Preşedintele BCE: Nu putem creşte la nesfârşit cheltuielile

F. A.
Bănci-Asigurări / 1 aprilie 2009

Nu putem creşte la nesfârşit cheltuielile, a apreciat, azi, într-un interviu pentru ziarul "Le Monde", preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet.

"Avem nevoie să ne recâştigăm încrederea pe care am pierdut-o la jumătatea lui septembrie 2008, odată cu apariţia unui fenomen foarte grav care părea imposibil (falimentul Lehman Brothers). Asta s-ar putea întâmpla prin manifestarea unităţii între cele două maluri ale Pacificului, cele două maluri ale Atlanticului, Nordul şi Sudul, statele industrializate şi ţările emergente", a declarat oficialul BCE.

"Pe cele două maluri ale Atlanticului toată lumea recunoaşte că nu putem creşte la infinit cheltuielile şi deficitele: în loc să ridicăm nivelul de încredere al gospodăriilor şi întreprinderilor, pierdem încrederea acestora, iar economia ar putea merge din ce în ce mai rău. Că este vorba de susţinerea băncilor sau a instituţiilor financiare, este acelaşi lucru. Deciziile luate sunt deja considerabile: posibilele recapitalizări, garanţiile şi celelalte susţineri reprezintă în zona euro 23% din PIB şi aproximativ 29% în Statele Unite. Trebuie să punem în aplicare cât mai repede posibil şi cât mai eficace ceea ce s-a decis. Este valabil atât pentru sistemul bugetar, cât şi pentru cel financiar", a explicat Trichet.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2436
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5389
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5819
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1375
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.3942

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb