportament.

    Nu se pot stabili relatii sanatoase, normale cu un astfel de regim si cu un popor care ucide si fura cu nonsalanta, dar care totodata se considera spiritual si ales.

    Pentru pamanteni exista un singur tratament eficient impotriva barbarismului: izolarea si ignorarea in totalitate a barbarilor. 

    1. Înlocuiește Moscova cu Washington și ajungi la exact aceeași concluzii.

      Corect

      L-am inlocuit in 1989! Nu am ajuns la "aceeasi concluzii" (Capitalistul Google e de vina ca nu ti-a tradus bine gandurile supuse liderului suprem, din rusa in romana)!

      E muult mai bine. Nu trebuie sa invadam vecinii ca sa le furam granele, televizoarele, banii si calculatoarele pentru ca le avem. E drept ca nu avem lider suprem, masini Lada si nici basini Sarmat, dar nici nu ne trebuie. Suntem multumiti cu ce ne-a dat Domnul (Dumnezeu, nu Putin asa cum e la rusi). 

      Corect.Cu toate relele si bunele tot e mai bine asa!Nimic nu a inflorit vreodata sub rusi.

      În România, de acord că e ceva mai bine, dar nu m-as hazarda să spun că e mult mai bine. Nu invadăm vecinii să le furăm grânele, tv-urile dar ne fură partenerii gazele, petrolul și celelalte resurse. Iar cine nu joacă bine în partitura partenerilor intră în repede-repejor în pușcărie.

      Legat de invazii, depinde pe ce parte a globului te afli. Sunt convins că irakienii, afganii, sârbii, libienii sau sirienii unde partenerul nostru le administrează petrolul sau le-a invadat și aruncat în aer țara sunt de altă părere decât tine (sau mine). 

      N-am înțeles ultima glumă cu "Domnul". Nu-l avem pe domnul Putin dar îl avem pe d-l Soroș. OK, nu te otrăvește ca Putin dar tot ajungi la pușcărie dacă nu înțelegi cum funcționează lucrurile. 

      Ne-au furat FSNul, PSDul, PNLul, PNTcdul, Nastase, Miki Spaga, Basescu, Udrea, Videanu, Pintea, Dragnea si multi, multi altii.

      Noi, romanii, ne inchinam Domnului Dumnezeu. 

      Rusii de inchina domnului Putin (ala e dumnezeul lor), precum se inchina slugile la stapan, sclavii la faraon si boii la poarta noua.

      Sa nu comparam pe cineva (oricine ar fi acela) cu Putin, pentru ca nimeni de pe planeta asta nu are mainile si constiinta patate de sange ca Putin. Soros e sfant pe langa Putin. 

    ramaneti in Evul Mediu

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro