M-am săturat de-atîtea mutre fericite

Nu, nu, nu, nu... nu pe stradă. Acolo sunt oameni şi feţe, nu mutre, iar majoritatea lor zdrobitoare radiază nu fericire, ci apatie, îngrijorare, tensiune şi preocupare, suferinţă, tristeţe, mai adîncă sau mai puţin adîncă. Adevărat, există şi oameni care rîd pe stradă, se bucură de ceva, sunt dornici să îi lase pe cei din jur să vadă că au un motiv special în ziua respectivă pentru bucuria lor. Aceştia, însă, se află într-o minoritate stînjenitor de restrînsă, faţă de mulţimea celor care dau culoarea cenuşie a peisajului stărilor sufleteşti etalate pe străzile României. Mutrele se află nu în stradă, ci pe sticlă. În reclame! Acelea care ne invadează spaţiul domiciliar, fără să ne fi cerut niciodată permisiunea, cînd au chef şi cînd cred că este mai nimerit pentru interesele lor cei care au plătit banul de reclamă. Insertul care ne strică plăcerea vizionării oricărui spectacol, de orice fel, artistic sau sportiv. Acelea care nu doar că dau buzna peste noi să ne strice cheful cînd ne e lumea mai dragă, dar o fac cu sonorul cel puţin trei trepte mai sus decît reglajul curent pe care noi l-am setat televizorului. Adevărul este că nu m-am învrednicit niciodată să citesc contractul meu cu furnizorul de semnal tv să văd dacă prin acel act mi-am asumat obligaţia să recepţionez aceste inserturi de reclamă şi să suport fracturarea vizionării unui program sau altul. Ori, dacă le-am dat lor permisiunea nelimitată de a-mi livra la domiciliu, cînd vor ei, reclame pe care nu le-am solicitat niciodată prin contract. Oricum ar fi, abuzul asupra receptorului de programe este evident şi masiv. Dar, pe cine mai preocupă azi, mai ales în România, abuzurile asupra ”sclavilor”, săvîrşite de ”stăpîni, de cei ”aleşi”, de ”băieţi dăştepţi”, de ”învîrtitori de afaceri şi averi cu lopata” din care cele ”construite” în spaţiul mediatic nu sunt chiar cele mai slab productive?!!! Astăzi, însă, nu aspectul juridic-contractual al poveştii este miezul, ci mutrele celor care fac reclama la produse şi servicii dintre cele mai diverse: de la cele alimentare, la bunuri casnice şi de la servicii de sănătate, la jocuri de noroc, plus tot ceea ce mai încape la mijloc!

Reclamele la produse farmaceutice, aşa zisele suplimente şi adjuvanţi, sunt o ”încîntare”: nu vezi decît feţe radiind de fericire, mulţumire şi satisfacţie. După ce ţi s-a imprimat pe creier numele produsului cu pricina, desigur! La fel şi reclamele pentru servicii medicale: nu vezi o umbră de suferinţă pe undeva. Bolnavii, fie şi în cîrje sau aşzaţi în paturi în saloane imaculate, sunt într-o stare de perfectă încîntare. Iradiază de bucurie şi satisfacţie! Şi medicul, la fel. Într-o reclamă, pacientul discută cu dentistul lui ca şi cînd ar fi atins amîndoi perfecta şi absoluta stare de extaz. Sunt fericiţi, rîd cu toată gura. Motivat, desigur, de folosirea unui anume produs de igienă bucală despre care pacientul ştie, în timp ce medicul habar nu are. În finalul fericit, află şi doctorul... de la pacient!!! Orice vizită la un magazin generalist de produse alimentare este prezentată dacă nu de o mutră, atunci sigur de o voce plesnind de bucurie, ca o plimbare prin locul acela unde nu există nici durere, nici întristare, nici suspin. E mai mult decît raiul, căci acolo nu scrie la nici o scriptură că s-ar practica reduceri de preţuri, în timp ce aici, în magazinele supra-raiurilor pămîntene, e plin de reduceri, peste reduceri, peste alte reduceri... de preţuri. Reclamele un pic mai sofisticate ne plimbă un pic prin labirint, înainte să de dea zăhărelul. Într-o scurtă secvenţă, la început, apare un personaj îngrijorat, sau chiar suferind, cumva. Peste nici două trei secunde, personajul cu pricina trece direct în tagma fericiţilor. I-a fost servită de un binvoitor, de regulă cu faţă fericită, soluţia salvatoare: e timpul pentru ... forte! L-ai luat, hap, şi gata. Sau e de la ... cutare firmă. Tot ce trebuie să faci este doar să întinzi şi tu mîna şi să urmezi exemplul vecinei, să iei tot ce-ţi pofteşte inima de la aceeaşi firmă! În reclame, toată lumea e fericită, pînă şi animalele. Căţei şi pisici, mai ales. Fericiţi sunt şi ”savanţii” care inventeză mîncarea pentru animalele cu pricina, fericiţi sunt şi stăpînii ziselor animale de casă. Toată lumea este fericită ... fără excepţie!

Ştiu eu pe cineva cîrcotaş care, în acest moment al lecturii, o să zică: şi ce-ai vrea nenică mata, să fie toată lumea ursuză şi posacă?!! Nu, aş vrea ca falsul acesta masiv al aşa-ziselor ”reclame” să înceteze. Şi, mai ales, să înceteze să ne fie livrat ca ”realitate” la care e bine, nobil şi util să aspirăm, o ”realitate” pe care nu trebuie niciodată să o cercetăm, să o punem la îndoială, şi pentru atingerea căreia tot ceea ce trebuie să facem este doar să scoatem banul din buzunar şi să cumpărăm ”Produsul”. Aş vrea să înceteze acest uriaş şi devastator asalt psihologic asupra receptorului forţat să ingurgiteze, cînd vrea promotorul, orice fel de ”produs mediatic” botezat reclamă, deşi el şi-a depăşit de mult condiţia onestă şi legală de reclamă şi a devenit un mecanism de control şi influenţare psihologică, asimilabil unei arme. Un asalt ale cărui consecinţe grave nu sunt niciodată şi de către nimeni scoase la lumină pe de-a întregul: infantilizare, înlocuirea deciziei raţionale cu decizia pe impuls, forţarea alegerilor într-un spaţiu de opţiuni neprecizat sau redus la o singură opţiune-produs, supralicitarea emoţională ca motor al acţiunii în spaţiul alegerilor, falsificarea calităţii produselor şi a efectelor folosirii lor, falsificarea condiţiilor de preţ la achiziţionare prin promovarea ”procentelor de reduceri”, fără nici un referenţial de comparaţie, falsificarea efectelor benefice ale produselor, fără nici o referinţă potenţialul nociv, tot prin manevrea ”procentelor de eficienţă” livrate fără referenţial. Aş vrea să înceteze această hidoasă, obscenă, agresivă şi necontenită paradă a mutrelor fericite, aş vrea să dispară de pe piaţă aceste produse mediatice care sunt doar mijloace de manipulare psihologică şi nicidecum reclame.