Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a subliniat sâmbătă, în timpul unei vizite în judeţul Galaţi, că medicina de familie reprezintă fundamentul sistemului de sănătate şi că autorităţile intenţionează să extindă programul de dotare şi reabilitare a cabinetelor medicale prin atragerea de noi fonduri europene, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministrului.
„În judeţul Galaţi am vizitat două cabinete de medicină de familie modernizate prin PNRR, unde am întâlnit medici dedicaţi care, cu sprijinul fondurilor europene, au achiziţionat ecografe moderne, aparate EKG, monitoare pentru funcţii vitale, spirometre şi alte echipamente esenţiale. Medicina de familie este primul loc unde oamenii cer ajutor şi îngrijire, iar atunci când medicii au instrumentele necesare, câştigă întreaga comunitate”, a scris Rogobete pe Facebook.
Potrivit ministrului, prin PNRR sunt dotate 2.500 de cabinete de medicină de familie şi se finanţează reabilitarea a peste 800 dintre acestea.
„Nu ne oprim aici - vrem să extindem acest proiect cu noi fonduri europene, astfel încât fiecare român să aibă acces la servicii medicale de calitate, aproape de casă. Mulţumesc medicilor de familie pentru munca şi grija lor zilnică faţă de pacienţi”, a adăugat Alexandru Rogobete.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.08.2025, 15:09)
Si dotarea e o problema,
dar cea mai mare este LIPSA medicilor specialisti,
si chiar a medicilor de familie in multe zone ale tarii,
mai ales in mediul rural,asa ca treceti la treaba,
Domnilor ministrii al Sanatatii si lasati textele de propaganda.