Olandeza Sigrid Kaag, numită la conducerea misiunii comune ONU-OIAC din Siria

F.A.
Internaţional / 14 octombrie 2013

Secretarul general al ONU a decis să o numească pe olandeza Sigrid Kaag la conducerea misiunii comune ONU-OIAC (Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice), desemnată să elimine arsenalul chimic sirian.

Ban Ki-moon a adresat ieri o scrisoare în acest sens Consiliului de Securitate care ar urma să se pronunţe miercuri cu privire la această nominalizare, potrivit diplomaţilor, potrivit AFP.

Consiliul a autorizat vineri crearea unei misiuni comune propuse de Ban, ce urma a fi condusă de un \"coordonator special\".

Această misiune va include 100 de persoane în efectiv complet şi îşi va avea sediul la Damasc, cu o bază în Cipru.

Ea are misiunea de a distruge armele chimice siriene până la 30 iunie 2014, conform unei rezoluţii adoptate la sfârşitul lui septembrie de Consiliu. O primă echipă de experţi a celor două organizaţii se află la faţa locului din 1 octombrie şi şi-a început activitatea.

Sigrid Kaag este din 2010 subsecretar general al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb