Pavel, Mărgărit şi Asociaţii: Ce opţiuni juridice au firmele aflate în dificultate în 2026

În contextul unui mediu economic marcat de costuri operaţionale ridicate, acces mai dificil la finanţare şi presiuni tot mai mari asupra fluxurilor de numerar, procedurile de insolvenţă, dizolvare şi lichidare devin instrumente juridice relevante pentru companiile aflate în dificultate, potrivit unui material transmis redacţiei de Societatea Românească de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. Alegerea între reorganizare, faliment, dizolvare voluntară sau lichidare trebuie făcută în funcţie de situaţia financiară concretă a societăţii, structura datoriilor şi şansele reale de redresare, conform informaţiilor transmise de casa de avocatură.

Dr. Radu Pavel, avocat coordonator al societăţii de avocatură, arată că astfel de proceduri nu trebuie privite exclusiv ca mecanisme de închidere a activităţii, ci şi ca soluţii juridice care pot permite restructurarea sau valorificarea ordonată a patrimoniului unei companii, potrivit sursei citate. Analiza trebuie să ia în calcul raporturile cu creditorii, obligaţiile scadente, contractele în derulare, eventualele măsuri de executare deja începute, precum şi riscurile privind răspunderea administratorilor, se arată în articolul transmis redacţiei.

Regimul juridic aplicabil insolvenţei este stabilit prin Legea nr. 85/2014, care reglementează atât condiţiile de deschidere a procedurii, cât şi etapele reorganizării judiciare şi ale falimentului, potrivit materialului remis de Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. În paralel, Legea nr. 31/1990 stabileşte regulile aplicabile în materia dizolvării, lichidării şi radierii societăţilor, conform aceleiaşi surse. Din perspectivă juridică, diferenţa dintre insolvenţă şi mecanismele de încetare voluntară sau forţată a activităţii este importantă, întrucât fiecare procedură produce efecte distincte asupra activităţii firmei, patrimoniului şi relaţiei cu creditorii, potrivit informaţiilor comunicate de societatea de avocatură.

Când se ajunge la insolvenţă

Procedura insolvenţei intervine atunci când o societate nu mai dispune de fondurile băneşti necesare pentru a-şi achita datoriile exigibile, se precizează în materialul transmis redacţiei. Această stare poate fi constatată fie la cererea debitorului, fie la cererea creditorilor, în condiţiile prevăzute de lege, potrivit sursei citate. În practică, procedura are rolul de a proteja atât interesele creditorilor, cât şi, în anumite cazuri, şansele de redresare ale companiei, conform articolului remis de casa de avocatură.

Legea distinge între procedura generală şi procedura simplificată, arată Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. Procedura generală permite reorganizarea activităţii printr-un plan care poate include restructurarea operaţională şi financiară, în timp ce procedura simplificată conduce direct la faliment în cazurile în care nu mai există premise reale de redresare, potrivit materialului trimis redacţiei. Alegerea depinde de situaţia economică a debitorului, structura creanţelor şi viabilitatea unui plan de reorganizare, conform sursei citate.

Deschiderea procedurii produce efecte juridice importante, între care suspendarea executărilor silite individuale şi instituirea unui control asupra activităţii societăţii prin administratorul judiciar, potrivit informaţiilor transmise de societatea de avocatură. Dacă reorganizarea nu este posibilă sau eşuează, compania poate intra în faliment, etapă în care activele sunt valorificate, iar sumele obţinute sunt distribuite creditorilor în ordinea stabilită de lege, se arată în materialul remis redacţiei.

Dizolvarea societăţii, prima etapă a încetării activităţii

Separat de insolvenţă, dizolvarea reprezintă prima etapă în procesul de încetare a existenţei unei societăţi comerciale, potrivit articolului transmis de Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. Aceasta poate interveni în cazuri precum expirarea duratei pentru care a fost constituită societatea, imposibilitatea realizării obiectului de activitate, voinţa asociaţilor sau alte împrejurări care fac imposibilă continuarea activităţii, conform sursei citate.

În practică, dizolvarea unui SRL este frecvent utilizată atunci când societatea nu mai desfăşoară activitate sau nu mai prezintă utilitate economică pentru asociaţi, se menţionează în materialul remis redacţiei. Din punct de vedere juridic, trebuie făcută distincţia între dizolvarea voluntară, decisă de asociaţi, şi dizolvarea judiciară, dispusă de instanţă în cazurile prevăzute de lege, potrivit informaţiilor comunicate de casa de avocatură.

Procedura presupune adoptarea hotărârii adunării generale, înregistrarea acesteia la Registrul Comerţului şi îndeplinirea formalităţilor de publicitate, potrivit sursei citate. Totuşi, simpla dizolvare nu stinge obligaţiile societăţii faţă de creditori şi nici nu elimină eventualele riscuri legate de răspunderea administratorilor, se arată în articolul transmis redacţiei.

Ce presupune lichidarea

După dizolvare urmează, de regulă, lichidarea, etapă în care sunt încheiate operaţiunile societăţii, sunt valorificate activele şi sunt stinse obligaţiile existente, potrivit materialului remis de Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. În cadrul procedurii este desemnat un lichidator, care are atribuţii privind inventarierea bunurilor, evaluarea activelor, recuperarea creanţelor şi transformarea patrimoniului în lichidităţi, conform informaţiilor transmise redacţiei.

Dacă societatea se află deja în insolvenţă, lichidarea se desfăşoară în cadrul procedurii de faliment, sub controlul instanţei şi al practicianului în insolvenţă, potrivit sursei citate. În acest caz, bunurile sunt valorificate, iar sumele obţinute sunt distribuite creditorilor potrivit ordinii de preferinţă prevăzute de lege, se mai arată în articolul transmis redacţiei. Finalizarea operaţiunilor de lichidare conduce la radierea societăţii, moment din care persoana juridică îşi încetează existenţa, conform materialului remis de casa de avocatură.

Diferenţa dintre lichidarea voluntară şi lichidarea din cadrul insolvenţei ţine în principal de cadrul juridic şi de cine controlează procedura, potrivit informaţiilor furnizate de Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. În primul caz, iniţiativa aparţine asociaţilor, iar în al doilea, controlul este exercitat în limitele legii de instanţă, practician şi creditori, conform aceleiaşi surse.

Ce soluţii există înainte de faliment

Legea insolvenţei reglementează şi mecanisme de prevenire, menite să permită restructurarea unei companii înainte ca dificultăţile financiare să devină ireversibile, potrivit articolului transmis redacţiei. Un astfel de instrument este concordatul preventiv, care permite debitorului să negocieze cu creditorii un plan de restructurare a obligaţiilor, se precizează în materialul remis de casa de avocatură.

Acest mecanism poate include reeşalonarea datoriilor, reducerea unor creanţe, restructurarea activităţii şi alte măsuri de redresare adaptate situaţiei concrete a societăţii, potrivit sursei citate. Avantajul principal este că intervenţia are loc înainte de deschiderea unei proceduri judiciare de insolvenţă, ceea ce poate permite continuarea activităţii şi menţinerea relaţiilor comerciale, conform informaţiilor comunicate redacţiei.

În plus, pentru societăţile care desfăşoară activitate în mai multe state, inclusiv prin sucursale în România, pot deveni relevante şi regulile europene privind coordonarea procedurilor de insolvenţă, în baza Regulamentului (UE) nr. 848/2015, potrivit materialului transmis de Pavel, Mărgărit şi Asociaţii. Acestea pot ridica probleme de competenţă, lege aplicabilă şi coordonare între procedura principală şi eventuale proceduri secundare, se arată în articolul remis redacţiei.

„Gestionarea corectă a situaţiilor de dificultate financiară prin mecanisme precum restructurarea sau procedura insolvenţei este imperios necesară pentru protejarea valorii economice a societăţii, iar o intervenţie juridică timpurie poate face diferenţa între redresare şi intrarea în faliment”, a declarat Dr. Radu Pavel, avocat coordonator al Societăţii Româneşti de avocatură Pavel, Mărgărit şi Asociaţii, potrivit materialului transmis redacţiei.

În concluzie, insolvenţa, dizolvarea şi lichidarea reprezintă mecanisme juridice distincte, dar esenţiale pentru companiile aflate în dificultate, conform articolului remis de casa de avocatură. Alegerea corectă a procedurii depinde de situaţia financiară a firmei, de raporturile cu creditorii şi de existenţa unor perspective reale de continuare a activităţii, potrivit sursei citate.