ONU a declarat oficial vineri foamete în Fâşia Gaza, prima din Orientul Mijlociu, după ce experţii săi au avertizat că 500.000 de persoane se află într-o stare „catastrofală”, relatează AFP, de la care precizăm următoarele.
Foametea din Gaza „ar fi putut fi evitată” dacă nu ar fi fost „obstrucţionarea sistematică din partea Israelului”, a acuzat la Geneva responsabilul cu coordonarea afacerilor umanitare al Naţiunilor Unite, Tom Fletcher.
„Această foamete ne va bântui şi trebuie să ne bântuie pe toţi”, a subliniat el.
ONU şi-a atras imediat furia Israelului, care a denunţat un anunţ părtinitor 'bazat pe minciunile Hamasului'. „Nu există foamete în Gaza”, a transmis Ministerul israelian de Externe.
După luni de avertismente cu privire la o foamete în acest teritoriu devastat de război, Cadrul integrat de clasificare a fazelor securităţii alimentare (IPC), o agenţie a ONU cu sediul la Roma, a confirmat că este în desfăşurare o foamete în guvernoratul Gaza (oraşul Gaza) şi că aceasta ar urma să se extindă şi către guvernoratele Deir el-Balah şi Khan Younis până la sfârşitul lunii septembrie.
Guvernoratul Gaza reprezintă aproximativ 20% din suprafaţa Fâşiei Gaza. Dacă se adaugă şi cele din Khan Younis (29,5%) şi Deir el-Balah (16%), se ajunge la 65,5%, adică aproximativ două treimi din suprafaţa totală a Fâşiei Gaza, un teritoriu sărac de 365 km pătraţi unde se află mai mult de două milioane de palestinieni.
Potrivit experţilor ONU, peste o jumătate de milion de oameni din Gaza se confruntă cu condiţii „catastrofale”, cel mai ridicat nivel de stres alimentar al IPC, caracterizat prin foamete şi moarte.
Această cifră, bazată pe informaţii colectate până pe 15 august, ar urma să ajungă la aproape 641.000 până la sfârşitul lui septembrie.
Conform IPC, este cea mai gravă deteriorare a situaţiei de la începutul analizelor sale în Fâşia Gaza.
Pentru IPC, o foamete este în curs atunci când sunt reunite trei condiţii: cel puţin 20% din gospodării (una din cinci) se confruntă cu o lipsă extremă de alimente, cel puţin 30% dintre copiii sub cinci ani (unul din trei) suferă de malnutriţie acută, iar cel puţin două persoane din 10.000 mor de foame în fiecare zi.
Această situaţie este rezultatul escaladării conflictului din ultimele luni, care a condus la mutări masive de populaţie combinate cu accesul restricţionat la proviziile alimentare, cauzate de Israel.
La începutul lunii martie, Israelul a interzis complet intrarea ajutoarelor în Gaza, după care, la sfârşitul lunii mai, a permis livrarea unor cantităţi foarte limitate, provocând penurii grave de hrană, medicamente şi combustibil.
Israelul, care controlează întregul acces către Gaza, acuză Hamas că fură ajutoarele, lucru pe care aceasta din urmă îl neagă, iar despre organizaţiile umanitare spune că nu le distribuie. Însă acestea au afirmat că Israelul impune restricţii excesive şi că este foarte periculos să distribuie ajutoarele în plin război.
Atacul din 7 Octombrie a provocat de partea israeliană moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili, conform unui raport al AFP realizat pe baza datelor oficiale.
Ca răspuns, Israel a lansat o ofensivă de amploare care a dus la cel puţin 62.192 de morţi în Gaza, în majoritate civili, conform datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza, considerate de încredere de ONU.
Opinia Cititorului