Guvernul României stabileşte structura de guvernanţă şi responsabilităţile instituţionale pentru implementarea Portofelului European pentru Identitate Digitală (RoEUDIW), un instrument destinat identificării digitale securizate şi interoperabile la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui comunicat de presă emis de Guvernul Romaniei, remis redacţiei.
Proiectul foloseşte ca bază tehnică soluţia dezvoltată de Germania în regim open-source. Această abordare permite preluarea gratuită a codului sursă şi a componentelor tehnice, element care generează economii bugetare substanţiale prin evitarea procesului de proiectare de la zero a unei infrastructuri complexe, se arată în sursa citată.
Aplicaţia mobilă, denumită RO Wallet, asigură stocarea documentelor electronice personale, precum permisul de conducere sau cardul de sănătate, sub controlul direct al utilizatorului. Prima fază a proiectului, planificată pentru anul 2026, vizează lansarea versiunii iniţiale a aplicaţiei, emiterea datelor de identificare a persoanei (PID) şi finalizarea cadrului normativ. Cabinetul Viceprim-ministrului Oana Gheorghiu coordonează grupul de lucru interinstituţional responsabil de construirea cadrului legal şi a capacităţii de implementare, conform sursei menţionate.
„Adoptarea acestei soluţii reduce duplicarea eforturilor şi contribuie la un ecosistem colaborativ, bazat pe inovaţie împărtăşită”, precizează reprezentanţii Executivului în documentul oficial. Aceştia afirmă că datele personale ale cetăţenilor rămân stocate exclusiv în infrastructura de securitate naţională, fapt care asigură respectarea confidenţialităţii şi a suveranităţii datelor, potrivit comunicatului de presă.
Atribuţiile tehnice şi de supraveghere revin mai multor entităţi publice din România. Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenorialului şi Turismului acţionează ca autoritate de monitorizare a ecosistemului şi punct unic de contact pentru cooperarea transfrontalieră. În acelaşi timp, Ministerul Afacerilor Interne furnizează efectiv aplicaţia mobilă şi infrastructura de backend, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale emite certificatele de acces şi administrează registrul centralizat al beneficiarilor în Cloudul Privat Guvernamental, mai adaugă sursa citată.
Planul de dezvoltare pe termen lung prevede şi deschiderea pieţei către furnizorii privaţi de portofele digitale, sub condiţia certificării acestora conform normelor naţionale. Companiile interesate să integreze portofelul în diferite cazuri de utilizare comercială pot transmite scrisori de intenţie către adresa oficială a ministerului de resort pentru iniţierea parteneriatelor strategice, se mai arată în comunicatul de presă.





















































Opinia Cititorului