Moody's: Turbulenţele politice din România amplifică temerile pieţei

F. A.
Internaţional / 16 iulie 2012

Evenimentele recente din ţara noastră au amplificat temerile din piaţă că turbulenţele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală din ultimii trei ani, se arată într-o analiză Moody's publicată astăzi, conform surselor de presă. În aceeaşi analiză se mai arată că incertitudinile ar putea persista până după alegerile din toamnă şi vor afecta, probabil, reformele structurale.

"Aceste evenimente au amplificat îngrijorarea din piaţă că turbulenţele politice ar putea pune în pericol consolidarea fiscală reuşită de ţară în ultimii trei ani şi sunt de factură negativă pentru ratingul de credit al României", se precizează în analiză.

Agenţia de rating se referă la suspendarea preşedintelui şi convocarea referendumului pentru demitere, pe 29 iulie.

Moody's atribuie ţării noastre ratingul de credit "Baa3", cel mai slab din categoria activelor recomandate pentru investiţii pe termen lung.

Agenţia notează că incertitudinile din piaţă au determinat deprecierea leului cu peste 2% în luna iulie, cea mai puternică scădere înregistrată "pe pieţele emergente comparabile" în aceeaşi perioadă.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb