La aproximativ patru ore după anunţul făcut de preşedintele american Donald Trump, biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a transmis o reacţie oficială în care salută acordul de încetare a focului dintre Statele Unite şi Iran, însă precizează că acesta nu se extinde asupra Libanului, contrazicând astfel afirmaţiile mediatorilor pakistanezi, potrivit The Times of Israel.
În comunicatul emis în limba engleză, executivul israelian arată că susţine decizia Washingtonului de a opri temporar operaţiunile militare. „Israelul susţine decizia preşedintelui Trump de a suspenda atacurile împotriva Iranului timp de două săptămâni, sub rezerva deschiderii imediate a strâmtorilor de către Iran şi opririi tuturor atacurilor asupra SUA, Israelului şi ţărilor din regiune”, se arată în declaraţie.
Autorităţile de la Ierusalim îşi exprimă, totodată, sprijinul pentru demersurile americane de a elimina ameninţările asociate Iranului. „Israelul susţine, de asemenea, efortul SUA de a se asigura că Iranul nu mai reprezintă o ameninţare nucleară, cu rachete şi teroristă pentru America, Israel, vecinii arabi ai Iranului şi pentru întreaga lume”, continuă documentul.
Potrivit aceleiaşi surse, Statele Unite au transmis Israelului că îşi menţin angajamentul de a atinge aceste obiective comune în cadrul viitoarelor negocieri. „Statele Unite au transmis Israelului că se angajează să atingă aceste obiective, împărtăşite de SUA, Israel şi aliaţii regionali ai Israelului, în cadrul negocierilor viitoare”, se mai precizează în comunicat.
Cu toate acestea, partea israeliană subliniază explicit că acordul nu vizează situaţia din Liban: „Armistiţiul de două săptămâni nu include Libanul”.
Declaraţia contrazice poziţia exprimată anterior de premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care afirmase că înţelegerea dintre Washington şi Teheran are aplicabilitate generală în regiune. „Am plăcerea să anunţ că Republica Islamică Iran şi Statele Unite ale Americii, împreună cu aliaţii lor, au convenit asupra unui armistiţiu imediat peste tot, inclusiv în Liban şi în alte zone, CU EFECT IMEDIAT”, a declarat Sharif.


















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 11:01)
Liderul opozitiei din Israel, Yair Lapid:
'În întreaga noastră istorie nu s-a mai înregistrat niciodată un astfel de dezastru politic.
Israelul nici măcar nu a fost prezent la masa negocierilor atunci când s-au luat decizii privind esența securității noastre naționale.
Netanyahu a eșuat din punct de vedere politic, a eșuat din punct de vedere strategic și nu a îndeplinit niciunul dintre obiectivele pe care și le-a propus.
Va fi nevoie de ani de zile pentru a repara pagubele politice și strategice cauzate de aroganță, neglijență și lipsa de planificare.'
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 14:49)
Ete na,bine ca e bun el de nimic!Lasa ca au mai fost puse cu botul pe labe autoritatile iraniene ca prea traiau cu creierul in evul mediu!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 11:03)
Pentru Garzile din Iran acordul include si Libanul. Altfel au promis ca vor relua atacurile impotriva Israelului.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 11:52)
Vor avea ei grija,sa nu fie liniste!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.04.2026, 14:20)
Bibea nici nu stii cat de incepi sa fii