SUA cheltuiesc, în prezent, pentru prima dată de la sfârşitul anilor 1920, mai mult cu plata dobânzilor decât cu apărarea naţională, ceea ce marchează un punct de cotitură în priorităţile federale, conform visualcapitalist.com.
Pe măsură ce nivelurile datoriei şi costurile de împrumut cresc, plăţile de dobânzi ocupă o pondere tot mai mare în buget şi se preconizează că vor ajunge la 2,1 trilioane de dolari în 2036, depăşind cu mult cheltuielile pentru apărare.
Sursa citată prezintă o comparaţie între plăţile nete anuale de dobânzi ale SUA şi cheltuielile pentru apărare din 1996 până în 2036, conform datelor/estimărilor furnizate de Casa Albă şi Biroul de Buget al Congresului (CBO).
• Dobânzi vs cheltuieli pentru apărare
Plăţile de dobânzi ale SUA au ajuns la 879,9 miliarde de dolari în 2024, depăşind cheltuielile pentru apărare, care au fost de 850,7 miliarde de dolari, conform sursei citate.
Proiecţiile până în 2036 arată că plăţile de dobânzi continuă să urce, chiar dacă sunt majorate şi cheltuielile cu apărarea.
Potrivit datelor oficiale, între 1996 şi 2001, cheltuielile pentru apărare ale SUA au fost, în medie, cu aproximativ 30% mai mari decât costurile nete ale dobânzilor, deoarece scăderea dobânzilor şi excedentele bugetare au menţinut serviciul datoriei relativ scăzut. Acest decalaj s-a mărit brusc după atentatele terosriste din 11 septembrie 2001. Cheltuielile militare s-au dublat în deceniul următor, ajungând la 699 de miliarde de dolari în 2011, în timp ce costurile dobânzilor au crescut mai lent, la 230 de miliarde de dolari.
În perioadele cu dobânzi scăzute din anii 2010, costurile de împrumut au rămas reduse chiar dacă datoria federală aproape s-a dublat - de la 9 trilioane de dolari în 2010 la 16,8 trilioane de dolari în 2019 - mascând costul pe termen lung al acestei datorii.
După pandemia de Covid-19, această dinamică s-a inversat. O creştere bruscă a împrumuturilor, combinată cu dobânzi mai mari, a dus la o creştere semnificativă a costurilor serviciului datoriei, cheltuielile nete cu dobânzile aproape triplându-se, ajungând la 970 de miliarde de dolari în 2025.
La o valoare estimată de un trilion de dolari în 2026, factura netă a Americii pentru dobânzi este preconizată să devină elementul bugetar ce cea mai mare creştere.
Până în 2036, în SUA, cheltuielile nete cu dobânzile se vor dubla, ajungând la 2,1 trilioane de dolari, în timp ce cheltuielile pentru apărare sunt estimate să ajungă la 1,1 trilioane de dolari.
Dacă proiecţiile actuale se menţin, SUA vor cheltui mult mai mult pentru achitarea datoriei decât pentru apărarea naţională în decurs de un deceniu, ceea ce ridică întrebări cu privire la modul în care bugetele viitoare vor echilibra stabilitatea economică, securitatea şi creşterea, potrivit sursei citate.
• De ce este importantă această schimbare
Dinamica menţionată nu este doar simbolică. Marchează o schimbare fundamentală în modul în care SUA îşi alocă resursele - către acoperirea împrumuturilor din trecut, mai degrabă decât spre finanţarea priorităţilor actuale.
Pe măsură ce costurile cu dobânzile cresc, o parte tot mai mare din cheltuielile federale este efectiv blocată, reducând flexibilitatea pentru domenii precum apărarea, infrastructura şi cercetarea. În timp, acest lucru poate împiedica noile investiţii şi poate îngreuna răspunsul factorilor de decizie la recesiunile economice sau la provocările emergente.
Cu alte cuvinte, plăţile mai mari ale dobânzilor nu reflectă doar creşterea datoriei - ele modelează în mod activ ceea ce îşi poate permite guvernul să facă în continuare, conchide sursa citată.






















































Opinia Cititorului