Putin propune Ucrainei prelungirea cu trei luni a discountului la gaze naturale

Elena Deacu
Internaţional / 31 martie 2015

Preşedintele rus Vladimir Putin a propus marţi guvernului de la Kiev o prelungire cu trei luni a actualului acord privind livrarea de gaze naturale ruseşti pentru Ucraina, acord care expiră oficial în aceeaşi zi, transmite AFP.

Înţelegerea provizorie convenită în luna octombrie şi a cărei prelungire este evocată acum prevede în special un discount de 100 de dolari la mia de metri cubi de gaze, astfel că, luând în calcul şi scăderea preţului gazelor pe piaţa internaţională, Ucraina ar urma să plătească circa 250 de dolari pe mia de metri cubi.

Societatea ucraineană Naftogaz a anunţat luni că sprijină propunerea Comisiei Europene, respectiv prelungirea acordului cu un an. Dar compania rusă Gazprom a răspuns că acceptă doar o prelungire pe trei luni şi aceasta sub rezerva aprobării guvernului de la Moscova.

Ulterior, premierul rus Dmitri Medvedev a declarat că este de acord cu prelungirea pe trei luni, dar a menţionat că partea ucraineană trebuie să-şi respecte obligaţiile asumate în acord la capitolul plăţii datoriilor acumulate de-a lungul timpului pentru livrările de gaze anterioare.

După înlăturarea de la putere a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, în februarie anul trecut, Rusia a mărit preţul gazelor naturale furnizate Ucrainei. Dar autorităţile de la Kiev au refuzat să achite noul preţ, fapt care a condus în luna iunie la întreruperea furnizării gazelor. În urma medierii Comisiei Europene, cele două părţi au semnat în octombrie un acord provizoriu în baza căruia livrările au fost reluate.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3272
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7520
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7591
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3336
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb