PLASAMENTE ALTERNATIVE Piaţa neagră şi toaleta de aur

Primul gând logic ce mi-a trecut prin cap după şocul furtului coifului & brăţărilor a fost întrebarea de ce le-au furat, ce vor face cu ele. După înlăturarea ideilor de genul să se plimbe cu el pe cap şi cu ele pe braţe prin palat, să-şi uimească femeia, să-şi potolească o sete mai veche, a venit cea mai gravă: să le vândă. Numai că aici apare problema esenţială: cine le cumpără?

Ar fi putut fi o comandă, cineva a pus să fie furate ca să le aibă. Şi ce să facă cu ele? Mergi la variantele de mai sus. Când furi ceva ca să vinzi şi să scoţi bani înseamnă că ai fie o piaţă, fie deja un client cumpărător. Din câte se ştia atunci, acum şi în ultimii ceva de ani, nu există o piaţă pentru obiectele celebre furate şi căutate de toţi scotlandyarzii din lume, indiferent de limba pe care o vorbesc şi angajamentele care îi mână în luptă. Şi nici comanditari misterioşi şi vicioşi nu mai există, ori au zburat pe geam, de la etaj, dacă nu au vrut ceai, ori i-a sărăcit criza petrolului şi controlul mărfurilor legendar de scumpe. Imaginea cu întunecatul pasionat de artă sau nazistul căutător şi furător de comori mai populează doar filmele şi ar popula şi cărţile, dar cine le mai citeşte...

Situaţia actuală nu dă nicio şansă pieţei negre sau traficului de obiecte de artă furate. Nici la scară mică, locală, nici la scară mare, internaţională. Europa are o legislaţie foarte puternică în aceste probleme, şi oameni şi structuri care să facă imposibilă vânzarea sau expunerea obiectelor de artă furate. Şi, zău aşa, dacă nu te poţi lăuda că eşti posesorul foarte privat al acestora, la ce bun?! Să stai cu Mona Lisa sub pat şi să nu ştie nimeni?! Cam aşa a fost cu celebra pictură pe care s-a trezit un italian să o fure, în 1911, a ascuns-o doi ani, l-au prins şi Gioconda s-a întors la Luvru. A fost prins când a încercat să o vândă unor comercianţi italieni, în 1913, scoasă din fundul dublu al unei valize, învelită în catifea roşie şi în pretexte patriotice. Nici acum 125 de ani operele de artă celebre furate nu se puteau vinde, erau prea cunoscute.

De fapt, mai era o variantă, cea cu topirea obiectelor furate şi transformarea lor în lingouri. Şi acum mă îngrozesc la această idee, deşi era destul de puţin probabilă, dat fiind valoarea destul de redusă, vreo 50 de mii de dolari, a cantităţii de aur din obiectele furate. Valoarea lor era incalculabilă pentru români şi uriaşă pentru oricine din lumea civilizată care înţelege ce înseamnă aceste artefacte. Până la urmă, această ipoteză ar fi fost înlăturată în cazul unor hoţi cu ştiinţă de meserie, care nu ridică o coroană de aur de pe jos până nu ştiu ce vor face cu ea. Furtul recent de la Luvru nu este încă încadrat în această categorie, se mai lucrează la înţelegerea lui.

O piesă de artă celebră furată devine periculoasă, comercianţii în domeniu fug de ea, nici nu vor să audă aşa ceva. Dacă li se propune, nu se mai ajunge la avansuri, se duc direct la autorităţi, să scape de statutul de complice. Şi asta încă din 1913, de când cu portretul nevestei lui nea Giocondo.

Din păcate, există un obiect de artă furat şi dispărut total, chiar dacă autorii furtului au fost prinşi. Este vorba de ”America”, vasul de toaletă din aur de 18 carate de Maurizio Cattelan, omul care şi-a băgat banana în istoria artei, după ce a lipit-o de perete, cu scoci.

Lucrarea de artă ”America” reprezintă în detaliu şi din aur un vas de toaletă, dintre cele vechi, mai cu forme ondulate, de la compania Kohler. Avea ceva peste suta de kile de aur şi a fost creată special pentru Guggenheim, unde a fost expusă în personala lui Maurizio Cattelan din septembrie 2016, până în septembrie 2017.

Tot într-un septembrie, în 2019, ”America” fu furată, nu de Zeus, ci de necunoscuţi, descoperiţi, totuşi, mai târziu. Fusese împrumutată de Guggenheim palatului Blenheim, din Anglia, Marea Britanie. Palatul este unul UNESCO, protejat, dar şi locul unde s-a născut Churchill, celebrul. Cel care l-a bătut pe Hitler şi a dat Estul Europei lui Stalin s-a născut în camera de lângă toaleta unde a fost instalat vasul sanitar din aur. Pentru că era funcţional. Când l-au smuls din perete şi podea, hoţii au produs şi o inundaţie masivă. Apoi au fugit cu două maşini furate şi s-au pus pe vândut bucăţi din sculptura lui Cattelan. Altfel spus, ”America” fu făcută bucăţi. Procesul hoţilor şi al complicilor a avut loc la sfârşitul anului trecut, dar dosarul este mai mare, şi alţii fiind implicaţi în furt. Au fost acuzaţi că au vrut ”to transfer criminal property”, adică să vândă bunuri furate.

Diferenţele între Coif şi ”America” sunt esenţiale, deşi amândouă loturile sunt din aur. Sculptura lui Cattelan este una contemporană, cu autor cunoscut, cu o valoare spirituală care vine din altă zonă. Coiful şi brăţările României, furate în Olanda, sunt bunuri arheologice unice, cu o valoare imensă, care vine exact din acest specific. Deşi cântărea de treizeci şi ceva de ori mai mult decât victimele româneşti, toaleta contemporană era evaluată cam cu un milion mai puţin decât au plătit asigurările pe lotul românesc.

În noiembrie 2025, la o licitaţie Sotheby's desfăşurată la New York, în acele clipe ale anului când se doboară recorduri, un alt exemplar al ”Americii” lui Cattelan a fost adjudecată cu 12,1 milioane de dolari. O sută de kilograme de aur de 18 carate au scos doar de două ori mai mult ca cele aproape trei kilograme de aur dacic, nepreţuit.

Recunosc că m-am gândit tot timpul la furtul din 2012, când doi români au furat 6 picturi celebre dintr-o sală de expoziţie, nu muzeu, le-au adus în România, că prin Vest nici nu a putut fi vorba să le vândă. Într-un final sinistru, picturile au fost arse în sobă, la Tulcea.

RIP ”Podul Waterloo” şi ”Podul Charing Cross”, de Monet, ”Femeie în faţa unei ferestre deschise”, de Paul Gauguin, ”Cap de arlechin”, de Picasso, ”Femeie care citeşte, în alb şi galben” de Matisse, confundat de hoţii români cu Matiz, ”Femeie cu ochii închişi”, de Freud, Lucien Freud, şi un autoportret de Meyer de Haan.

Românii au avut ca scop vânzarea picturilor furate, au încercat chiar să fure dintr-un muzeu de ştiinţele naturii, dar şi-au zis că nu au cum să vândă carcasele împăiate expuse pe acolo. Au văzut galeria cu 150 de opere de avangardă şi au zis să ia din ele, să le vândă, neînchipuindu-şi că nimeni nu le va vrea. Concluzia anchetei a fost că toate cele şapte capodopere au fost arse, când mama hoţului s-a speriat, deşi putea să le predea, pur şi simplu. Şi, nu, nu a fost o încercare de a topi picturile. Chiar mi-l amintesc pe fostul director al Muzeului Naţional de Istorie a României, Ernest Oberländer-Târnoveanu, cel lovit din toate părţile de când cu furtul de la Drents, cum a prezentat concluziile anchetei din 2012, cu cuiele care întindeau pânza descoperite în cenuşă. Ulterior au apărut tot felul de scenarii, multe mergând pe ideea că, de fapt, picturile au fost vândute pe piaţa aceea invizibilă şi imposibilă. Scenarii şi fitile au apărut chiar şi în 1913, când a fost prins hoţul Mona Lisei. Iar acum, deşi lumea nu se înghesuie să vadă piesele recuperate, plouă cu scenarii şi informaţii mai ”certe” ca perspectiva politică.

Cele şapte picturi furate de români aveau o valoare de asigurare de 17,1 milioane de euro. Dar toată lumea spune că pe piaţa licitaţiilor ar fi trecut de suta de milioane. Desigur, se are în vedere o vânzare legală, pentru că picturile furate şi arse de români aparţineau unei fundaţii care ar fi putut să le scoată oricând la vânzare. La fel se putea întâmpla şi cu ”America” lui Cattelan, cum a fost cazul variantei vândute în 2025 cu 12 milioane de dolari. Brăţările dacice furate proveneau de pe piaţa de obiecte de artă şi de colecţie, aduse de acolo de autorităţile române. Coiful, însă, nu îşi avea locul decât la Muzeul din România, în lumina reflectoarelor specialiştilor şi a publicului.