Reuniunea Consiliului Naţional al PNL a început

D.V.
Politică / 8 august 2019

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Reuniunea Consiliului Naţional al PNL, la care urmează să participe şi preşedintele Klaus Iohannis, a început, joi, la Romexpo, în prezenţa a peste 3.200 de liberali.

CN al PNL a început cu intonarea Imnului naţional şi a Imnului Uniunii Europene.

Şeful statului va participa la reuniune începând cu ora 18,00, conform agendei sale.

În cadrul reuniunii vor mai susţine discursuri preşedintele PNL, Ludovic Orban, secretarul general, Robert Sighiartău, liderul grupului europarlamentarilor români din PPE, Rareş Bogdan, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, liderul senatorilor liberali, Florin Cîţu, preşedintele Ligii Aleşilor Locali ai PNL, Gheorghe Flutur.

Pe ordinea de zi a evenimentului se află prezentarea bilanţului politic al conducerii PNL, aprobarea fuziunii dintre Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT) şi PNL, precum şi alegerea unui prim-vicepreşedinte al liberalilor. Pentru funcţia de prim-vicepreşedintele Ludovic Orban l-a propus pe Rareş Bogdan.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb