Senatul şi Camera Deputaţilor încep, luni, prima sesiune parlamentară ordinară a anului, informează AGERPRES.
Potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, cele două Camere au fost convocate de preşedintele Senatului şi, respectiv, de preşedintele Camerei Deputaţilor „în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată”, precum şi ale art. 83 alin. (1) din Regulamentul Senatului şi ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, transmite AGERPRES.
La Camera Deputaţilor, şedinţa Biroului permanent, în vechea componenţă, va avea loc luni, începând cu ora 13:30, iar de la ora 16:00 se va reuni plenul Camerei, potrivit AGERPRES.
La Senat, plenul se va întruni tot de la ora 16:00, iar Biroul Permanent este programat de la ora 12:00, conform AGERPRES.
Conform procedurilor parlamentare, în prima zi a sesiunii vor fi aleşi, în fiecare Cameră, membrii Birourilor permanente - vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Senatului, respectiv ai Camerei Deputaţilor, relatează AGERPRES.
Preşedinţii celor două Camere, Mircea Abrudean şi Sorin Grindeanu, au fost aleşi după constituirea Parlamentului pentru un mandat de patru ani, mai notează AGERPRES.
Potrivit Regulamentelor Senatului şi Camerei Deputaţilor, alegerea membrilor Birourilor permanente se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora şi cu negocierile liderilor de grup, informează AGERPRES.
Listele candidaţilor propuşi sunt supuse în întregime votului Camerei Deputaţilor, respectiv Senatului, şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii parlamentarilor prezenţi în fiecare Cameră, potrivit AGERPRES.
Priorităţile coaliţiei în această sesiune parlamentară includ adoptarea pachetului privind reforma administraţiei publice locale şi centrale, măsurile de relansare economică şi legea bugetului de stat pe anul 2026, conform AGERPRES.
Opoziţia a anunţat că pregăteşte moţiuni simple împotriva miniştrilor de Externe şi al Apărării, precum şi o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, alături de mai multe iniţiative legislative privind reducerea cheltuielilor statului şi protejarea cetăţenilor, mai transmite AGERPRES.












































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.02.2026, 08:56)
1-Cum am adăugat un venit recurent în bugetul familiei, într-un an economic imprevizibil---
-cuma mai oameni buni scrieti lucruri ce nu au legatura reala cu oamenii sarmani din Romania cu venituri fff slabe ...cum sa traiesti cu 2700 lei pe luna si trebuie sa platesti rate,copiii sa i tii la scoala-ahhaha ca i gratuitcheltuieli la administrator---1220 lei pe luna? in conditiile in care apa a ajuns la 21,75 lei /m cub? hotieeeeeeeeee,aum mai habitir taxele sau dublat,triplat? tara lui papura voda!!!!!!
2- mai vreti sa umblati si la salarii si pensii-nu va este rusineeeeee!!!!!cat va mai rabda Dzeu?
3-vacanta? AAAAAA?ne ati taiat puntile de sarbatori!!!!!!1 zi mai fratilor??????????????PENIBIL! !!!!
acum a ti venit galbeni de grasiodihniti sa taiati ce vreti voi!!!!
a ti intrebat poporul sa vedeti care i situatia pe terenul,GLIA ROMANEASCA,CUM TRAIESC?
Puneti pe tabloide ,tv ,internet pe cei bogati ,aaa?
mama voastra de lichele.......
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.02.2026, 09:01)
au ajuns terenuri pline de maracini,case parasite,oameni disparuti in negura vremurilor, familii distruse de viata asta proasta si de r..t,mancam toate ra...rile altora,tara noastra aur poarta ,noi cersim din poarta n poarta...
far de supar...hotii ne conduc......
blestemati fiti toti care a ti adus TARA ASTA SI OAMENI FRUMOSI SI CREDINCIOSI IN GENUNCHI SAU VANDUTI PENTRU NIMIC-SA NU UITATI BLESTEMATI TOTI CU TOATA RADACINA VOASTRA!!!!!