PLASAMENTE ALTERNATIVEDrepturi şi supărări, pentru autori

Marius Tiţa
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 23 noiembrie 2020

Arta Marelui Autor

Arta Marelui Autor


Marius Tiţa

Multă emoţie firească şi reacţii ample au apărut în spaţiul public, sau declarat public, referitor la apariţia unui tarifar ce trebuie plătit pentru simpla expunere a unei lucrări de artă plastică. Cum ne îndoim că parlamentul sau guvernul au timp aşa ceva, nu ne rămâne decât să spunem: Nicuşor, potoleşte-te! În glumă, desigur, că nu actuala ci vechea administraţie a Capitalei încercase o taxă de 5% pe orice vânzare de obiecte de artă. Pe vânzare, nu pe simpla expunere. Dar tarifarul propus se va aplica la toată ţara, nu doar la creatorii bucureşteni, aşa că altcineva a propus-o. De fapt, nu este o reglementare ci o propunere, de metodologie chiar, venită de la organismul public acreditat de lege cu dreptul de administrare a drepturilor de autor. Şi acolo a venit, cum s-a cerut, de la entitatea, privată de această data, care se ocupă de creatorii din domeniul vizual. Cursul legal este corect îndeplinit, cel puţin la o vedere generală. Restul depinde de educaţie, viziune, fler, capacitatea de a înţelege, experienţa în breaslă, şi chiar bun-simţ.

Şi organismul respectiv, privat şi unic, explică situaţia, cu loc destul pentru o utilizare mai bună a limbii române. "Este absolut să se înţeleagă următoarele", că este o bază legală pentru acest tarifar, că este "o remuneraţie ce se cuvine artiştilor plastici", că " plata acestei remunereţii nu este suportată de către artişti, ci de către utilizatori (galerii, case de licitaţii, organizatori de expoziţii)", că "bugetele muzeelor nu sunt afectate şi prin urmare, nu există ris­cul de a fi închise, având în vedere faptul că aceste sume provin din bilete, abonamente sau orice altă formă de tarifare a accesului, publicitate, donaţii, sponsorizări".

Actorii problemei au dreptul să procedeze aşa cum prevede legis­laţia românească, şi asta fac, doar că aceste reglementări intră în conflict cu legislaţia europeană. Piaţa unică europeană funcţionează cu reglementări stricte privind libera concurenţă şi sancţionează intenţiile de a monopoliza piaţa, în orice domeniu. Tratatul de instituire a Comunităţii Europene "prevede realizarea unei pieţe interne şi instituirea unui sistem prin care să asigure că, pe piaţa internă, concurenţa nu este denaturată" şi că "armonizarea legislaţiilor statelor membre referitoare la dreptul de autor şi drepturile conexe contribuie la realizarea acestor obiective", cum bine şi clar zice o directivă europeană. Ori, legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe, adoptată în 1996, parcă obligă, pur şi simplu, la monopol. Articolul 159, la primul său alineat, scrie: În cazul gestiunii colective obligatorii, dacă un autor sau un titular de drepturi de autor nu este asociat la niciun organism de gestiune colectivă, competenţa revine organismului din domeniu cu cel mai mare număr de membri. Altfel spus, drepturile oricărui alt creator, nu neapărat artist plastic, care nu are contract cu o firmă de gestiune colectivă a drepturilor de autor, revin firmei cu cei mai mulţi membri, cea mai mare, ca să domine piaţa şi mai copios.

Dar, în paranteză fie spus, şoc!, nu textul din 1996 al legii este vinovat de această reglementare de impunere. Textul de atunci este un monument de democraţie şi eficienţă, de spirit european. Articolul 128, în forma din 1996, spune că, dacă există mai mult de un organism de gestiune colectivă, competenţa revine celui la care s-a asociat titularul de drepturi. Dacă acesta nu era asociat, trebuia să aleagă el singur un astfel de organism. Atunci nu exista nicio firmă de gestiune colectivă a drepturilor de autor dar se vorbea, cu speranţă, de mai multe. În 2005, exista unul, acelaşi, şi legea, chiar înainte de aderarea la UE, în plină negociere, bagă gestiunea obligatorie, în sfera celui mai puternic, cu cei mai mulţi membri.

Textul din 1996 era lipsit şi de orice menţiune referitoare la gestiune colectivă obligatorie a drepturilor de autor, dar în formulele recente ale legii, aflăm aceste prevederi la articolul 145. Acolo se menţionează că gestiunea colectivă este obligatorie în o serie de situaţii, şi de comunicare publică, dar numai pentru creaţii audio, muzicale. Alineatul 2 menţionează şi reprezentarea cu forţa a "titularilor de drepturi care nu le-au acordat mandat". Altfel spus, în comunicarea publică, gestiunea obligatorie nu se aplică operelor plastice. Nu a trecut mult şi a venit o nouă modificare care îşi propune explicit să corecteze "transpunerile neconforme în legislaţia naţională a prevederilor Directivei 2001/29/ CE, şi care a făcut obiectul scrisorii de punere în întârziere nr. 2015/4027 a Comisiei Europene". Noţiunile-cheie sunt exact gestiunea colectivă obligatorie şi comunicarea publică dar, în mod concret, nu se schimbă mare lucru. Oricum, plastica nu era în sfera gestiunii obligatorii iar prevederile monopoliste ale legii au supravieţuit cu brio.

Discuţiile actuale se referă, însă, la comunicarea publică a operei de artă, nu numai de artă plastică, şi la drepturile de autor ce decurg din acest aspect. Este un domeniu larg şi complicat, în care sunt evocate numeroase directive europene şi speţe juridice, unele chiar româneşti. Este încă o diferenţă mare între legea şi spiritul construcţiei europene şi practica sau legislaţia de la noi. Din păcate, peste tot sunt erori, confuzii şi neconcordanţe. Mie îmi place când se vorbeşte de articolul 1231 din Legea 8 din 1996, care, atunci, avea 154 de articole şi, acum, doar 212. Este vorba, desigur, de articolul 123 căruia i s-a ataşat o primă notă de subsol. Ar fi fost bine să fie art. 1231 alin.1 dar nu este cazul.

Legea românească a supravieţuit încercărilor de europenizare. Ultima modificare, însă, aduce o adiere mai umană, mai în spirit european, se referă la dreptul fundamental de opţiune al creatorului, implicit al deţinătorului de drepturi de autor. Apare şi un termen nou, mai mângâietor, se numeşte gestiune colectivă extinsă. În acest context plin de evlavie, când se porneşte procesul de negociere cu utilizatorii a modului de comunicare publică a unei creaţii, reprezentanţii plasticienilor au pus deja pe masă tarifele ce se vor a fi încasate.

Desigur, pe baza contractelor cu membrii sau mandatarii săi, şi în limita legilor, o structură de gestiune a drepturilor de autor, privată sau chiar de stat, poate face aproape orice, în numele acestora, poate cere şi un milion de euro pentru simpla pronunţare a numelui lor, al creatorilor. Nu este obligatorie anticiparea efectelor acestor decizii, ci doar suportarea consecinţelor.

Printre primele efecte ale aplicării drepturilor de autor la operele literare a fost dispariţia unor mari scriitori din manualele şcolare. Aşa că, dacă elevii de azi nu au auzit de un scriitor sau de vreo poezie, asta este efectul şi al aplicării neinspirate a drepturilor de autor. Normal ar fi, desigur, să se plătească drepturi cât mai consistente, şi ele se plătesc acolo unde creatorii încearcă să trăiască din munca lor. În societatea noastră, în care cultura merge pe marginea colapsului financiar, sumele vehiculate sunt mici, iar reclamarea lor produce, însă, efecte negative mari. Nu trebuie să fii mare specialist sau să ai experienţa simezelor şi a muncii din spatele lor să îţi dai seama că solicitarea unor astfel de tarife doar pentru expunerea unor lucrări de artă contemporane va duce la dispariţia totală a noţiunii de expoziţie personală. Faptul că se afirmă că nu artiştii vor plăti aceste taxe suplimentare nu înseamnă că aşa va fi. Oricum ei plătesc totul într-o expoziţie, pentru că vânzările anemice au anulat funcţionarea pe bază de comision.

De unde să plătească galeriştii? Tot artiştii vor acoperi şi această taxă, de comunicare, pentru a putea expune, sperând să o acopere din vânzări.

De recuperat, ca drept de autor în comunicare publică, va recupera banii mai târziu, relativ, şi diminuaţi de comisioane şi taxe fiscale. Dezbaterea este deschisă mai mult decât se anticipa iar despre aceste efecte se va vorbi mult timp de acum încolo.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

19 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0186
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4736
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3750

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro