Primarul pro-rus al Chişinăului, Ion Ceban, a declarat duminică pe reţelele sociale că se află la Roma, deşi ţara noastră i-a interzis în iulie accesul pe teritoriul naţional şi a recomandat aplicarea aceleiaşi măsuri în spaţiul Schengen, transmite G4Media, de la care relatăm cele ce urmează. Nu este clar cum a reuşit să intre în Italia.
Măsura dispusă de Bucureşti este valabilă cinci ani şi a fost justificată prin „raţiuni de securitate naţională”. Ministrul de externe Oana Ţoiu a afirmat că autorităţile române documentează „legături complicate” ale lui Ceban cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse. Oficialul a respins acuzaţiile şi a calificat decizia drept una politică.
Tot duminică, într-un interviu pentru Euronews, Ceban a recunoscut pentru prima dată că se afla la Moscova pe 24 februarie 2022, ziua declanşării invaziei ruse în Ucraina, dar a negat întâlniri cu oficiali sau agenţi ruşi.
Pe 6 august, edilul a anunţat că a contestat în instanţă, prin avocaţii săi din România, decizia de interdicţie de intrare pe teritoriul ţării şi, implicit, în Schengen.
 English
English


















 Euro
Euro Dolar SUA
Dolar SUA Franc elveţian
Franc elveţian Liră sterlină
Liră sterlină Gram de aur
Gram de aur























