Rafael Grossi: Inspectorii AIEA s-au întors în Iran

I.S.
Internaţional / 27 august, 12:36

Rafael Grossi: Inspectorii AIEA s-au întors în Iran

Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) sunt „înapoi în Iran”, a anunţat şeful AIEA, aceasta fiind prima echipă care se întoarce acolo după suspendarea, la începutul lunii iulie, de către Teheran a cooperării sale cu organismul ONU, în urma războiului declanşat de Israel, relatează AFP.

„Acum, prima echipă de inspectori ai AIEA s-a întors în Iran şi suntem pe punctul de a relua” inspecţiile, a declarat Rafael Grossi într-un interviu difuzat marţi de Fox News.

Iranul, care consideră că AIEA are o parte din responsabilitate în declanşarea atacurilor israeliene şi apoi americane din iunie, îndreptate împotriva instalaţiilor sale nucleare, a suspendat oficial la începutul lunii iulie orice cooperare cu AIEA, după votarea unei legi în acest sens în Parlament.

O echipă de inspectori ai acestei agenţii, responsabilă cu securitatea nucleară, a părăsit atunci Iranul şi s-a întors la Viena, unde se află sediul agenţiei.

„Iranul este membru al tratatului de neproliferare nucleară, deci trebuie să aibă inspecţii”, a subliniat Rafael Grossi, reamintind că în ţară se află „numeroase instalaţii” nucleare.

„Unele au fost atacate, altele nu. Aşadar, discutăm despre tipul (...) de modalităţi practice care pot fi puse în aplicare pentru a facilita reluarea activităţii noastre acolo”, a explicat el la postul american.

Şeful AIEA a insistat asupra caracterului „indispensabil”, în opinia sa, al activităţii inspectorilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică: „Fără prezenţa noastră la faţa locului pentru a verifica ce se întâmplă, nu este posibil să se intre în negocieri serioase”, a punctat Grossi.

Anunţul vine în momentul în care negocierile dintre europeni şi iranieni au fost reluate la Geneva, în Elveţia. Marţi, Teheranul a declarat că „negociază cu toate forţele” pentru a împiedica europenii să declanşeze în toamnă mecanismul de restabilire a sancţiunilor prevăzut în acordul internaţional încheiat în 2015 cu privire la programul nuclear iranian.

Pe 13 iunie, Israelul a lansat un atac masiv împotriva Iranului, lovind sute de situri nucleare şi militare, cu argumentul că Teheranul era aproape de a fabrica arme nucleare. Iranul a ripostat cu rachete şi drone asupra Israelului în timpul acestui război care a durat 12 zile. Iranul neagă că ar dori să se doteze cu bomba atomică, dar îşi apără dreptul de a îmbogăţi uraniu în scopuri civile. Totuşi, o face la un nivel superior celui necesar pentru simpla folosire a energiei atomice.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb