Proiectul "Acord voluntar": 19 aparate automate de preluare a PET-urilor funcţionează în hypermarketurile din ţară

F.A.
Companii / 11 februarie 2013

La iniţiativa Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) a fost semnat acordul de voluntariat dintre Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România, Green Group şi MMSC, informează un comunicat de presă.

În luna noiembrie 2012 au fost demarate negocieri comerciale dintre companiile private în vederea amplasării aparatelor automate de preluare a deşeurilor în incinta marilor magazine.

Stadiul actual al implementării proiectului "Acord Voluntar" este unul avansat, acţiunile acestuia fiind concretizate prin amplasarea de automate de preluare a PET-urilor şi ambalajelor din aluminiu, în reţelele naţionale de hypermarketuri Cora, Auchan şi Carrefour.

Distribuitorul aparatelor automate de reciclare a ambalajelor din plastic şi aluminiu, Green Group a instalat până în prezent 19 aparate, din care 5 sunt în Bucureşti.

Până în prezent a achiziţionat 40 automate în valoare de 835.000 euro. Toate cele 21 de automate aflate în stoc, la ora actuală vor fi puse în funcţiune până în luna martie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb