Regulamentul privind clasificarea creditelor şi plasamentelor a intrat ieri în vigoare

Bănci-Asigurări / 2 octombrie 2011

Regulamentul privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare a intrat ieri în vigoare, potrivit informa"iilor din Monitorul Oficial.

Printre altele, Regulamentul prevede că împrumutătorii trebuie să dispună de o imagine cât mai fidelă a performanţei financiare a debitorilor lor, performanţa încadrându-se în categorii care se notează de la A la E, în ordinea descrescătoare calităţii.

Dacă împrumutătorii nu au posibilitatea să evalueze performanţa financiară a unui debitor, persoană juridică, aceasta se va încadra direct în categoria E. Categoria A înseamnă standard, B în observaţie, C reprezintă substandard, D - îndoielnic, iar E înseamnă pierdere.

Categoria de performanţă a debitorilor, persoane juridice, trebuie să fie determinată de cel puţin două ori pe an, iar cea a debitorilor, persoane fizice, determinată la un moment dat, se va menţine până la următoarea reevaluare.

Regulamentul se aplică la nivel individual, instituţiilor de credit, persoane juridice române şi sucursalelor din România a instituţiilor de credit din state terţe, care, pentru toate sau o parte din expunerile din categoria creditelor/plasamentelor determină cerinţe minime de capital pentru riscul de credit, la nivel individual, potrivit abordării standard.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb