Omul lui Trump, în bârlogul lui Putin: negocieri secrete sub acoperirea CIA

Şeful CIA, John Ratcliffe, a efectuat în urmă cu două zile o vizită secretă la Moscova. De fapt, vizita ar fi rămas secretă dacă avionul militar american Boeing C-17A Globemaster III cu care şeful CIA s-a deplasat din Lituania la Moscova nu ar fi fost detectat de internauţi pe Global Flight Radar şi urmărit pe parcursul întregii curse aeriene, până la aterizarea pe aeroportului Vnukovo.

Dezvăluirea aterizării unui avion militar american la Moscova a intensificat activitatea de obţinere de informaţii de către mass-media americană, ucraineană şi europeană, care a anunţat că în avion se afla şeful CIA. Deşi Administraţia Trump şi instituţia condusă de John Ratcliffe şi nici măcar Pentagonul nu au confirmat vizita respectivă, un purtător de cuvânt de la Kremlin a declarat ieri că şeful CIA s-a aflat în capitala Rusiei, dar s-a întânit doar cu omologul său.

Ratcliffe a părăsit Washingtonul duminică, 23 august, la bordul unui avion guvernamental american, a ajuns mai întâi la Riga, în Letonia, iar de acolo a zburat spre Moscova. Potrivit Axios, aceasta a fost prima sa deplasare cunoscută în Rusia de la preluarea conducerii CIA şi cea mai importantă vizită făcută la Moscova de un oficial al administraţiei Trump din ianuarie 2026. Secretul operaţiunii a fost trădat de dimensiunea aparatului folosit. Un Boeing C-17A Globemaster III al Forţelor Aeriene ale SUA, plecat din zona Joint Base Andrews şi trecut prin Riga, a aterizat pe aeroportul Vnukovo din Moscova. ZeroHedge a urmărit datele publice de zbor şi relatările potrivit cărora Ratcliffe se afla la bordul uriaşului avion militar. Der Standard a remarcat că era prima aterizare cunoscută a unui avion militar american în capitala Rusiei de la începutul invaziei la scară largă împotriva Ucrainei. C-17 poate transporta peste 77 de tone de încărcătură, aproximativ 120 de militari cu echipament, elicoptere sau blindate, dar nu există niciun indiciu că aeronava ar fi transportat armament. Alegerea sa sugerează în primul rând nevoia unui zbor guvernamental securizat, controlat integral de Statele Unite, nu o misiune militară propriu-zisă.

Vizita a fost secretă numai în ceea ce priveşte agenda şi interlocutorii, nu şi în privinţa prezenţei americane. Un C-17 nu poate ateriza discret la Vnukovo, iar coloana diplomatică americană observată ulterior la Moscova a transformat misterul într-o confirmare vizuală. Tagesschau a relatat că Ucraina fusese informată dinainte, dar că nu era cunoscut nici numele oficialilor ruşi care l-au primit pe Ratcliffe, nici conţinutul discuţiilor. Kremlinul a confirmat ulterior că directorul CIA venise pentru contacte „între serviciile de informaţii” şi a negat că acesta s-ar fi întâlnit cu Vladimir Putin.

Versiunea Kremlinului este contrazisă de presa ucraineană. The New Voice of Ukraine, citând un jurnalist care urmăreşte activitatea preşedinţiei ruse, a relatat că Putin şi-ar fi anulat un eveniment programat, la care lucrau sute de persoane, tocmai pentru a-l primi pe şeful CIA. Publicaţia a mai observat că liderul rus a semnat în aceeaşi perioadă trei decrete clasificate, numerotate 605, 606 şi 607, care nu au fost publicate în registrul oficial. Simultaneitatea alimentează speculaţiile, dar nu demonstrează vreo legătură între documentele secrete şi vizita lui Ratcliffe. Nici întâlnirea cu Putin nu poate fi prezentată drept certitudine atât timp cât Kremlinul o neagă, iar sursele americane nu o confirmă.

Un fapt mult mai solid indică însă importanţa misiunii. Administraţia Trump i-ar fi cerut Ucrainei să nu atace Moscova, Sankt Petersburg şi regiunile nordice ale Rusiei cu drone sau rachete cu rază lungă în zilele în care delegaţia americană urma să se afle în zonă. Kievul ar fi acceptat pauza solicitată. Informaţia, publicată şi de The New Voice of Ukraine, arată că deplasarea fusese pregătită din timp, că Washingtonul se temea de un incident care ar fi putut pune în pericol avionul sau delegaţia şi că Ratcliffe nu venise la Moscova pentru o întâlnire de rutină. Adevărata încărcătură politică a vizitei apare însă din trecutul emisarului.

• Cine este John Ratcliffe?

John Ratcliffe a fost unul dintre cei mai combativi apărători ai lui Trump în scandalul Russiagate. Ca membru republican al Camerei Reprezentanţilor, el a atacat investigaţia privind contactele dintre membri ai campaniei Trump şi reprezentanţi ruşi, a contestat ancheta procurorului special Robert Mueller şi a descris supravegherea autorizată judiciar a unor membri ai echipei Trump drept „spionaj”. Audierea agresivă la care l-a supus pe Mueller în iulie 2019 i-a consolidat reputaţia de luptător al preşedintelui împotriva instituţiilor care investigaseră ingerinţa Kremlinului.

Trump l-a recompensat în primul mandat la Casa Albă prin nominalizarea pentru funcţia de director al Informaţiilor Naţionale. Prima candidatură s-a prăbuşit în numai câteva zile, după apariţia unor informaţii privind exagerarea experienţei sale profesionale şi lipsa calificărilor necesare. Trump l-a nominalizat însă din nou, iar Ratcliffe a preluat în mai 2020 conducerea întregii comunităţi americane de informaţii. Încă din 2019, Foreign Policy avertiza că alegerea unui politician cunoscut în primul rând pentru loialitatea sa faţă de Trump putea transforma funcţia de coordonator al serviciilor secrete într-un instrument politic. Marea întrebare era dacă Ratcliffe îi va spune preşedintelui ceea ce trebuie să ştie sau ceea ce acesta doreşte să audă.

Răspunsul a venit înaintea alegerilor din 2020. La 29 septembrie, cu numai câteva ore înaintea primei dezbateri dintre Trump şi Joe Biden, Ratcliffe a declasificat informaţii ruseşti potrivit cărora Hillary Clinton ar fi aprobat în 2016 un plan destinat să provoace un scandal prin asocierea lui Trump cu Putin şi cu spargerea serverelor Partidului Democrat. Directorul Informaţiilor Naţionale recunoştea chiar în document că agenţiile americane nu cunoşteau autenticitatea informaţiei şi nu puteau stabili dacă aceasta era reală, exagerată sau fabricată de serviciile ruseşti. A publicat-o totuşi într-un moment electoral decisiv, oferindu-i lui Trump muniţia necesară pentru a afirma că Russiagate fusese o înscenare a adversarilor săi.

Nu era o dovadă că Hillary Clinton inventase ingerinţa rusă. Era o informaţie despre ceea ce presupuneau sau pretindeau analiştii ruşi că ar fi intenţionat campania democrată.

Washington Post a relatat că actuali şi foşti oficiali ai serviciilor americane considerau acţiunea lui Ratcliffe una dintre cele mai grave forme de politizare a informaţiilor. Acesta selectase materialul care îl avantaja pe preşedinte, îl publicase fără contextul necesar evaluării credibilităţii şi riscase să expună surse şi metode de colectare. Mai mult, Ratcliffe a recunoscut că declasificarea fusese făcută la ordinul lui Trump. Şeful serviciilor secrete nu se mai limita astfel la informarea preşedintelui, ci furniza campaniei sale electorale material politic extras din arhiva clasificată a statului.

Ratcliffe a continuat operaţiunea prin punerea la dispoziţia procurorului John Durham a aproape 1.000 de pagini de materiale clasificate. Durham fusese desemnat să investigheze originile anchetei FBI privind Rusia şi campania Trump. Washington Post a consemnat opoziţia oficialilor care se temeau că documentele neverificate sau scoase din context vor conferi credibilitate unei posibile operaţiuni de dezinformare a Kremlinului. Investigaţia Durham a criticat erorile, standardele diferite şi graba manifestate de FBI, dar nu a demonstrat conspiraţia uriaşă anunţată de Trump.

În schimb, investigaţia Mueller, evaluările comunităţii americane de informaţii şi raportul bipartizan al Comisiei pentru informaţii a Senatului au confirmat că Rusia a intervenit în alegerile din 2016, a atacat infrastructura politică americană, a sustras şi publicat documente şi a urmărit să o afecteze pe Hillary Clinton. Mueller nu a stabilit existenţa unei conspiraţii penale între campania Trump şi Guvernul rus, dar absenţa unei acuzaţii penale de conspiraţie nu transformă automat ingerinţa Kremlinului într-o invenţie democrată. Tocmai această confuzie a fost exploatată sistematic de tabăra Trump şi de Ratcliffe: dacă nu a fost demonstrată o conspiraţie penală Trump-Putin, atunci întreaga operaţiune rusă ar fi fost, în versiunea lor, o farsă.

Revenit la vârful sistemului ca director al CIA, în 2025, Ratcliffe a redeschis dosarul. A ordonat o nouă analiză a evaluării din ianuarie 2017 şi a trimis către FBI materiale referitoare la foştii directori John Brennan şi James Comey. Axios a relatat că sesizarea sa a contribuit la deschiderea unor investigaţii privind posibile declaraţii false făcute de cei doi în faţa Congresului. Din nou, serviciile de informaţii erau folosite pentru a relua bătălia politică a lui Trump cu oamenii care conduseseră instituţiile în perioada investigaţiei ruse.

Numai că propria analiză comandată de Ratcliffe nu a confirmat propaganda despre o Russiagate inventată. Potrivit Politico, documentul a identificat probleme procedurale, o elaborare prea rapidă, implicarea neobişnuită a şefilor de agenţii şi o bază limitată pentru concluzia formulată cu un nivel ridicat de încredere că Putin îşi dorea în mod expres victoria lui Trump.

• Contextul vizitei secrete de la Moscova

Acesta este omul trimis de Trump în capitala Rusiei: nu un oficial oarecare, ci cel care a folosit în politica internă americană informaţii provenite din Rusia pentru a discredita ancheta privind operaţiunile Rusiei. Aceasta arată că Moscova discută cu un interlocutor despre care ştie că are acces direct la Trump, că îi împărtăşeşte reflexele politice şi că a atacat în mod repetat credibilitatea oficialilor americani care au documentat ingerinţa rusă.

Vizita s-a produs însă într-un moment în care frontul ucrainean reprezintă numai una dintre crizele care leagă Washingtonul de Moscova. Politico a susţinut că vizita şefului CIA a fost cauzată de informaţiile privind o nouă mobilizare militară în Rusia şi de informaţiile privind un eventual atac al armatei ruse pe teritoriul NATO.

Surse politice citate de mass-media americană nu exclud ca oficialul american şi omologul său rus sau Vladimir Putin să fi discutat şi despre ameninţările venite dinspre Iran. Televiziunea de stat iraniană a difuzat recent un material în care se spune că Barron Trump, fiul cel mic al preşedintelui american, este supravegheat permanent de serviciile iraniene şi că pentru uciderea sa ar exista o recompensă de 10 milioane dolari. Este o ameninţare suficient de gravă pentru ca Secret Service să confirme că o analizează. Reuters a relatat că serviciul însărcinat cu protecţia familiei prezidenţiale este la curent cu videoclipul, dar refuză să ofere detalii operaţionale.

În paralel, Benjamin Netanyahu a declarat că Iranul ar fi încercat să-l ucidă pe unul dintre fiii săi. Premierul israelian nu a spus dacă ţinta presupusului complot a fost Yair sau Avner Netanyahu şi nu a oferit informaţii despre loc, moment sau modul de desfăşurare a operaţiunii, dar mass-media din Israel - Calcalist şi N12 - au afirmat că este vorba despre Yair Netanyahu şi că teroriştii iranieni ar fi avut un centru de comandă la New York. The Times of Israel a consemnat că presa israeliană cunoştea de câteva luni existenţa acuzaţiei, dar nu o putea publica din cauza cenzurii de securitate.

În acest cadru, misiunea lui Ratcliffe la Moscova poate avea o componentă iraniană majoră. Rusia este unul dintre principalii parteneri strategici ai Teheranului, a primit drone iraniene pentru războiul din Ucraina, deţine canale directe către conducerea şi serviciile iraniene şi poate furniza sau refuza informaţii importante pentru operaţiunile externe ale Iranului. Directorul CIA putea transmite un avertisment Moscovei să nu sprijine acţiuni împotriva familiilor Trump şi Netanyahu, putea cere informaţii despre reţele iraniene sau putea testa disponibilitatea Rusiei de a intermedia o dezescaladare. Niciuna dintre aceste variante nu este confirmată, dar toate sunt compatibile cu momentul ales şi cu natura contactelor dintre serviciile secrete.

• Incidentul din Coreea de Sud

În acelaşi timp, o altă mişcare rusească a apărut în Peninsula Coreeană. Mai multe aeronave militare ruseşti au intrat fără notificare în zona sud-coreeană de identificare pentru apărare aeriană, determinând Seulul să ridice avioane de luptă. Unele relatări vorbesc despre trei aparate - două bombardiere strategice Tu-95 şi un avion de avertizare timpurie A-50, care nu au încălcat spaţiul aerian suveran al Coreei de Sud, ci KADIZ, o zonă de identificare aeriană fără acelaşi statut juridic precum teritoriul aerian naţional. Armata sud-coreeană a precizat că aeronavele au fost detectate în apropierea insulelor Dokdo şi Ulleung şi au părăsit ulterior zona, potrivit The Korea Times.

Mişcarea Rusiei a venit la puţin timp după ce Trump a ordonat Pentagonului să reducă „substanţial” exerciţiile militare comune cu Coreea de Sud. Exerciţiul Ulchi Freedom Shield, programat iniţial pentru 11 zile, a fost redus la cinci zile, iar o parte dintre activităţile de teren au fost limitate. Trump a invocat preţul exerciţiilor, relaţia sa „bună” cu Kim Jong Un şi refuzul Seulului de a sprijini politica americană împotriva Iranului, potrivit Reuters.

Intrarea aeronavelor ruseşti în zona de identificare sud-coreeană poate fi citită ca un test efectuat imediat după reducerea vizibilă a posturii militare americano-sud-coreene. Rusia şi Coreea de Nord şi-au consolidat cooperarea, Phenianul a furnizat Moscovei arme şi militari, iar Kremlinul are toate motivele să verifice dacă gesturile de conciliere ale lui Trump către Kim Jong Un produc slăbiciuni în capacitatea de reacţie a alianţei.

Deplasarea lui Ratcliffe poate lega toate aceste crize tocmai pentru că Moscova se află în centrul lor. Rusia duce războiul împotriva Ucrainei, cooperează militar cu Iranul, dezvoltă o alianţă tot mai profundă cu Coreea de Nord şi încearcă să exploateze fisurile dintre Statele Unite şi aliaţii lor. Washingtonul are nevoie de un canal prin care să transmită simultan limite, avertismente şi eventuale oferte.

Cert este Donald Trump nu a trimis la Moscova un diplomat de carieră, un negociator fără trecut partizan sau un tehnocrat al serviciilor secrete, ci tocmai omul care şi-a construit ascensiunea politică apărându-l în scandalul Russiagate şi folosind informaţii clasificate, neverificate sau scoase din context pentru a întoarce împotriva adversarilor preşedintelui american investigaţia privind ingerinţa Rusiei în alegerile din 2016.

Moscova ştie că vorbeşte cu mai mult decât directorul CIA. Vorbeşte cu unul dintre puţinii oficiali care pot pretinde că transmit direct gândirea lui Donald Trump. Iar când un asemenea personaj aterizează pe ascuns la Moscova, după ce Ucraina este rugată să-şi oprească temporar atacurile, Iranul ameninţă familiile liderilor occidentali, iar Rusia testează apărarea Coreei de Sud imediat după reducerea exerciţiilor americane, întrebarea nu mai este dacă vizita a avut o miză majoră. Întrebarea este cât de mare a fost înţelegerea discutată în spatele uşilor închise şi cine va afla primul preţul ei.