PE FONDUL CREŞTERII CHELTUIELILORTurbomecanica îşi adânceşte pierderile, în primele trei luni ale anului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai

Turbomecanica îşi adânceşte pierderile, în primele trei luni ale anului

Creşteri puternice pentru materii prime, combustibil şi piese de schimb Compania va plăti un dividend cu randament de 11,6%

Turbomecanica Bucureşti (TBM) a raporatat, pentru primele trei luni ale acestui an, o pierdere de 3,2 milioane de lei, de aproape patru ori mai mare decât cea din primul trimestru al anului trecut, de 0,85 milioane de lei, chiar dacă veniturile au crescut, după cum reiese din raportul producătorului de componente pentru aeronave publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Veniturile din exploatare s-au ridicat la 26,8 milioane de lei, în creştere cu 13,2% comparativ cu cele din intervalul ianuarie-martie 2021. Pe de altă parte, cheltuielile din exploatare s-au ridicat la 29,3 milioane de lei, cu 20,2% mai mari faţă de nivelul din primele trei luni ale anului trecut, aproape toate categoriile de cheltuieli fiind în creştere. Cheltuielile cu materii prime şi materialele au crescut cu 42,9%, în condiţiile majorării preţurilor materiilor prime cu 43%, a creşterii cheltuielilor cu kerosenul cu 320% şi a celor cu piesele de schimb cu 92%, în primele trei luni ale anului. Cheltuielile cu personalul au fost de aproape douăsprezece milioane de lei, cu 9,6% mai mari comparativ cu cele din primul trimestru al anului trecut, în timp ce cheltuielile cu prestaţiile externe au coborât cu 15,5%, până la 1,56 milioane de lei, după cum se arată în raport.

În aceste condiţii, compania a raportat o pierdere din exploatare de 2,72 milioane de lei, peste cea din primele trei luni ale anului trecut, de 0,67 milioane de lei, rezultat ce a fost erodat suplimentar de o pierdere de 0,49 milioane de lei din activităţi financiare.

Turbomecanica va plăti dividende în valoare de 10,1 milioane de lei, echivalentul unei distribuţii de 86% din profitul anului trecut, începând cu data de 26 octombrie, conform unei hotărâri recente a acţionarilor. Dividendul unitar este de 0,02735 lei, care raportat la preţul acţiunii TBM de ieri de la ora 14:00, de 0,235 lei, oferă un randament brut de 11,6%.

Cel mai mare acţionar al Turbomecanica este Radu Viehmann, care la finele anului trecut avea 25,92% din capitalul companiei, în timp ce Dana Maria Ciorapciu deţinea 15,16% din societatea aeronautică. Evaluarea bursieră a Turbomecanica se ridică la circa 87 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2022
Euro (EUR)Euro4.9250
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0120
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7274
Gram de aur (XAU)Gram de aur266.4903

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro