Chiar dacă a refuzat să îşi dezvăluie salariul de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mişu Negriţoiu a suferit, cu siguranţă,o reducere a veniturilor prin preluarea noii funcţii, având în vedere că scaunul de preşedinte al ING Bank îi aducea în conturi 42.000 de euro lunar.
La preluarea mandatului de la ASF, Mişu Negriţoiu s-a încurcat când a venit vorba despre salariul său, în contextul în care veniturile "de lux" din ASF ţineau prima pagină a ziarelor.
Mişu Negriţoiu a precizat, atunci, că are cea mai mare scădere de salariu, fără să ofere cifre, iar ulterior a spus că, de fapt, nu ştie ce salariu va avea. "Eu am cea mai mare scădere (a salariului - n. r.), dar nu vă dau procente. Eu nu vreau să intru în jocul cifrelor", a afirmat domnia sa, adăugând: " Nu am niciun salariu, nu am discutat niciun salariu când mi s-a făcut propunerea, nu am discutat niciun venit, nici nu ştiu dacă am un contract, am doar un mandat de la Parlament. Am o misiune politică, nu am venit pentru bani. Am venit să fac un lucru pentru piaţă, pentru ţară, dacă vreţi. Este un proiect naţional, dar nici nu am probabil un venit mic. Nu am astăzi să vă spun cât salariu am şi nu îl am într-un document. Nu am întrebat pe nimeni câţi bani o să iau".
Deşi nu a dorit să îşi dezvăluie venitul din funcţia publică, preşedintele ASF şi-a dezvăluit salariul de la ING, cu ocazia publicării declaraţiei de avere.
Potrivit documentului, Mişu Negriţoiu are la bănci 150.000 de lei, 15.000 de dolari, 115.000 de euro, obligaţiuni de 100.000 dolalri şi investiţii la fonduri de 100.000 de euro şi 150.000 de lei.
Preşedintele ASF a mai declarat că are două terenuri intravilane în Otopeni şi în comuna Cornu din judeţul Prahova, cu suprafeţe de 3.251 de metri pătraţi şi respectiv 11.325 de metri pătraţi, dar şi două apartamente de câte trei camere, în Bucureşti, o garsonieră şi o casă de vacanţă la Cornu.
Şeful ASF mai deţine obiecte de artă de 20.000 de euro şi un ceas de 10.000 de euro achiziţionat în 2010.
Preşedintele ASF a declarat că are două credite contractate de la Alpha Bank în 2007 şi 2008, care mai au un sold la zi de 52.377 de euro şi respectiv 15.167 de euro.