PATRONATELE: "Mediile de afaceri din România şi Ucraina trebuie să-şi pregătească viitorul comun în UE"

Valentin Busuioc
Companii / 1 februarie 2015

Mediile de afaceri din ţara noastră şi Ucraina trebuie să-şi pregătească viitorul comun pe care-l vor avea în Uniunea Europeană, ţinând cont de cei 69,4 km de frontieră comună a celor două state, au declarat, săptămâna aceasta, reprezentanţii Uniunii Naţionale a Patronatului Român (UNPR), la întâlnirea cu ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Teofil Bauer.

Preşedintele UNPR, Ioan Lucian, a declarat, la începutul întrevederii: "Avem nevoie de Excelenţa Voastră pentru a găsi organizaţii similare în Ucraina, cu care să identificăm posibilităţile de afaceri între companiile din România şi Ucraina".

Oficialul român a prezentat ambasadorului ucrainean obiectivele pe care UNPR le are în vizor cu privire la ţara vecină. Astfel, turismul, cercetarea, infrastructura de afaceri româno-ucraineană şi realizarea unor publicaţii de afaceri bilingve sunt câteva dintre domeniile în care UNPR doreşte parteneriate cu mediile de afaceri ucrainiene.

Până la sfârşitul lunii februarie, UNPR va înainta ambasadei Ucrainei un set complet de propuneri de activităţi şi acţiuni menite să accelereze colaborarea medilor de afaceri dintre cele două ţări.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Fiind si eu zionist destept ca Teofil Bauer vreau sa anticipez si anul viitorului comun: 2020.

    pina tunci sa mai cheltuim niste euro de la prostii aia din UE care si asa tiparesc banii degeaba... 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb