DIKE

OMER TETIK, DIRECTOR GENERAL BANCA TRANSILVANIA:"Când statul va avea presiuni şi constrângeri de finanţare, piaţa bancară şi clienţii vor simţi pe pielea lor"

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări /

OMER TETIK

OMER TETIK

"Discuţia despre pensii a ajuns să fie o discuţie prea emoţională", spune şeful Băncii Transilvania Tetik: "Dacă apar schimbări de rating sau alte şocuri în piaţă, cursul valutar trebuie să crească, dobânzile cresc, firmele or să renunţe la investiţii şi or să facă restructurări" "Cât timp economia merge bine, creditele performante rămân la un nivel ridicat cum a fost în perioada trecută, profitabilitatea va fi stabilă şi volumul va creşte", mai spune Omer Tetik

Când statul va avea presiuni şi constrângeri de finanţare, piaţa bancară şi clienţii vor simţi asta pe pielea lor, a avertizat ieri Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania (TLV), în contextul majorării pensiilor cu 40% şi unei posibile retrogradări a ratingului suveran al României. Tetik a spus într-o intervenţie la Digi24 că discuţia despre pensii a ajuns să fie o discuţie prea emoţională şi că statul încă va avea acces la finanţare chiar şi în eventualitatea unui downgrade, însă la costuri mult mai mari.

Tetik, şeful celei mai mari bănci din România după active, a declarat: "Nu am toate datele pe care le au cei de la administraţia centrală, dar orice ţară trebuie gestionată ca un business de succes. (...) Discuţia despre pensii a ajuns să fie o discuţie prea emoţională, când vorbim despre zeci de miliarde de euro, despre 11% deficit bugetar. Toţi avem în familie... şi noi ne pregătim pentru pensie într-o zi, sigur că vrem ca pensionarii din România să aibă un trai mult mai bun, mult mai decent, dar pe de altă parte creşterile astea fără resurse, fără finanţare în spate, dacă adopţi nişte schimbări bruşte în economie, în indicatorii economici, (poate să apară) o schimbare de rating care poate să ne impună să împrumutăm bani mai scump. Se pune presiune pe cursul valutar, (iar) defapt banii pe care pe termen scurt considerăm că i-am câştigat o să îi plătim mai departe. Eu aş zice că mai important este să generăm resurse, să gestionăm veniturile, să investim în sănătate, educaţie, infrastructură, ca să avem un trai mai bun".

Tetik a dat de înţeles că sistemul bancar din România va continua să finanţeze deficitul bugetar în eventualitatea unui downgrade suveran, însă la costuri mai mari.

"Investitorii mari instituţionali se uită la categorii diferite de riscuri. Deobicei când riscul este mai mare dobânda cerută sau costurile sunt mai mari. Eu încă cred că vom găsi, vom avea acces la finanţare, oricum sistemul bancar din România este foarte lichid. În 2008-2009, când am intrat în criză, indicatorul credite-depozite era aproape de 200%, acum suntem sub 70%, aşa că lichiditate şi interes există dar costurile vor creşte şi probabil planurile trebuie să fie adaptate", a spus Omer Tetik.

De menţionat însă că sistemul bancar local nu poate finanţa deficite de 10-12% din PIB în ciuda creşterii ratei economisirii, astfel că guvernul trebuie să iasă să se împrumute şi pe pieţele internaţionale cum s-a întâmplat în ultimii ani. Ţări cu rating junk se pot împrumuta de pe pieţele externe însă de asemenea la costuri foarte mari.

Datoria externă publică a României a crescut deja în primele şapte luni ale lui 2020 cu 9,4 miliarde de euro la 48,6 miliarde de euro (strategia MFP a fost îndatorarea în prima parte a anului pentru acoperirea necesarului ca să se evite riscul împrumuturilor mai costisitoare după un eventual downgrade suveran), iar deficitul structural reclamă deja corecţii ale poziţiei fiscale fără majorarea cu 40% a pensiilor.

Un downgrade ar avea şi efecte asupra omului de rând care accesează produse bancare, potrivit şefului Băncii Transilvania.

"Sigur că atunci când riscul ţării creşte, când ţara în sine plăteşte un cost mai mare, acest lucru va fi reflectat şi la clienţii persoane fizice sau persoane juridice, la companii. Cei mai mulţi afectaţi (de un downgrade suveran) vor fi persoanele fizice şi IMM-urile clienţi mici. Noi facem parte dintr-un sistem global, o economie globală, financiară. (...) Până la urmă când statul o să aibă nişte presiuni şi constrângeri piaţa bancară şi clienţii vor simţi asta pe pielea lor. Mai mult prin dobânzi, (dar) şi prin alte costuri, prin scăderi ale apetitului de creditare", a avertizat Tetik, adăugând ulterior: "Dacă apar schimbări de rating sau alte şocuri în piaţă, cursul valutar trebuie să crească, dobânzile cresc, firmele o să renunţe la investiţii, o să facă restructurări, oamenii rămân fără job-uri - şomajul va creşte - (şi) atunci o să fie o presiune la creditele performante la rambursare".

În ceea ce priveşte cursul euro/leu, care a atins ieri un maxim istoric de 4,8641 lei/euro, Tetik a menţionat că România a avut cel mai stabil curs din regiune în ultima perioadă.

"Aceste mişcări destul de semnificative (...) sunt şi un avertisment despre apetitul investitorilor străini şi investitorilor locali în legătură cu încrederea în economie şi este un indicator de urmărit", a spus oficialul BT, adăugând că nu vede o mişcare ascendentă foarte abruptă pentru curs în perioada următoare: "Totuşi cred că între 4,85-4,90 o să fie mişcări, depinde şi de situaţia externă, internă", a spus Tetik, explicând că ţările vecine au avut recent devalorizări mai puternice.

În privinţa creditării, Tetik a spus că pe iulie şi august se vede o revenire a interesului pentru credite după dispariţia din martie-iunie, evoluţie ce exprimă faptul că încrederea este în creştere.

"Consumul este foarte important pentru România pentru creşterea economică. Din cauza asta ne-a îngrijorat scăderea la creditele de consum. Un lucru foarte important şi încurajator este şi nivelul foarte ridicat al economisirii care a continuat şi în perioada de lockdown şi după", a mai precizat Tetik.

Întrebat cât de jos poate să coboare în dobânzi Banca Transilvania pentru a se menţine profitabilă, Tetik a început prin a spune că băncile din România nu sunt încă în situaţia băncilor din Europa de Vest, unde se practică dobânzi negative la depozite.

"Noi nu considerăm că asta este o abordare pe care putem să o implementăm în BT, în România, dar pe de altă parte (în privinţa unei) scăderi de dobânzi - cât timp economia merge bine, creditele performante rămân la un nivel ridicat cum a fost în perioada trecută, profitabilitatea va fi stabilă şi volumul va creşte. Defapt în banking noi mizăm pe creşteri de volum, nu încercăm să câştigăm mai mult pe un grup mic de clienţi. Din cauza asta am crescut de la 1 milion de clienţi în 8 ani la 3 milioane de clienţi şi încercăm să distribuim veniturile noastre cu un risc mai scăzut", a afirmat directorul Băncii Transilvania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DIKE

Supliment dedicat activităţii de drept
DTLAWYERS
BTPay
elco

Curs valutar BNR

04 Dec. 2020
Euro (EUR)Euro4.8725
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0024
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4931
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.3819
Gram de aur (XAU)Gram de aur236.6932

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
hygienium.com
Boromir
Erfi
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie