Guvernul de coaliţie al Austriei a anunţat luni că intenţionează să prelungească durata serviciului militar obligatoriu de la şase la nouă luni, în contextul schimbărilor de securitate generate de războiul din Ucraina, potrivit Reuters.
Autorităţile austriece susţin că această măsură este necesară pentru adaptarea armatei la noile provocări de securitate, după ce conflictul din Ucraina a modificat situaţia strategică din Europa, relatează Reuters.
Timp de mai multe decenii, forţele armate ale Austriei, stat neutru, au avut în principal roluri de protecţie civilă, intervenind în situaţii precum dezastre naturale sau desfăşurând misiuni de patrulare la frontieră, mai degrabă decât pregătindu-se pentru confruntări militare externe, potrivit Reuters.
Austria încearcă de mai mulţi ani să îşi consolideze capacităţile de apărare şi să îşi modernizeze armata, despre care oficialii au afirmat că nu ar fi pregătită să facă faţă unui atac grav asupra teritoriului naţional, informează Reuters.
„Condiţiile de securitate s-au schimbat fundamental în ultimii ani, luni şi săptămâni. Visul unei păci durabile în Europa s-a spulberat odată cu războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a declarat cancelarul Christian Stocker în cadrul unei conferinţe de presă, potrivit Reuters.
Liderul guvernului de la Viena a menţionat că printre noile ameninţări se numără atacurile hibride şi războiul cibernetic, transmite Reuters.
„Aceste evoluţii arată clar că Austria trebuie să-şi asume într-o măsură mai mare responsabilitatea pentru propriile capacităţi de autosuficienţă şi protecţie a populaţiei”, a mai afirmat Christian Stocker, potrivit Reuters.
Austria este înconjurată de opt state, dintre care şase sunt membre NATO, printre acestea numărându-se Germania, Cehia, Italia, Slovenia, Slovacia şi Ungaria, relatează Reuters.
În prezent, tinerii austrieci, de regulă în jurul vârstei de 18 ani, pot opta între serviciul militar şi un serviciu civil alternativ cu durata de nouă luni, desfăşurat în instituţii precum serviciile de ambulanţă sau centrele pentru vârstnici, potrivit Reuters.
Guvernul de la Viena intenţionează să permită prelungirea voluntară cu două luni a serviciului civil alternativ, informează Reuters.
Executivul austriac pregăteşte şi trecerea la un model de serviciu militar bazat pe rezervişti, în care foştii recruţi ar urma să participe la exerciţii de perfecţionare în primii 10 ani după efectuarea serviciului iniţial, potrivit Reuters.
Pentru creşterea atractivităţii serviciului militar sunt prevăzute stimulente precum zile suplimentare de concediu şi aproape dublarea remuneraţiei, până la 1.000 de euro pe lună, relatează Reuters.
Aplicarea acestor modificări necesită însă aprobarea unei legi cu o majoritate de două treimi în parlament, iar guvernul are nevoie de sprijinul opoziţiei reprezentate de Verzi sau de Partidul Libertăţii, de extremă dreapta, transmite Reuters.


















































Opinia Cititorului