
Nimeni nu este scutit. Toţi greşim, din când în când. Există chiar momente în care spunem prăpăstii. Însă ce a făcut Nicuşor Dan, actualul Preşedinte al României, în ultimul său interviu, nu poate fi calificat decât o sinucidere politică.
Omul a venit în studioul unei televiziuni de scandal complet nepregătit. Refuz să cred că există consilier pe lumea aceasta care i-a dat un "punctaj” cu susţinerile acelea. Şi pentru că nu există, înseamnă că Nicuşor Dan a venit şi a vorbit. Aşa, pur şi simplu, spunând ce îi trece prin cap.
De unde să încep?... Desigur, cu PSD. Nicuşor Dan a spus că se înţelege bine cu PSD şi că vorbeşte mult cu Grindeanu. Chiar mă întrebam. Actualul Preşedinte a stat şase luni fără o echipă de consilieri. În mod normal, un Preşedinte nu poate funcţiona aşa. Acum înţeleg de unde îşi lua lumina.
Problema este că PSD este exact acelaşi PSD pe care îl ştiam cu toţii. Cu Ciolacu, cu Grindeanu, cu clanurile Manda şi Stănescu. Acelaşi PSD cu soluţii economice de tipul Baba Vanga. ("Creşterea salariului minim” şi altele asemenea). Acelaşi partid-stat, care face cu ochiul extremiştilor din Parlament.
Dacă Nicuşor Dan intenţiona să aducă PSD la guvernare, era corect să ne spună asta în timpul campaniei electorale. Nu ştiu despre dumneavoastră, dar eu nu aveam de gând să votez o copie a lui Klaus Iohannis. Din păcate, am făcut-o. Am fost - vorba lui Postelnicu - nu foarte inteligent.
Trebuia să văd cu cine aveam de-a face. Nicuşor Dan a fost, în anii de mandat la Primăria Capitalei, extrem de împăciutor cu socialiştii. Acum însă i-a adoptat. I-a mufat la Buget, după ce aceştia au pierdut pe linie alegerile.
Pretextul servit de Nicuşor Dan este că el vrea stabilitate. Felicitări! Şi Nicolae Ceauşescu dorea stabilitate. Şi Klaus Iohannis dorea stabilitate. La ce foloseşte stabilitatea dacă la guvernare sunt nişte asasini economici? Iată cazul guvernului PSD-Bolojan. A mărit TVA-ul, aducând mizerie în casele românilor. Fără să colecteze nimic în plus la Buget. Nu era nevoie să fii mare expert în materie de teorie economică să prezici asta. A fost dat afară ministrul de Finanţe? Nu? Presupun atunci că domnul Bolojan e mulţumit. Ne mai mirăm atunci că jumătate din electorat a abandonat orice speranţă şi declară că votează cu extremiştii?
Eram într-o emisiune zilele trecute când moderatoarea a citat declaraţiile lui Nicuşor Dan. La fel ca subsemnatul, ceilalţi colegi de platou erau sideraţi. Unul dintre ei, care a făcut parte chiar din echipa de campanie a actualului Preşedinte, a opinat că la următoarele alegeri Nicuşor Dan s-ar putea prezenta drept candidatul PSD. Altul a spus că, totuşi, nu îi pare rău că l-a votat pe Dan în luna Mai, pentru că atunci ar fi votat şi o coadă de mătură.
Dacă aş fi în locul actualului Preşedinte, aş fi tulburat să constat unde am ajuns: la fel de convingător ca o coadă de mătură. Şi eu aş fi votat o coadă de mătură. Însă nu aş fi votat un mincinos. Una e una, alta este alta. O coadă de mătură nu laudă PSD-ul şi nu ne predică "stabilitatea”. Aduceţi coada de mătură şi o votez. Dar aşa ceva...
De circa două luni observ că Nicuşor Dan lucrează din greu pentru a se compromite. A început cu aberaţii despre "rezistenţa din munţi” - pretext pentru a bloca o lege absolut necesară despre propaganda legionară şi anti-semită. Aştept cu interes ziua de 30 Noiembrie, când va fi comemorat Zelea Codreanu cu saluturi naziste şi cu Jandarmeria care se face că plouă.
Acum o ţine cu bieţii magistraţi, că sunt prost plătiţi? În comparaţie cu ce? Cu extratereştii? Pentru că salariile lor sunt mai mari decât ale judecătorilor din Franţa. Care se pensionează la 67 de ani, nu la 48 de ani. Şi care au pensii mai mici.
Ultima găselniţă a Preşedintelui este "Strategia de Apărare Naţională”. Am făcut parte dintr-un grup consultativ pe lângă Administraţia Prezidenţială, aşa că ştiu ceva despre "bucătăria” acestui document. Îi pot asigura pe cititori că propunerile grupului erau departe de salata ceauşistă pe care a prezentat-o Preşedintele. "Independenţă solidară”? Ce înseamnă asta?...
Vă sfătuiesc să citiţi acest document. Este fundamental ne-onest. Nici o vorbă despre ameninţările multiple datorate regimului de la Pekin. (Cu toate că practic toţi participanţii din grupul de lucru au sesizat asta). Nici o vorbă despre Mişcarea Legionară. Nimic concret despre spălarea pe creier a unor generaţii prin reţele gen TikTok.
Nicuşor Dan pare să se fi instalat, confortabil, exact precum Klaus Iohannis, într-o dulce visare. Cred că nici lui nu îi vine să creadă că a ajuns Preşedinte. Mă uit pe programul său de la Cotroceni. În ziua când scriu acest editorial, de pildă, nu are decât o întâlnire "de umplutură”, cu o fost Prim-ministru italian. Restul zilei, probabil, îl petrece cu domnul Grindeanu.
Asta este, oameni buni, îmi pun cenuşă în cap. Stau acasă şi la alegerile pentru Bucureşti, unde domnul Drulă, susţinut de avocatul coaliţiilor, Nicuşor Dan, se pregăteşte să rupă suficient electorat din zona de centru-dreapta pentru ca un socialist care face pe independentul să ajungă primar al Capitalei. Dumnezeu să ne păzească!











































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 00:19)
Cam așa este, destul de bine scris. Mr. Nicușor, trezește-te, că te-am votat sa faci bine pentru România. In plus, da, și percepția contează.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 10:32)
Iliescu,Basescu,Johannis si acum Nicusor,
aproape incredibil ce politicieni "minunati" aleg romanii,
dar de fapt, saracii romani sunt doar pacaliti tot timpul.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 11:30)
Saracii romani aleg si ei ce este mai bun dintr-un grup de idioti.
Nu este vina lor ca nu au ce alege si atunci voteaza prin eliminare si nu prin alegere.
Referitor la Nicusor, matematicianul este de-a dreptul prostut si face greseli dupa greseli. S-a inhaitat cu PSdistii, precum Ciuca, iohanis si altii si va sfarsi ca ei. Pe Bolojan, care se straduieste sa faca reforma si sa lupte cu toate grupurile de interese si de mafioti de pretutindeni si mai ales din PSD (ca acolo este grosul), nu il sustine, ba chiar il contrazice sau se dezice de el, adesea.
Magistratilor le da apa la moara (exprimandu-si acordul pentru o perioada de gratie de 15 ani!!! in loc de 10 ani in aplicarea reformei), intr-o chestiune in care este clar ca acestia nu au deloc dreptate si ca fac abuz de putere si de retorica nesimtita.
La primaria capitalei face jocurile (voit sau din prostie, dar oricum fara scuze si impardonabil) psdului.
Per total irita si submineaza dreapta si electoratul ei, alimenteaza retorica izolationistilor si implicit isi submineaza mandatul si scaunul pentru ca in caz de alegeri anticipate, o majoritate psd + aur il va trimite la plimbare. Mandatul lui este determinat de succesul si de perceptia romanilor cu privire la reformele guvernului Bolojan, iar prostovanul de la Cotroceni nu face nimic ca sa il sustina pe Bolojan si ca sa explice de ce sunt necesare toate aceste reforme blocate de PSD.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 12:17)
Asa-i ca , regreti, ce regreti, care era alternativa? Eu nu l-am votat pe ND in turul 1, dar in 2 am votat ND pt ca in comparatie cu ceilalti 2 era panseluta.
E depasit de situatie? Da, si atunci face ca Iohannis, pozeaza in presedinte nu isi asuma rolul de presedinte.
Lui Iliescu si lui Base nu le-a fost frica, sau na n-au fost depasiti de enormitatea responsabilitatii, si-au asumat-o. Asa, cu bune cu rele cum au fost, dar simteai ca ai presedinte.
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de wes în data de 18.11.2025, 12:50)
Vezi ca izolationisti sunt cei din actuala coalitie, ignorati peste tot in lume. "Din punct de vedere diplomatic, România este izolată, fiind un cățel al Bruxelles-ului, dar unul mai murdar de rahat, cu care nu e bine să ieși în lume. De aceea, precum un cățel împuțit, Mucușor e luat pe post de servant de către Macron, sugerându-se că altfel nu ar putea avea acces în acele cercuri prin care mai ajunge. Inclusiv când e primit de un lider, e primit mai discret, pe ușa din spate, astfel încât să nu fie văzut deoare nu e bine să fii văzut în prezența unor ilegitimi de acest tip."
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 13:11)
1.Iliescu si Basescu au avut majoritati parlamentare si drept urmare isi permiteau sa faca ce vor.
2.Alternativa era Simion, adica un dezastru.
3. Atributiile unui presedinte nu ii confera prea multa putere directa in stat, dar poate avea multa putere in mod indirect daca controleaza parlamentul (cum a fost cazul celor 2 javre ordinare (citat din vocea poporului) Iliescu si Basescu). Nicusor nu intra in categoria asta.
1.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 13:16)
Sa sti ca mai sunt 5000000999 care regreta ca au votat un GOGOMAN. !
1.7. Supraevaluati ce poate face presedintele, oricare (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 14:34)
O situatie foarte dificila intern, cu 2 deficite uriase, cu presiuni din exterior sa inzestram armata chiar si daca nu mai avem militari pt armamentul pe care vor nglo israelienii si turcii sa vanda!. Plus ca Bolo intimpina o opozitie feroce de la aparatnici, si asta intarzie si submineaza efortul guvernului sa echilibreze finantele. Si mai mult decat sa convoace intilniri in care vad ca guvernantii sunt sfidati pe fata, nu poate face, coalitie di n 4 parti e greu de mentinut!
1.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Nic în data de 18.11.2025, 15:03)
Nicusor nu doarme.altii (inca) dorm.nici acum nu ai inteles pe cine ai votat.
1.9. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 15:26)
"În ziua când scriu acest editorial, de pildă, nu are decât o întâlnire "de umplutură”, cu o fost Prim-ministru italian.''
Doarme mai, mai mult ai lucrat tu azi.
1.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 23:39)
Nicușor și Bolojan, copia lui Stan și Bran.
Comedia României!.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 00:59)
Nu m-am prins care e zona de centru-dreapta. Poate PNȚMM.
2.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 04:39)
...
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 07:43)
PNȚMM = Partidul National Taranesc Minimum Minimorum?!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 03:10)
De contractele sectoarelor bucurestilor pentru borduri si panselute nu se ingrijoreaza nimeni? Ce conteaza opiniile unui presedinte fara atributii si finantare? Doar sa ne facem de lucru?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Primarul de sector în data de 18.11.2025, 04:54)
Mey, nici tu nu știi ce vrei să zici dacă tot comentezi mey
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 07:26)
Acest avramescu, este un IDIOT-FRIPTURIST care a fost SLUGA lui BASESCU, insa el, se considera ENTELECTUAL. MARS MA.!
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de sabin în data de 18.11.2025, 08:51)
Ancuta, tu esti?
3.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 12:00)
Idiotisime, fii bland!
4. Total nedreapta si injurioasa opinia, bias total!
(mesaj trimis de Opinie în data de 18.11.2025, 07:02)
Revolta d Avramescu e impotriva PSD ului, al politicilor anterioare, a sistemului de relatii si de acaparare a functiilor si pozitiilor in stat de 35 de ani si care a adus Romania la stadiul actual! De la situatia aceasta in care acum Romania trebuie sa plateasca ANUAL cat a platit Ceasca in 10 ani, NUMAI dobanzile, se pleaca, evident ca nici publicului nu i place nici fostului ziarist la Scanteia. Ca sa poata misca ceva, guvernul Bolojan nu poate face decat ce poate trece in legislatie impotriva haosului legislativ, financiar, al opozitiei institutionale generalizate (inclusiv in magistratura), deci Bolo are nevoie sa conlucreze cu coalitia actiuala si presedintele Dan e obligat de situatia dramatica sa l sprijine. Da, psd ul si pnl ul si udmr ul sunt formate din diverse grupuri interesate sa rastoarne conducerea prezenta si sa acceada la pozitii, privilegii, beneficii permanentizate prin legi pe care le au promovat ei in 25 de ani prin parlament, dar nu e vine celor care acum incearca sa corecteze aceste abuzuri cand ceasul unui adevarat iad ireversibil arata 11 50. Deci in aceste 10 minute inainte de plonjarea in abis a Romaniei, Bolojan, Dan si ministrii onesti incerca sa salveze situatia cat inca mai pot. Hai sa i sprijinim in media ca aici au cei mai multi dusmani!
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 07:42)
Bine spus
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 07:47)
Cum adica "bine spus"?!
Dobanzile platit acum anual sunt la o alta valoare dupa devalorizarea la dolar/euro.
Pe urma, ia de calculeza matale cat din datorie (implicit cat din dobanzi) sunt contractate cu PSD la carma guvernului.
In fine, ia de calculeaza cati bani erau disponibili pe pietele financiare internationale in anii lui Ceausescu si cati sunt disponibili astazi, asta ca sa intelegi si tu un lucru.
4.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 09:53)
PSD=PCR, mai draga. Daca PCR ne-a bagat in faliment pe vremea lu ceasca, ce crezi ca se intampla cu urmasii la butoane?
5. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 08:06)
Ca si Constantinescu, Nicusor recunoaste de fapt ca a fost invins de sistem. Si asta la inceputul mandatului, nu la sfarsit! E un pas mare (pentru noi, pentru el e mic)! Om de mare caracter, se vede ca e matematician... :)))
6. fără titlu
(mesaj trimis de wes în data de 18.11.2025, 08:50)
Voi sunteti prosti tot timpul: si cand l-ati votat e dulap si cand v-ati intepat si cand votati retardati si interlopi...trebuie sa existe o masa de manevra decerebrata altfel cum sa se taraie agenda?
6.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 09:50)
iaca a aparut si comentariu cu eu sunt desteapta
6.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6)
(mesaj trimis de ley în data de 18.11.2025, 09:51)
Bine ca eshti tu deshtept!
6.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 6.1)
(mesaj trimis de wes în data de 18.11.2025, 12:38)
mwe!
6.4. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 6.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 12:38)
...
7. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 09:09)
TVA marit,a fost o greseala a lui Bolojan si a coalitiei.Anul 2026 un an slab in lume,dupa previziunile citite.In rest,un articol slab si prin unele parti mincinos.
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 12:02)
Bolojan nu a avut alternativa mai buna. Era presat de timp, de dobanzile la credite, de nevoia unor noi credite, de opozita psdului la reforme + de mentinerea stabilitatii si implicit a coalitiei.
Bolojan are un mandat greu si nu numai ca nu este sustinut cum ar trebui, dar mai este si sabotat din interiorul coalitiei, de psd si din afara de un presedinte cam prostovan (care joaca prea mult pentru USR si prea putin pentru tara)..
Acolo la varf (si nu numai acolo, ci si la nivelul cetateanului de rand) fiecare are un interes si nu vrea ca interesul lui sa fie afectat de reforma, ci interesul celuilalt si uite asa rezulta aversiunea si critica fata de reformele reale (nu cele mimate de psd). Daca Bolojan esueaza, ne mai taram cu credite cativa ani pana cand realitatea ne va lovi brutal in fata si o va face mai dur decat reformele lui Bolojan. Reformele oricum se vor face, acum sau peste cativa ani, dar cu cat intarzie mai mult, cu atat vor fi mai dure.
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 09:29)
Nu pot zice ca regret pentru ca la momentul respectiv asta a fost alegerea logica. Constat și eu acum ca nu îl înțeleg de fapt pe dl Dan. Timorat, superprudent, expert in platitudini, relaxat și comunicator ilogic. Ceea ce e evident pentru toată lumea nu e evident și pentru el, în numele echilibrului și stabilității. A ajuns bun prieten cu PSD, biserica e soluția stabilității la romani (o alta declarație de-a lui), nu atacă frontal nici o problemă esențială a societății românești, cel mult are o abordare de cenaclul de filosofie din liceu. Nu pot să-l inteleg
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:34)
Simion ar fi fost mult mai bun. Propaganda aia infantila ca vin rusii a facut mult rau Romaniei.
9. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 09:38)
Multa lume nu l-a votat pe ND ci contra lui Simion-Georgescu. Vina e a izolationistilor ca au venit cu panarame la vot. Simion "suveranistu" a stat numai prin US si EU diapoora in toata campania, iar Georgescu e aterizat de pe planeta martienilor nazisto-comunisti, cum deschidea gura despre economie, cum mai pica bursa si bondurile inca 5%.
Pt ca da, era necesara o schimbare la varf, cei de azi conduc Romania de 80 de ani. Dar cu cine sa faci schimbarea, asta e intrebarea, cand AUR pare puiul PSD ului, te uiti cine-i sustine, Dragnea, Ponta, Bombonel, Dancila, Potra e sutinator PSD, Sosoaca se pupa pe gura cu Ciolacu, ii face parastas la Ceausescu, etc.
Ideile lor, aceeasi ciorba reincalzita ce o auzeai la ceausescu
-Vestul e rau, decadent ,chiar satanist noi suntem ortodoxi
-Femeile sa faca, copii pentru patrie
-fara lgbt, sa existe dar sa nu-i vedem
-Sa fim "suverani", vorba vine ca Ceausescu era dependent de Moskova cum e azi Lukasenko "suveran"
-capitalismul e rau , ne exploateaza chiaburii, camatarii
-strainii ne fura
-fara banane , blugi, vacante in strainatate(ca la ceausescu)
-sa reindustrializam Romania
-toata lumea la munca
-Stefan cel Mare, dacii, filme istorice
-Manifestatii cu tabloul lui ceausescu, pardon georgescu
Deci daca stai bine sa te uiti, o parte din cei ce conduc Romania de 80 de ani, au redevenit extremisti ca acum 35 de ani, pt ca ei stiu, s-a dus baba cu colacii, Bombonel a furat ce a furat acum fost puscarias, canci ioc nimc , Dragnea, dupa ce si-a trecut jumate din judetul Teleorman pe persoana fizica "din munca", acum nu mai e invitat la sedinte de partid, ce sinecuri, samd.
Sansa lor, sa-i dea jos pe ailalti fosti PCR isti ce sunt la borcanul cu miere, manipuland nostalgicii. De ce spun manipuland, ca incearca sa lege nostalgia copilariei de perioada comunista, cand bine era doar pt purcei si faptul ca eram tineri.
"Aveai siguranta". Da, ca la puscarie, ca asa eram in puscaria comunista, cum sunt azi cei din Coreea de Nord. Sunt oameni care fac ilegalitati doar ca sa intre la parnaie, ca acolo au pat, caldura si mancare gratis. Asa ca..
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 23:30)
Cum anume izolationisti? Fata de cine? Ucraina si Macron?
Pentru noi nu au fost panarame, e problema voastra ca v-a fraierit Mucusor. Iar bondurile si bursa...sa fim seriosi, le trecea dupa ce astia, suveranistii, ar fi fost alesi. CG sau Simion. A fost un mic dump care ar fi fost urmat de un pump. Cum s-a intamplat cand nu a castigat Simion, asa s-ar fi intamplat si daca castiga. Si care pro-rusi, daca erau pro rusi nu erau prieteni cu PiS din Polonia. Si , mai ales, aia nu erau prieteni cu ei. "Extremistii" din Polonia stiu de ce baliverne sunt in stare ucrainenii si moldovenii, care sunt din acelasi aluat cu rusii.
10. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 10:13)
Bai ,omule,nu intelegi multe...Nu stiu ce-ai vrea?
10.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 10)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 11:26)
daca intelegi ceva, lamureste-ne
11. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 11:26)
Problemele sint mai complexe decit atitudinea unei persoane....Nimeni ,dar nimeni in Romania, nu vorbeste despre ce se intimpla in lume ,care sint jocurile REALE economice, politice, sociale militare.Traim in Romanica intr-o imensa mediocritate intr-un provincialism exuberant .Din toate partile si de la extremisti si de la telectualii asa zis de dreapta sau stinga sau ceo rfi ei sintem asurziti de silogisme de bodega poate functionale acum 50 sau 100 de ani .Dar acestea nu au nici o legatura cu prezentul si mai ales cu viitorul.Petrisor Peiu de la "extremistii" auristi a afirmat intr-un interviu la Striblea ca in Polonia si in Cehia firmele cu cifre de afaceri peste 100mil euro sint obligate prin lege sa se listeze la bursa.Alooo ziarul Bursa voi ati auzit de asa ceva? Sau nu va intereseaza?
12. Nu e Presedinte decat in referentialul
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 12:45)
EUCLIDIAN, stimabilul domn Nicusor. In sistemul referntial al celebrului MINKOWSKI nu e decat un simplu cetatean, a carui démonstratie va fi prezentata publicului larg cu ocazia Conferintei de la Venetia!
13. fără titlu
(mesaj trimis de esop în data de 18.11.2025, 13:42)
Cind spui : regret ca l-am votat urmeaza, implicit, fie ca ar fi trebuit sa votezi contracandidatul fie ca regreti ca te-ai prezentat la vot intr-un trecut imediat de care iti pare rau sau ca nu vei mai vota vreodata .Asadar Nicusor Dan era singura alegere a celor care doreau sa ramina cuplati la parcursul european al Romaniei .Nu cred ca v-ati fi dorit contrariul .Ceea ce urmeaza este insa alta mincare de peste .Rezultatul alegerilor parlamentare este cunoscut el obligind Presedintele la a accepta oferta guvernamentala a celor patru Partide fara de care nu exista un Guvern proeuropean.Nu cred ca va doriti unul neeuropean .Cit despre Iohannis nu putem decit sa repetam pe scurt .A eliminat 75 de procente din legile propuse de catre toate fostele guverne PSD .A eliminat votul prin care UDMR obtinea , la propunerea PSD , existenta Tinutului Secuiesc .A scos din joc guvernele Dragnea si a invins reprezentantul PSD in noile alegeri pastrind drumul european al Romaniei .A reusit sa modifice politicile PSD care s-a declarat un partid proeuropean .L-a scos pe Dragnea si Dancila din circuitul politicilor din Romania .A condus natiunea in doua momente extrem de dificile numind : Pandemia si Razboiul din Ucraina formind si un tratat bilateral cu Ucraina la nivel militar .In ultima instanta Iohannis ne-a scapat de Sosoaca si Georgescu prin toate deciziile luate la final de mandat .Nicusor Dan a inteles extrem de rapid ce trebuie sa faca urmind exemplul .
13.1. Neadoptarea monedei EUR (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 14:00)
este parcurs proeurpean
13.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 14:38)
faptul ca Iohannis a reactionat la niste crize, de acord, dar n-a fost un lider. N-a dat tonul ca sa zic asa, da i-a taiat macaroana lui Dragnea cu noaptea ca hotii pt care s-a ales cu o sapca de la Trump, da s-a implicat in pandemie cand n-a mai fost incotro, si da le-a taiat macaroana la PSD-unguri cu autonomia tinutului secuiesc.
Dar atat, a reactionat la crize, nu a avut nici o initiativa, nimic zero. I-a fost frica, n-a stiut, uite pe Trump, da cu stangul in dreaptul si cu dreptul in stangul, dar ia decizii, are un drum, are un scop, sa faca America iar mareata, sa-i bata pe chinezi la AI, etc. Indiferent cum ar fi nu poti doar sa fii pompier. Sa astepti sa se aprinda ceva, apoi te duci sa stingi. Pai asta e ca si cum ai lasat corabia fara carmaci si mai e si furtuna, tu stai in birou, ca daca nu arde..
13.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 13.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 14:50)
meri de te culca
13.4. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 13.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 15:43)
...
14. PSEUDOALEGERI
(mesaj trimis de SUCA în data de 18.11.2025, 14:04)
Eu cred ca O alege se face intre ceva bun si ceva foarte bun, ideal ceva exceptional. La noi pe taraba gasesti marfa politica foarte prosta si o catrastrofa. De aceea zic, in Romania nu exista alegeri, de fapt sunt impuse.
15. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 15:03)
...
16. fără titlu
(mesaj trimis de VIM în data de 18.11.2025, 15:08)
multimea progresista s-a trezit din betie si a dat peste un impostor,un zero barat.buna dimineata soare,dar vorba autorului,se poate vota si o coada de matura.
16.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 16)
(mesaj trimis de wes în data de 18.11.2025, 15:20)
Un gunoi cu o cariera de interlop: in tinerete se dadea cu fundul de asfalt pentru cauze bolsevice, apoi a lucrat la departamentul extorcari. Pentru ca a avut succes, l-au mutat sa vandalizeze Bucurestiul si apoi intreaga Romanie.
16.2. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 16.1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 15:32)
...
16.3. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 16.2)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 18.11.2025, 15:35)
...
16.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 16.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 16:13)
astea nu sunt argumente sunt doar jigniri.
16.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 16.4)
(mesaj trimis de wes în data de 18.11.2025, 16:27)
Ma prezentam pe mine ma baiatule. Nu stiu nimic despre idolul tau, stai linistit.
16.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 16)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:41)
Nu e multime, sunt cativa.
17. Avramescu, Tzutzarul lui Petrov
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 16:34)
Regreta ca l-a votat pe Mucusor Dan, care nu i-a daruit sinecuri, DAR pe Base/Petrov nu regreta ca l-a votat pentru ca acesta a fost darnic cu tov. Avramescu, numindu-l ambasador !!!
18. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 17:34)
PSD trebuie sa provoace alegeri anticipate. Sa se termine cu Bolojan si usr, sustinuti de 25% din cei ce voteaza. Nu au ce sa caute la putere.
18.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 18:28)
ca sa ce? cu aur poate face si acum coalitie
18.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 20:21)
Nu face AUR cu ei ;)
18.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 20:51)
aur ar face, grindeanu nu vrea. chit ca aur e izolationist, egoist, eu eu eu, vezi ei nu-s cu psd , georgescu nu-i cu aur, poate fi cu psd ul reformat, simion nu-i cu sosoaca sau etc.
18.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:36)
Nu ar face, si-ar pierde din votanti si o stiu foarte bine. Psd ar face, dar le e frica ca sunt suspendati din PES sau cum naiba ii mai zice partidulului european al social-democratilor. Nu au coloana vertebrala a lui Fico, pe care nu l-a interesat asta.
18.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 18.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:40)
Cum anume e aur izolationist? Fata de cine? Nici astia de la putere nu se inteleg cu multi din afara dar se inteleg cu unii, asa si AUR. Si nu ma refer la Rusia, ci la tarile care au la putere partide din ECR. Plus SUA. Cu care Romania ar fi avut o relatie excelenta daca Simion era presedinte. Sau CG. Pana si Lasconi...nu uzurpatorii de acum.
19. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 18:50)
din ura asta față de psd ați umflat rusofilii din România. :
19.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 18:51)
mulți s-au lăsat păcăliți de securiltii lui băs, și-au luat-o peste bot... financiar, iar acum susțin retarzi precum Kremlin Georgescu. :
19.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 20:23)
Rusofilii sunt putini. Aia pe care-i faceti rusofili nu vor sa auda nici de Ucraina , nici de Rusia. E umilitor sa tii cu oricare din tarile astea.
19.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 20:37)
Bunul samaritean. era umil. nu cu nasu pe sus.
19.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:33)
Ce?
19.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 19.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2025, 22:43)
Una e umilitor, alta e umil. Sau esti de pe la Bruxelles, nu le ai cu subtilitatile limbii romane? Te ajut: e rusinos sa tii cu Rusia si/sau Ucraina. E jegos.
20. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 18.11.2025, 21:50)
”Restul zilei, probabil, îl petrece cu domnul Grindeanu”
Ha ha ha, ce tare !