Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”Conferinţa internaţională “Finanţarea Infrastructurii prin mecanismele Pieţei de Capital”

OPINII/ "STATUL PARALEL" NU A AVUT NICIO CONTRIBUŢIELiviu Dragnea, condamnat de PSD

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Politică /

Liviu Dragnea, condamnat de PSD

Ceea ce s-a întâmplat la Senat cu privire la respingerea solicitării Direcţiei Naţionale Anticorupţie de ridicare a imunităţii parlamentare a fostului ministru al sănătăţii, Florian Bodog, reprezintă bomboana pe coliva condamnării lui Liviu Dragnea. Practic, senatorii PSD au decis ca Bodog să nu fie urmărit penal pentru acelaşi tip de faptă pentru care fostul lider al social-democraţilor, Liviu Dragnea, execută 3 ani şi 6 luni de închisoare la Penitenciarul Rahova.

Bodog şi-a angajat fosta consilieră pe un post din cadrul Ministerului Sănătăţii. Numai că persoana respectivă nu a trecut deloc, timp de un an, pe la minister, dar şi-a încasat regulat salariul producând un prejudiciu în bugetul instituţiei publice.

Liviu Dragnea a solicitat fostei şefe a DGASPC Teleorman să angajeze două persoane, care în realitate nu îşi desfăşurau activitatea în cadrul direcţiei, ci la sediul organizaţiei judeţene PSD. Dar îşi încasau lunar leafa de la instituţia publică.

Bodog a fost cercetat de DNA, dar nu a putut fi urmărit penal, pentru că social-democraţii din Senat au refuzat să îi ridice imunitatea.

Liviu Dragnea execută 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru că, deşi a avut puterea politică şi executivă a ţării, nu a fost ajutat de colegii de partid să scape de dosarul penal.

În rândurile următoare vă vom arăta cum PSD l-a condamnat pe Liviu Drag-nea şi nu "statul paralel", aşa cum susţineau liderul social-democrat şi foştii săi colaboratori.

Trei ani şi şapte luni (12 octombrie 2015-27 mai 2019), Liviu Dragnea a fost preşedintele celui mai puternic partid politic din România, PSD. Doi ani şi şase luni (21 decembrie 2016-27 mai 2019), Liviu Dragnea a deţinut puterea politică în ţara noastră, timp în care a fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, conducător al PSD şi şef peste cele trei guverne care au condus România.

La colţurile din Ferentari, băieţii şmecheri ar spune că atunci când deţii atât de multă putere şi nu reuşeşti să îţi rezolvi problemele personale, înseamnă că eşti prost. Este tocmai cuvântul cu care Dragnea nu dorea să rămână în istorie.

Fostul lider al PSD le transmitea jurnaliştilor, pe culoarele Parlamentului, în 4 iulie 2018, referindu-se la modificarea Codului Penal şi la lupta cu aşa zisul stat paralel: "Eu nu vreau să plec ca prostul din această viaţă şi din această funcţie. V-o zic ca la noi la Teleorman. (...) E un Cod Penal dedicat justiţiabililor din România. (...) Parlamentul are atribuţii foarte serioase în arhitectura statului român: atributul legiferării".

Iar pentru a nu părăsi ca un prost funcţiile deţinute, Dragnea a trântit două guverne proprii - Grindeanu şi Tudose - considerându-i pe ambii premieri drept oameni apropiaţi de structurile aşa numitului stat paralel, care dorea cu ardoare să îl condamne penal pe şeful PSD. Mai mult, a obţinut prin intermediul ministrului de justiţie Tudorel Toader, cu sprijinul simpatizanţilor social-democraţi din interiorul Curţii Constituţionale şi beneficiind de teama preşedintelui Klaus Iohannis în faţa unei eventuale suspendări de la Cotroceni, revocarea Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

De la declaraţia de pe holurile Camerei Deputaţilor şi până la sentinţa definitivă din dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman au trecut 11 luni.

Timp în care deţinătorul absolut al puterii executive, Liviu Dragnea, nu a reuşit să modifice Codul Penal. Deşi a avut o tentativă reuşită în Parlament, Curtea Constituţională, la sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a partidelor de opoziţie, a întors Codul Penal în Legislativ. Decizia de neconstituţionalitate a fost pronunţată la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut.

Până pe 27 mai 2019, data la care instanţa de apel din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea a deţinut puterea executivă încă şapte luni, perioadă în care, cu ajutorul colegilor de partid pe care îi trimisese în guvernul Dăncilă, a încercat să îşi rezolve problema penală. A tot vorbit despre ordonanţa de urgenţă pe codurile penale, i-a solicitat premierului să îşi asume această ordonanţă, s-a întâlnit în mai multe rânduri, în biroul său de la Camera Deputaţilor, cu fostul ministru al justiţiei, Tudorel Toader, pentru ca abuzul în serviciu să fie parţial dezincriminat, de urgenţă.

Ca să nu plece ca un prost din func-ţie.

Cu toate acestea, nici Toader, nici Dăncilă şi nici ceilalţi membri social-democraţi ai Guvernului nu au achiesat la propunerile fostului preşedinte al PSD.

Putem bănui că Dăncilă nu a aprobat modificarea legislaţiei penale de frica Bruxelles-ului, mai ales că solicitarea lui Dragnea venea în perioada în care guvernul exercita preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În privinţa lui Tudorel Toader, ţinând cont de postările ulterioare ale fostului ministru al justiţiei, pe pagina oficială de Facebook, se poate spune că acesta a fost duplicitar în privinţa modificării legislaţiei penale. Toader s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont cerând, pentru iniţierea unui astfel de demers legislativ, ca guvernul Dăncilă să îşi asume răspunderea pe respectiva ordonanţă de urgenţă. Iar Dăncilă şi colegii săi social-democraţi nu au făcut-o.

Pe lângă acestea, cu sprijinul CCR şi al lui Tudorel Toader, Liviu Dragnea a reuşit să anuleze tragerile la sorţi pentru completurile de cinci judecători de la Înalta Curte, cu speranţa că apelul său în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman va fi judecat de magistraţi părtinitori cauzei sale. Nici măcar această stratagemă nu i-a ieşit fostului lider al PSD, care, în 27 mai a fost condamnat definitiv la 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu şi a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde îşi execută pedeapsa.

De atunci au trecut patru luni, iar foştii săi colegi social-democraţi l-au scăpat pe Florian Bodog de urmărirea penală pentru acelaşi tip de faptă pentru care a fost condamnat Liviu Dragnea. Bodog a rămas cu imunitatea intactă, dar cu onoarea "nereperată", în timp ce fostul preşedinte al PSD va sta departe de politică o lungă perioadă de timp.

Opinia Cititorului ( 10 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Am citit analiza facuta in articolul de mai sus si consider urmatoarele :va convine sau nu dl Dragnea este un erou national ! DL.Dragnea a fost CONDAMNAT POLITIC si intr-o zi se va dovedi acest lucru !Ca sa argumentez cele de mai sus va intreb :daca d-na Bombonica Prodana a achitat prejudiciul si era directoare la DIR. PENTRU PROTECTIA COPILULUI de ce sta la Rahova dl. Dragnea si toti ceilalti sunt achitati ! ????Mai mult zilele trecute am aflat cu stupoare ce se intampla la VARFUL UE ,unde zilnic ni se sugereaza de catre opozitie ca noi romanii trebuie sa ne inchinam :candidatul belgian, Didier Reynders ,la functia de Comisar European este ACUZAT DE SPALARE DE BANI !!!!??? Candidatul francez SYLVIE GOULARD este ACUZATA DE FRAUDA CU FONDURI EUROPENE !!????Am inteles tot din presa ca si-au achitat prejudiciul ca si Bombonica Prodana ,am inteles ca nimeni nu a iesit in strada sa urle sa intre la ,,puscarie,, nimeni nu s-a trantit pe jos in Parlament ???????ASTA ESTE REALITATEA DIN ROMANIA ,UNII NE VOR SLUGI IN CONTINUARE...DAR SA NU UITATI CA DESI TARA LA ORA ACTUALA ESTE IMPARTITA IN DOUA ,MULTI ROMANI CA MINE NU VREM SA MAI FIM IN POZITIA GHIOCELULUI !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Am citit analiza facuta de tine si iti convine sau nu iti convine, Dragnea este la a doua condamnare.

      Nu este important ca este sau ca nu este la puscarie, decat pentru tine, deoarece, numai in mintea ta este ca oricate condamnari ar avea, daca nu este bagat la puscarie, atunci poate sa fie presedintele PSD. 

      Din aceasta cauza nu are nici o importanta daca a fost condamnat politic sau nu. Voi, cei care credeti ca nu conteaza ca presedintele PSD este un infractor, voi PSD-istilor ati oripilat lumea si deci voi l-ati bagat la puscarie si l-ati bagat politic. 

      De aceea, Dragnea este un erou, pentru ca, iata, fiind un infractor nenorocit, face puscarie, ceea ce e culmea! 

      Stima noastra si mandria, Liviu Dragnea si Gheorghe Dinca!

      Eroi au fost, eroi sunt inca! 

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Bias stupid al autorului. Iata doua exprimari referitoare la CCR, un organism si o jurisprudenta pentru care Marinescu este prea analfabet juridic sa le inteleaga.

    1. "cu sprijinul simpatizanţilor social-democraţi din interiorul Curţii Constituţionale" asta cand a fost data proasta si mediocra si plagiatoarea Kovesi jos de la sefia DNA unde fusese pusa de statul paralel. 

    2. "Curtea Constituţională, la sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a partidelor de opoziţie, a întors Codul Penal în Legislativ. Decizia de neconstituţionalitate a fost pronunţată la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut. " 

    Cand da o decizie care nu-i convine autorului #rezist Marinescu, CCR este simpatizanta a PSD. Esti penibil, autorule. Esti penibil. 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. CCR este evident majoritar PSD-ista.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Hai cu numaratul pana la capat. Ca minciunile pentru cretini sunt in departamentul unor din presa. Pe care tu le-ai preluat. Sper ca nu esti cretin doar dezinformat. Pana la final de 2018, CCR era formata din:

      PSD: Dornean, Enache, Teodoroiu 

      PNL/PDL: Pivniceru, Minea 

      Basescu/Iohannis: Morar, Lazaroiu, Stanciu 

      UDMR: Varga 

      Din partea PSD erau doar 3 judecatori din 9. Mai usor cu ticalosia pe scari.....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Vezi ca Morar, Lazaroiu, Stanciu sunt ai lui Basescu, iar Basescu a facut plecaciuni in fata PSD-ului fiind client DNA si impotriva combaterii coruptiei. Deci la nevoie sunt 6 din 9.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu este interesanta comparatia cu Bodog, bai marinescule. Ia incearca sa faci o comparatie cu Sylvie Goulard. Iti iese cu virgula? Sunt francezii mai corupti decat Dragnea? Da, sunt.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    unelte primitive PSD!

    Nu vedeti ca P a darmat nu numai Justitia , ci si tara. Dupa transformarea in parf a industriei socialiste, care sugea la energie dfe numa-numa, in actualele conditii am ajuns sa importam energie, la preturi enorme. 

    Si voi ce faceti Luati in continuare apararea infractorilor. Si cum? Justificind ca si alti au infractorii lor. Sa intelegem ca asa trebuie sa fie, ca asta-i calea care ne asteapta, pe care voi in nemernicia voastra o considerati dreapta? 

    Ba, voi astia, voi chiar nu aveti urma de rusine? 

    Jos cu infractorii din Parlamentul tarii!

    Traiasca USR, spaima infractorilor! :)) 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Traiasca USR care o sa il bage la puscarie pe Iohannis, hotul nesimtit de case.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Nu poate să deranjeze statul paralel. Conform postulatului Euclid:DOUĂ PARALELE NU SE ÎNTÂLNESC NICIODATĂ.

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Cotnari
Leap

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS