Navalnaia îi cere lui Putin să elibereze opozanţii ruşi şi civilii ucraineni antirăzboi înaintea summitului din Alaska

A.B.
Internaţional / 15 august, 19:10

Navalnaia îi cere lui Putin să elibereze opozanţii ruşi şi civilii ucraineni antirăzboi înaintea summitului din Alaska

Văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, i-a cerut vineri preşedintelui Vladimir Putin să elibereze opozanţii faţă de războiul din Ucraina încarceraţi în Rusia, cu câteva ore înainte de întâlnirea acestuia cu preşedintele american Donald Trump în Alaska, conform AFP, de la care transmitem cele ce urmează.

„Eliberaţi activiştii şi jurnaliştii ruşi, civilii ucraineni, pe toţi cei care au fost încarceraţi din cauza unor declaraţii împotriva războiului şi unor postări pe reţele de socializare”, a transmis Navalnaia într-un mesaj video publicat pe canalul său Telegram. Ea le-a cerut lui Putin şi Trump să facă acest summit „istoric” printr-un „schimb de liste” cu persoane deţinute, care să fie eliberate.

„Noi nu ştim şi dumneavoastră nu ştiţi ce se va întâmpla după discuţiile dumneavoastră. Poate că rezultatele vor face o diferenţă. Poate că vor fi uitate într-o săptămână. Trebuie să luaţi o decizie ireversibilă, ceva care să nu poată fi anulat”, a subliniat Navalnaia, adăugând că este „inutil să pierdem ani de zile cu un du-te-vino diplomatic” şi amintind că „din nefericire, ştie mai bine ca oricine preţul întârzierii” eliberării deţinuţilor.

Potrivit Kievului, mii de civili ucraineni sunt deţinuţi în Rusia sau în zone din Ucraina aflate sub ocupaţie rusă. Navalnaia a denunţat restrângerea drastică a libertăţii presei şi a exprimării pe Internet în Rusia, începând cu februarie 2022, şi numeroasele proceduri judiciare împotriva persoanelor care şi-au exprimat opoziţia faţă de război, scrie sursa citată.

Soţul său, Aleksei Navalnîi - principalul opozant al lui Vladimir Putin - a murit la 16 februarie 2024 într-o colonie penitenciară arctică. Familia şi susţinătorii săi susţin că a fost ucis din ordinul liderului de la Kremlin.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. n are cum sa i elibereze ca e vorba de o droaie de asasini platiti de zelenski sa omoare rusi in Rusia

    1. Tehnica-i sa-i arunce pe fereastra de la etaj

      pai da, hau ca ai inteles, asta ar merita asasinii platiti de zelenski sa omoare oameni in Rusia pe unde le vine

      Și rusnacii care omoara oameni prin lume ce merită Nea Rubla?

      Sa candideze la președinție? 

      minciuni banale, asa ceva nu exista, nu s a auzit, daca asa era schelălăiați si behăiati de impuțeați presa internațională,

      hai meri fa noapte alba ca minciuni poti sa publici si maine :-)))))) 

      Ai păreri ferme despre geopolitică, dar încă te lupți cu limba română. Poate ar fi bine să-ți rezolvi conflictele cu gramatica înainte să intri în cele internaționale

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8611
Gram de aur (XAU)Gram de aur496.2661

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb