Nicuşor Dan: Politica externă a României rămâne fidelă UE, NATO şi parteneriatului cu SUA

T.B.
Politică / 26 august, 10:34

Nicuşor Dan: Politica externă a României rămâne fidelă UE, NATO şi parteneriatului cu SUA

Preşedintele Nicuşor Dan îi primeşte marţi, la Palatul Cotroceni, pe şefii de misiuni diplomatice, şefii oficiilor consulare şi directorii institutelor culturale româneşti, acreditaţi în străinătate, în contextul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Şeful statului a menţionat că cele trei direcţii ale politicii externe sunt: securitatea, dimensiunea economică şi românii din afara graniţelor, conform G4Media.

Potrivit sursei citate, Nicuşor Dan a transmis: "E o bucurie să fiu împreună cu dvs azi. Sper să avem o discuţie directă imediat ce o să fim fără presă.

Unde suntem azi?

În plan intern, după cum ştiţi, statul român necesită o reformă şi imediat după trebuie să relansăm economia şi sunt optimist.

În plan extern, trăim de câţiva ani crize globale multiple.

Diplomaţia trebuie să se adapteze şi sunt convins că avem puterea să o facem. Politica noastră externă trebuie să rămână credibilă şi coerentă: apartenenţa la UE, apartenenţa la NATO, Parteneriatul strategic cu SUA, ordinea mondială bazată pe reguli, acestea sunt lucruri pe care nu le vom schimba.

Sunt 3 direcţii pe care activitatea noastră trebuie să se împartă şi să se concentreze: securitatea, dimensiune economică şi românii din afara graniţelor.

Pe partea de securitate, România va continua să fie un aliat al NATO. Vom continua să fim interesaţi de Marea Neagră şi trebuie să folosim formatul Bucureşti 9, vom organiza anul viitor summitul. Trebuie să investim în apărare şi instrumentul SAFE al Comisiei Europene pentru care deja am trimis propunerile.

Evident, continuarea sprijinului pentru Ucraina, care este un sprijin pentru propria securitate.

R Moldova trebuie să rămână o prioritate. Vom susţine eforturile de integrare în UE şi toate lucrurile concrete: transport, energie, cooperare economică. Sunt oprimist că cetăţenii R Moldova vor continua în alegerile care vor fi la sfârşitul lunii viitoare vor continua direcţia europeană.

Parteneriatul strategic cu SUA trebuie consolidat în special pe zona de securitate şi pe zona economică, pe care, în opinia mea, nu am fructificat-o suficient.

Vă invit să contribuiţi la noua strategie naţională de apărare pe care o vom finaliza în această toamnă.

O componentă importantă e cea legată de război hibrid.

Dimensiunea economică: evident, apartenenţa noastră la UE, unde trebuie să fim mai prezenţi, negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual care trebuie să se desfăşoare în paralel cu un proces de reflecţie intern despre direcţiile de dezvoltare a României din 2028.

Aderarea României la OCDE, obiectiv strategic.

Avem nevoie de un efort intern în care Preşedinţia, Guvernul, Ministerul Economiei să definească priorităţile strategice, economice ale României, într-un dialog cu companiile din România, pe care nu l-am avut, ca să fim foarte oneşti. Şi e nevoie de un efort pe care dvs să-l faceţi pentru ca mediul privat al României să poată dezvolta parteneriate şi să se dezvolte economic în ţările pe care le reprezentaţi.

Avem o oportunitate legată de poziţia noastră geografică: România poate şi trebuie să devină un hub de conectivitate între Europa, Asia şi Africa şi trebuie să lucrăm la asta. Strategia la Marea Neagră trebuie să fie parte din această strategie.

Românii din diaspora, din nou, ca şi la punctul precedent, e o activitate care trebuie să fie şi la centru, şi în teritoriu. O spun direct: România nu are în acest moment o strategie adevărată pentru românii din diaspora, nu are un studiu exhaustiv despre necesităţile acestor oameni. MAE împreună cu Preşedinţia, cu input de la dvs, trebuie să facem acest lucru, astfel încât să avem o strategie cu obiective, bugete, cu termene de realizare şi mai departe va fi sarcina dvs ca parteneriatul cu românii care au ales să traiască în străinătate să fie mai eficient decât este azi.

Sunt convins că vom reuşi împreună să abordăm aceste teme pragmatic".

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Mare ți-e mirarea că N&D a bălmăjit o singură frază despre Ucraina. O sprijinim în continuare până la victorie, așa cum a declarat larva diplomată useristă Toiu.

    Să sperăm că victoria va veni cât mai repede :)  

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0539
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3207
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3868
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8325
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.7917

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb