
Scenariul: „Când se rupe amortizorul chinezesc”
Mori SavirInternaţional / 1 mai


Mori SavirInternaţional / 1 mai
Florian GoldsteinInternaţional / 1 mai
Moody's Ratings a confirmat, zilele trecute, ratingul suveran al Chinei la A1 şi a ridicat perspectiva sa la „stabilă” de la „negativă”, invocând rezilienţa economiei în faţa presiunilor comerciale şi geopolitice, în timp ce datele oficiale chineze au indicat o creştere a PIB de 5% în trimestrul întâi şi un avans al profiturilor industriale de 15,8% în martie, potrivit notelor agenţiei şi datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică al Chinei.
Călin RecheaInternaţional / 1 mai

Prelungirea neaşteptată a războiului din Golful Persic a condus la creşterea puternică a presiunilor financiare asupra aliaţilor SUA din regiune. Acestea ar putea ajunge până la nivelul de la care se va pune sub semnul întrebării stabilitatea regimurilor valutare din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar sau Oman, unde monedele naţionale au un curs fix de schimb faţă de dolar, curs susţinut de rezerve valutare mari constituite din exporturile de petrol şi gaze.
A.I.Materii Prime / 1 mai
• Charlie Aitken, Regal Partners: ”Nu am nicio îndoială că preţurile cuprului se pot dubla sau chiar tripla în următorul deceniu”
• Taosha Wang, Fidelity: ”Un superciclu axat pe minerit şi energie a început deja, în condiţiile în care războiul din Iran determină guvernele să acorde prioritate securităţii aprovizionării”
• Profesorul de economie Steve Hanke: ”Inteligenţa artificială nu este pur digitală, ci necesită energie, centre de date, mecanisme de răcire, teren, oţel, cupru, gaze; aceste elemente amplifică puternic cererea pentru materii prime”
Cornel CodiţăEditorial / 1 mai
A.V.Internaţional / 1 mai
I.Ghe.Politică / 1 mai
Într-un moment în care unele state membre ale ONU, care nu au semnat sau ratificat Convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării, cadrul juridic care garantează libertatea de navigaţie şi interzice taxarea tranzitului prin strâmtori internaţionale (UNCLOS), încep să restricţioneze şi chiar să monetizeze accesul la rute maritime esenţiale, Europa are nevoie de o forţă navală comună, se afirmă într-un articol publicat de site-ul Euractiv.
George MarinescuPolitică / 1 mai
George MarinescuPolitică / 1 mai
Acordul comercial dintre UE şi ţările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay şi Uruguay) este aplicat provizoriu începând de astăzi, urmând să intre pe deplin în vigoare după ce Parlamentul European îşi va da consimţământul, ceea ce reprezintă o condiţie prealabilă pentru ca Consiliul să poată încheia acordul.
O.D.Sport / 1 mai
Decizia Curţii Constituţionale a României de a declara neconstituţională legea care impunea cluburilor sportive un prag minim de 40% sportivi români în echipele participante în competiţiile naţionale a provocat reacţii puternice în lumea sportului, fostul ministru al Sportului, Eduard Novak, lansând acuzaţii directe privind existenţa unor interese economice şi influenţe politice care ar fi contribuit la blocarea proiectului.
F.A.Companii / 1 mai
O.D.Miscellanea / 1 mai
O.D.Miscellanea / 1 mai
Uniunea Astronomică Internaţională (IAU) a retrogradat Pluto din categoria planetelor în cea a „planetelor pitice” în urmă cu 20 de ani, iar acum noul administrator al NASA, Jared Isaacman, readuce subiectul în prim-plan şi susţine oficial reincluderea sa în lista planetelor Sistemului Solar, informează Space.com.
Octavian DanMiscellanea / 1 mai
Andreea-Ştefania GhimpăuBănci-Asigurări / 1 mai
Andreea-Ştefania GhimpăuBănci-Asigurări / 1 mai

A consemnat Emilia Olescu
F.A.
A.V.
George Marinescu
I.Ghe.
Andrei Iacomi
| 5.3414 | |
| 4.7612 | |
| 5.7280 | |
| 6.3029 | |
| 640.8929 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Sabin S. Brandiburu - 9 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 9 octombrie
Piaţa de Capital /A.I. - 7 octombrie
Piaţa de Capital /A.V. - 7 octombrie