Liniile de swap deschise ţărilor din Golf, noul front pentru apărarea supremaţiei dolarului

Prelungirea neaşteptată a războiului din Golful Persic a condus la creşterea puternică a presiunilor financiare asupra aliaţilor SUA din regiune. Acestea ar putea ajunge până la nivelul de la care se va pune sub semnul întrebării stabilitatea regimurilor valutare din Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar sau Oman, unde monedele naţionale au un curs fix de schimb faţă de dolar, curs susţinut de rezerve valutare mari constituite din exporturile de petrol şi gaze.

Un astfel de regim valutar este susţinut de banca centrală prin cumpărarea sau vânzarea monedei proprii la o rată fixă faţă de moneda ancoră. În acest scop sunt utilizate rezervele valutare şi rata dobânzii.

Primul semnal a venit de la Emiratele Arabe Unite, conform unui articol recent din Wall Street Journal, unde se arată că ideea unei linii swap a fost prezentată oficialilor Trezoreriei şi ai Federal Reserve de către Khaled Mohamed Balama, guvernatorul băncii centrale.

"Discuţiile au evidenţiat îngrijorarea Emiratelor Arabe Unite cu privire la daunele majore pe care războiul le-ar putea provoca economiei sale şi poziţiei de centru financiar global", subliniază WSJ, pe fondul scăderii masive a veniturilor în dolari de pe urma vânzării petrolului şi gazelor naturale.

Presiunea pentru deschiderea unor linii de swap în dolari între Federal Reserve şi ţările din Golf este determinată nu doar de nevoile imediate de lichiditate, ci se are în vedere şi strategia geopolitică pe termen lung.

Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a menţionat în mod explicit că aceste linii sunt destinate să "împiedice vânzarea activelor americane într-un mod dezordonat".

În plus, oficialii din Emirate au sugerat că o penurie de dolari i-ar putea forţa să utilizeze yuanul chinezesc pentru tranzacţii petroliere, ceea ce reprezintă o ameninţare directă la adresa supremaţiei globale a dolarului.

Consecinţele ar putea fi, în ambele cazuri, deosebit de grave pentru dolar şi poziţia financiară a SUA.

Vânzarea activelor americane, în special a obligaţiunilor guvernamentale, va conduce la creşterea semnificativă a costurilor de finanţare, în condiţiile în care cheltuielile bugetare cu dobânzile au depăşit deja 1,2 trilioane de dolari şi sunt mai mari decât bugetul apărării.

Pe de altă parte, "ameninţarea" cu utilizarea yuanului înseamnă un pas important către subminarea statutului dolarului ca principală monedă pentru comerţul global cu energie.

Nu în ultimul rând, liniile de swap ar reprezenta şi un factor important pentru menţinerea angajamentelor de investiţii în SUA ale statelor din Golf.

Axios scrie că deschiderea liniilor de swap către aliaţii Americii din Golf poate fi considerată "o utilizare inovatoare a unei vechi puteri", în condiţiile în care Fed-ul s-a concentrat până acum pe stabilitatea financiară a SUA şi a ignorat adesea consideraţiile geopolitice în calculele sale.

Timp de decenii, liniile de swap ale Federal Reserve au fost tratate ca instrumente tehnice rezervate principalilor aliaţi economici ai SUA în timpul crizelor sistemice, cum a fost criza financiară din 2008 sau cea din perioada pandemiei.

Solicitările recente din partea Emiratelor Arabe Unite şi a altor state din Golf semnalează o schimbare fundamentală în modul în care SUA îşi foloseşte puterea financiară.

Noua abordare pare să fie confirmată şi de Kevin Warsh, viitorul preşedinte al Federal Reserve. În cadrul audierilor pentru confirmarea din faţa Senatului, Warsh a menţionat în mod explicit finanţele internaţionale ca un domeniu în care Fed-ul nu ar trebui să fie strict independent, după cum mai arată Axios, ceea ce implică o mai mare colaborare cu Trezoreria în ceea ce priveşte utilizarea liniilor de swap.

"Discuţiile despre liniile de swap cu aliaţii noştri din Golf şi din Asia reprezintă o dovadă a supremaţiei dolarului şi a puterii scutului economic al Americii", a scris Scott Bessent pe contul său de Twitter, iar "introducerea unor linii de swap permanente poate reprezenta un prim pas în crearea unor noi centre de finanţare în dolari pentru Golf şi Asia".

Bessent a mai subliniat că "dominaţia dolarului şi rolul sau de monedă internaţională de rezervă sunt întărite prin astfel de iniţiative pe termen lung, inclusiv prin contracararea creşterii sistemelor alternative de plată".

O serie de analişti independenţi susţin că astfel de declaraţii ar putea avea un efect contrar celui aşteptat, prin inducerea unui sentiment de îngrijorare la nivelul pieţelor internaţionale.

În plus, criticii susţin că extinderea acestor linii către ţări cu instituţii mai puţin credibile ar putea conduce la pierderi pentru contribuabilii americani, dacă monedele străine se depreciază.

Unii analişti avertizează că transformarea dolarului într-o "monedă tranzacţională", mai degrabă decât o rezervă de valoare, ar putea eroda în cele din urmă statutul său de monedă de refugiu.

Pentru analistul australian Craig Tindale, creşterea numărului liniilor de swap amplifică riscul de transformare a Americii într-o "garanţie permanentă a dolarului pentru toată lumea", care va fi însoţită de un puternic hazard moral.

"Dacă nu sunt gestionate bine, liniile de swap se transformă din pârghie strategică într-o garanţie de lichiditate pe termen nelimitat pentru băncile centrale străine", subliniază Tindale pe contul său de Twitter, iar hazardul moral creşte, deoarece "aliaţii îşi asumă probabil riscuri financiare mai mari, fiindcă se aşteaptă la sprijin din partea dolarului american, transformând liniile de swap de urgenţă în dependenţă de rutină".

În opinia lui Craig Tindale, deschiderea liniilor de swap arată că lumea se împarte în două mari blocuri valutare, blocul SUA şi blocul Chinei, iar statele "de mijloc" vor încerca să-şi menţină accesul la ambele.

Toate aceste informaţii arată că noile linii de swap fac parte dintr-o manevră defensivă pentru a menţine hegemonia dolarului, iar prin adoptarea rolului de creditor de ultimă instanţă pentru ţările din Golf, SUA nu oferă doar lichiditate, ci se asigură că aliaţii săi strategici rămân legaţi financiar de Washington, în loc să se orienteze către Beijing.