Politică

17 august,
Cristi Danileţ: Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să ne convingă că albul e negru

Cristi Danileţ: Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să ne convingă că albul e negru

Z.B.Politică / 17 august, 20:02

Fostul judecător Cristi Danileţ susţine că există o decizie a Curţii Constituţionale din 2005 prin care s-a stabilit că un mandat în curs nu poate fi întrerupt, însă este sigur că, în cazul amendamentului la legea ANI care îl vizează pe Dominic Fritz, motivarea va fi redactată de un anumit magistrat asistent „desemnat să facă un contorsionism juridic-constituţional pentru a ne convinge că albul e negru

CCR: Sesizarea AUR şi SOS România a fost respinsă

CCR: Sesizarea AUR şi SOS România a fost respinsă

Z.B.Politică / 17 august, 19:50

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, luni, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor şi Grupului parlamentar SOS România şi a constatat că Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare în domeniul fiscal şi creştere economică) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington, la 16 aprilie 2026, este constituţională

CCR declară constituţional amendamentul PSD la noua lege a integrităţii

CCR declară constituţional amendamentul PSD la noua lege a integrităţii

A.M.Politică / 17 august, 15:18

Actualizare - link: Alexandru Muraru: Niciun mandat de ales nu mai este în siguranţă după decizia CCR

Actualizare - link: Cristi Danileţ: Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să ne convingă că albul e negru

Actualizare - link: Oana Ţoiu: Puterea în democraţii se câştigă şi se pierde la vot

Actualizare - link: Fritz: În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din CCR tocmai l-a validat

Curtea Constituţională a României a declarat constituţional amendamentul introdus de PSD la proiectul de lege privind reforma sistemului de integritate (legea ANI), în urma căruia şeful USR şi primarul Municipiului Timişoara, Dominic Fritz, îşi pierde mandatul, decizia fiind luată cu un vot de 5 la 3.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Preşedintele CCR renunţă la dosarul legii ANI

Preşedintele CCR renunţă la dosarul legii ANI

A.M.Politică / 17 august, 13:29

Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a desemnat un alt judecător raportor în dosarul legii ANI, în urma controverselor legate de întâlnirea sa cu premierul interimar Ilie Bolojan, la biroul preşedintelui Senatului, care au dus la reacţii critice,...

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo