O şcoală din municipiul Focşani va fi modernizată cu peste 50 de milioane de lei, ceea ce reprezintă cea mai mare investiţie într-o unitate de învăţământ din oraş.
Cristi Misăilă, primarul municipiului Focşani, a declarat: "Am semnat contractul de finanţare prin care vor fi asigurate fondurile necesare pentru reabilitarea energetică şi modernizarea Colegiului Tehnic ”Edmond Nicolau”. Proiectul are o valoare totală de 50,8 milioane lei, cea mai mare investiţie într-o unitate şcolară din oraşul nostru realizată de către Primăria Municipiului Focşani".
Lucrările care vor fi realizate în cadrul acestui proiect european vor creşte calitatea actului educaţional şi vor asigura condiţii europene de studiu pentru cei 630 de elevi care studiază la Colegiul Tehnic ”Edmond Nicolau”.
Proiectul european ”Creşterea performanţei energetice şi lucrări auxiliare pentru Colegiul Tehnic Edmond Nicolau” va fi finanţat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027 şi are o perioadă de implementare de 26 de luni.
Prin acest proiect se va interveni pentru reabilitarea energetică şi modernizarea celor două corpuri de clădire unde învaţă elevii colegiului. Sunt clădiri construite înainte de anul 1990, în perioada comunistă, fără să fie respectate standarde minime referitoare la eficienţa energetică şi la consumul raţional de resurse.
Lipsite de elemente termoizolante, clădirile sunt încadrate în clasa de eficienţă energetică E, iar prin pachetul de măsuri propuse vrem să ajungem la clasa de eficienţă energetică B. Adică un confort sporit pentru elevi şi cadrele didactice, dar şi consumuri reduse de energie, implicit o reducere a emisiilor gazelor cu efect de seră ale clădirii.
Cristi Misăilă a mai subliniat: ”Un proiect prin care continuăm investiţiile derulate pentru modernizarea sistemului educaţional din Municipiul Focşani. În ultimii ani am pus pe primul loc educaţia şi sănătatea copiilor noştri şi, din fonduri europene şi de la bugetul local, au fost realizate investiţii la 20 de unităţi de învăţământ, internate şi cantine şcolare! Tot cu fonduri europene, prin PNRR, am asigurat dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale pentru 28 unităţi de învăţământ din Municipiul Focşani. Un proiect de 23,18 milioane lei prin care am realizat transformarea digitală a şcolilor unde învaţă copiii noştri”.
Opinia Cititorului