Parlamentul European, reunit astăzi la Strasbourg, a aprobat raportul privind Acordul cadru între statele europene şi Coreea de Sud, coordonat din calitatea de raportor principal de către eurodeputata PNL Norica Nicolai, informează un comunicat al oficialului.
După cum susţine acesta, acordul de cooperare va permite UE să îşi asume o mai mare responsabilitate şi influenţă în Peninsula Coreeană, în sensul asigurării păcii şi securităţii, inclusiv în ceea ce priveşte neproliferarea armelor de distrugere în masă.
"Sunt încrezătoare în această colaborare, care a început în urmă cu câţiva ani având doar cu o componentă comercială şi care astăzi se extinde pe mai multe domenii. Avem deja discuţii pentru participarea Coreei de Sud la operaţiunile UE de gestionare a crizelor, ceea ce reprezintă o premieră pentru un stat asiatic şi demonstrează, în acelaşi timp, angajamentul lor în ceea ce priveşte respectarea democraţiei şi statului de drept. Salut în mod deosebit prevederile din acord care vor facilita o bună cooperare între UE şi Coreea de Sud pentru protejarea spaţiului cibernetic în faţa atacurilor informatice. Este un domeniu în care schimbul de informaţii şi de experienţă între noi şi ei va duce la o protejare mai bună a fiecărui utilizator de internet", a declarat raportoarea liberală Norica Nicolai.
În acest moment, UE are deja încheiat un acord de liber schimb cu Coreea de Sud şi se speră că prin cel nou, mai cuprinzător, să se stimuleze fluxurile comerciale şi investiţiile reciproc avantajoase între cele două semnatare ale documentului. El mai prevede, printre altele, intensificarea cooperării politice, economice şi sectoriale în domenii precum pacea şi securitatea, mediul, energia, ştiinţa, turismul, cultura, migraţia, combaterea terorismului şi a criminalităţii organizate.
Intensificarea relaţiilor comerciale între UE şi Coreea de Sud va influenţa pozitiv şi ţara noastră care a marcat în acest an 24 de ani de relaţii comerciale cu această ţară asiatică. Conform statisticilor oficiale, schimburile comerciale între România şi Coreea de Sud au înregistrat o creştere remarcabilă, de la 25 milioane de dolari în 1990 la 1 miliard de dolari anul trecut, ţara noastră având anul trecut exporturi de aproximativ 400 de milioane de euro către Coreea de Sud.