Piaţa de Capital

13 noiembrie 2018
"Distribuţia a 90% din profit nu afectează programul investiţional al Nuclearelectrica"

EDIŢIE SPECIALĂ"Distribuţia a 90% din profit nu afectează programul investiţional al Nuclearelectrica"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2018

Interviu cu domnul Cosmin Ghiţă, director general interimar Nuclearelectrica

"Compania nu a atins niciodată orele de oprire neplanificată preconizate într-un an"

Reporter: Care este stadiul negocierii memorandumului cu partea chineză şi în ce măsură administratorii Nuclearelectrica consideră realistă acordarea garanţiilor de stat pentru investiţia în cele două reactoare de la Cernavodă?

Cosmin Ghiţă: Suntem în ultima etapă a procedurii, şi anume negocierea Actului Constitutiv şi a Acordului Investitorilor, practic documentele investiţiei, pentru înfiinţarea noii companii de proiect, un JVCo în care, conform Strategiei de continuare a proiectului Unităţilor 3 şi 4, lansată de Guvernul României în anul 2014, acţionarul majoritar, investitorul selectat CGN (China General Nuclear Power Corporation), va deţine cel puţin 51% din acţiuni. Contribuţia SNN şi a statului român în cadrul companiei de proiect va fi cu activele existente pe amplasamentul CNE Cernavodă şi rezervele de apă grea.

Evoluţie sub preţul din ofertă pentru acţiunile Nuclearelectrica

EDIŢIE SPECIALĂ / DE LA LISTARE ŞI PÂNÂ ÎN PREZENTEvoluţie sub preţul din ofertă pentru acţiunile Nuclearelectrica

Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2018

Analişti: "Rezultatele financiare - cauza scăderii titlurilor SNN în primii ani după intrarea la tranzacţionare"  

Irina Răilean, Banca Transilvania: "Condiţiile nefavorabile de piaţă şi reglementările excesive au dezamăgit investitorii"

Maria Vlad, BRK Financial Group: "Preţul din ofertă a fost dat, în principal, de entuziasmul investitorilor, având la bază rezultatele financiare din anul listării"

De la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) de acum cinci ani (noiembrie 2013) şi până în prezent, cotaţia titlurilor Nuclearelectrica (SNN) s-a tranzacţionat aproape numai sub preţul la care s-a încheiat oferta de vânzare de acţiuni, de 11,2 lei/unitate, iar, până la finalul anului 2016, evoluţia titlului SNN a fost preponderent decorelată de cea a indicelui BET, cel mai important coş de acţiuni al BVB.

Prezentarea companiei

EDIŢIE SPECIALĂPrezentarea companiei

Valentin M. IonescuZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2018

Misiune 

Societatea Naţională Nuclearelectrica SA a fost înfiinţată prin hotărâre a guvernului în 1998 (HG nr. 365/1998), pentru producerea de energie electrică şi termică prin utilizarea tehnologiei nucleare, vânzarea energiei electrice şi termice produse prin procedeul nuclear şi clasic, fabricarea şi vânzarea de combustibil nuclear, precum şi pentru constituirea şi conservarea stocului de apă grea şi de combustibil nuclear şi clasic.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Rulaj de numai 16 milioane de lei

BVBRulaj de numai 16 milioane de lei

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2018

Valoarea tranzacţionată în prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de numai 16,27 milioane de lei, cu mult sub media zilnică înregistrată în acest an, de 41,65 milioane de lei, în contextul în care, prin piaţa...

Scăderi pe linie pentru indicii bursei

BVBScăderi pe linie pentru indicii bursei

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 noiembrie 2018

Toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în teritoriul negativ, în contextul în care lichiditatea înregistrată, de 25,14 milioane de lei, a fost atât sub rulajul înregistrat în şedinţa...

BVB a închis în teritoriu pozitiv

BVB a închis în teritoriu pozitiv

S.I.Piaţa de Capital / 7 noiembrie 2018

Indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în teritoriu pozitiv ultima şedinţă de tranzacţionare, lichiditatea totală fiind de 57,13 milioane de lei (12,25 milioane de euro).

PSD îl preferă pe Badea la şefia ASF

PSD îl preferă pe Badea la şefia ASF

Mihai GongoroiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 noiembrie 2018

Partidul Social Democrat (PSD) a decis să-l susţină pe Leonardo Badea, actualul pre­şedinte al Autorităţii de Su­praveghere Financiară (ASF), pentru un nou mandat de patru ani la şefia autorităţii de reglementare, a declarat, ieri, Liviu...

Rulaj de numai 17 milioane de lei

BVBRulaj de numai 17 milioane de lei

A.I.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 noiembrie 2018

Valorea tranzacţionată în prima şedinţă a săptămânii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de numai 16,94 milioane de lei, cu mult sub media zilnică înregistrată în acest an, de 41,3 milioane de lei, în contextul în care, prin piaţa...

<< mai multe ştiri >>
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3122
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8581
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.4161

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo