Putin a acceptat prelungirea cu trei luni a acordului privind livrarea de gaze Ucrainei

Alexandru Costea
Internaţional / 1 aprilie 2015

Preşedintele rus Vladimir Putin a acceptat ieri propunerea premierului Dmitri Medvedev cu privire la prelungirea cu trei luni a acordului privind livrarea de gaze naturale ruseşti Ucrainei, care expira în aceeaşi zi, potrivit euractiv.com.

În acest context, premierul rus Dmitri Medvedev a precizat că un discount este posibil, dar partea ucraineană trebuie să îşi respecte obligaţiile asumate în acord la capitolul plăţii datoriilor acumulate pentru livrările de gaze anterioare.

În primul trimestru al anului 2015, Rusia a vândut Ucrainei gaze la preţul de 329 de dolari pe mia de metri cubi, iar un discount de 100 de dolari la mia de metri cubi de gaze este prevăzut în contextul scăderii preţului la gaze pe piaţa internaţională.

Luni, compania rusă de stat Gazprom a cerut aviz Guvernului de la Moscova pentru acordarea unei reduceri de preţ pentru gazele naturale care vor fi furnizate Ucrainei în următoarele trei luni.

Directorul general al Gazprom, Alexei Miller, nu a specificat nivelul reducerii, dar a menţionat că termenii actualului contract dintre Gazprom şi Naftogaz prevăd posibilitatea acordării unei reduceri de preţ pentru gazele furnizate Ucrainei.

Rusia a întrerupt livrările de gaze naturale către Ucraina în iunie 2014, din cauza unei dispute privind preţul gazului şi a unei datorii neîncasate de 5,3 miliarde de dolari.

După mai multe runde de negocieri mediate de Uniunea Europeană, Rusia şi Ucraina au ajuns la o înţelegere pentru reluarea livrărilor de gaze.

Rusia, Ucraina şi UE se vor întâlni pentru noi negocieri la jumătatea lunii aprilie, la Bruxelles.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0936
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3572
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4897
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8588
Gram de aur (XAU)Gram de aur676.7196

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb