Moşteanu: ”România nu are voie să tragă înspre dronele care cad pe teritoriul Ucrainei”

S.B.
Politică / 3 septembrie, 10:48

Moşteanu: ”România nu are voie să tragă înspre dronele care cad pe teritoriul Ucrainei”

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a declarat, marţi seară, că România nu are voie să tragă înspre dronele care cad pe teritoriul Ucrainei la nord de Dunăre, dar a precizat că România a dislocat echipamente militare în acea zonă, iar avioane patrulează, pentru ca populaţia să fie în siguranţă, potrivit news.ro.

Întrebat, marţi, la Antena 3, de ce România nu doboară dronele identificate în apropierea graniţei noastre în judeţul Tulcea, ministrul Ionuţ Moşteanu a afirmat că România nu poate să tragă către teritoriul Ucrainei pentru a doborî dronele respective.

”Dronele cad în Ucraina pe malul celălalt al Dunării. În momentul în care ucrainenii trag, bucăţi din drone ajung pe teritoriul românesc. Nu s-a întâmplat vara asta, dar s-a întâmplat şi au fost ştiri de mai multe ori. Şi aseară, aşa e. Deci vedem războiul de pe balcon, din păcate. Vedem cum ruşii atacă în nordul Dobrogei, frecvent, porturile ucrainene. Azi noapte, armata română a ridicat două aeronave F-16, au fost ridicate şi două Eurofighter ale aliaţilor germani. Din fericire, populaţia este protejată, pentru că dronele alea cad pe teritoriul ucrainean. Ucrainenii trag în ele. Nu avem voie să tragem spre teritoriul Ucrainei”, a explicat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu.

El a precizat că ţara noastră are echipamente militare dislocate în judeţul Tulcea, iar forţe navale patrulează în zonă.

”Avem echipamente în acea zonă, sunt dislocate forţe lângă toate aglomerările urbane din acea zonă de pe braţul Chilia, din partea de nord a Dobrogei. Armata română e acolo, forţele navale patrulează în zonă, avem un grafic de patrulare foarte precis, însă nu avem de ce să tragem şi nici nu avem voie să tragem pe teritoriul ucrainean în drone peste Dunăre”, a afirmat Ionuţ Moşteanu.

El a precizat că România are cadrul legal de ”a da jos” doar fragmentele de dronă care intră pe teritoriul ţării noastre, dar nu şi de a le doborî pe teritoriul Ucrainei.

Locuitorii din Isaccea au primit, în noaptea de luni spre marţi, un mesaj RO-Alert după noi atacuri ale Federaţiei Ruse în Ucraina, în apropierea graniţei cu România, fiind avertizaţi că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi să adopte măsuri de protecţie.

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că două aeronave F-16 şi două aeronave Eurofighter Typhoon au monitorizat situaţia şi nu au fost detectate pătrunderi ale unor drone în spaţiul aerian naţional.

Incidente similare au loc frecvent în zona de graniţă cu Ucraina.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. ardem kerosenul de pomana!daca nu tragi in ele si cred ca sunt atat de scumpe rachetele ca RO iese doar cu un mare minus in urma interventiilor vasnicilor aparatori!

    asta o fi facut armata obligatorie?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0784
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3162
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4352
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8165
Gram de aur (XAU)Gram de aur522.8926

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb