Peste 48.000 de morţi, în violenţele din Siria, în ultimele 22 de luni

F.A.
Internaţional / 16 ianuarie 2013

Violenţele din Siria s-au soldat cu peste 48.000 de morţi, dintre care peste 33.000 de civili, de la declanşarea mişcării de protest împotriva regimului lui Bashar al-Assad în urmă cu 22 de luni, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH), informează Antena3.ro.

Cel puţin 33.637 de civili şi-au pierdut viaţa începând din 15 martie 2011, a precizat organizaţia neguvernamentală, care îi consideră de asemenea civili şi pe cei care luptă împotriva trupelor regimului sirian.

Numărul soldaţilor ucişi se ridică la 11.926 şi cel al dezertorilor la 1.573, a precizat OSDH.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cind vor fi judecati si condamnati alde Busch , Obama si javrele lor presedinti ai statelor din NATO pentru sutele de mii de oameni omoriti in Iraq , Afganistan , Egipt , Libia si , acum , in Siria ?

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3487
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7977
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3892
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.0144

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb