Obezitatea costă economia mondială 2.000 de miliarde de dolari pe an

E.D.
Internaţional / 20 noiembrie 2014

Costul global al obezităţii se ridică la aproximativ 2.000 de miliarde de dolari pe an, sau 2,8% din Produsul Intern Brut mondial, devansând alcoolismul, consumul de droguri şi accidentele rutiere, arată un studiu publicat joi de McKinsey Global Institute, transmite AP.

Potrivit acestui studiu, citat de Agerpres, aproximativ 2,1 miliarde de persoane, sau circa 30% din populaţia globului, sunt supraponderale sau obeze. În aceste condiţii, obezitatea este una din primele trei probleme sociale ale lumii, după fumat şi violenţa armată.

"Obezitatea este o problemă economică majoră la nivel global provocată de o multitudine de factori. Numai impactul obezităţii asupra sistemelor de sănătate este unul cuprins între 2 şi 7% din cheltuielile totale cu sănătatea în ţările dezvoltate. Aceasta nu include însă şi costurile cu tratarea afecţiunilor asociate cu obezitatea, care potrivit unor estimări majorează nota de plată la 20% din cheltuielile totale cu sănătatea. În plus, există dovezi că productivitatea angajaţilor este afectată de obezitate, ceea ce subminează competitivitatea companiilor", susţin autorii studiului.

McKinsey avertizează că dacă trendul actual continuă aproape jumătate din populaţia adultă a lumii va fi supraponderală sau obeză în 2030.

Pentru combaterea obezităţii, McKinsey recomandă o serie de măsuri precum introducerea de mese sănătoase în şcoli şi la locul de muncă, creşterea numărului orelor de educaţie fizică în şcoli şi investiţii în educaţia părinţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb