Sondaj: Cetăţenii condamnă Mişcarea Legionară, dar sunt divizaţi în privinţa lui Ion Antonescu

59% dintre români consideră că Mişcarea Legionară a fost o organizaţie criminală, 17% resping această afirmaţie, iar restul nu au un răspuns ferm, arată sondajul realizat de Avangarde în perioada 19-24 august 2025 pe un eşantion de 1.100 de persoane adulte, cu o marjă de eroare de ±3%. Sondajul mai dezvăluie că 35% dintre respondenţi îl văd pe mareşalul Ion Antonescu ca pe un criminal de război, 29% îl consideră erou naţional, iar 36% nu ştiu sau preferă să nu se pronunţe,

Rezultatele acestui sondaj readuc în atenţia opiniei publice o temă grea şi controversată: felul în care românii se raportează la trecutul lor recent şi la figuri istorice care au marcat istoria secolului XX prin violenţă, extremism şi crime de război. Datele sunt clare şi, în acelaşi timp, tulburătoare. Cifrele surprind nu doar o percepţie fragmentată, ci şi tensiunile profunde care încă macină societatea românească atunci când vine vorba despre asumarea propriului trecut.

Dincolo de procente, aceste rezultate trebuie citite prin prisma faptelor istorice documentate. Mişcarea Legionară a fost o organizaţie fascistă, ultranaţionalistă şi antisemită, responsabilă de asasinate politice şi de pogromuri, cum a fost cel din ianuarie 1941 la Bucureşti, când sute de evrei au fost omorâţi cu o cruzime greu de descris, sinagogi incendiate, iar violenţa extremă a marcat ireversibil memoria colectivă. Istoricii şi legislaţia postbelică au catalogat Mişcarea Legionară drept criminală, iar acest fapt nu mai este disputat în lumea academică. Tocmai de aceea, procentul celor 17% care refuză această realitate arată fie o lipsă de cunoaştere istorică, fie o persistenţă a unor mituri periculoase, fie influenţa discursurilor publice recente care au încercat să reabiliteze simboluri compromise.

Figura mareşalului Ion Antonescu reprezintă însă cea mai mare falie de percepţie. Condamnat şi executat în 1946 pentru crime de război, Antonescu a condus România în alianţă cu Germania nazistă, a ordonat deportări masive şi a fost responsabil pentru Holocaustul din România, în urma căruia sute de mii de evrei şi romi au fost exterminaţi sau lăsaţi să moară în deportările din Transnistria. Documentele istorice sunt clare şi unanime în a confirma această realitate, iar responsabilitatea sa este incontestabilă. Şi totuşi, aproape o treime dintre români îl consideră erou, ceea ce dovedeşte că memoria colectivă a rămas prinsă între mituri şi realitate, între nostalgia pentru un lider perceput ca „ferm” şi refuzul de a asuma adevărul crimei istorice.

Contextul ultimului an are, fără îndoială, un rol în aceste rezultate. Declaraţiile pro-legionare şi pro-Ion Antonescu ale lui Călin Georgescu, ieşirile antisemite şi apologiile făcute de Diana Şoşoacă în favoarea lui Antonescu şi a Mişcării Legionare au readus în spaţiul public teme toxice, pe care opinia publică le-a receptat în moduri diferite. Unii au fost indignaţi şi au reacţionat ferm, consolidând procentul celor care condamnă Mişcarea Legionară şi îl recunosc pe Antonescu drept criminal de război, dar alţii au văzut în aceste voci marginale o confirmare a propriilor prejudecăţi sau un semn că „adevărul interzis” merită repus pe masă. Sondajul Avangarde nu poate fi separat de acest climat mediatic şi politic tensionat, care alimentează polarizarea.

Totuşi, datele sondajului publicate ieri lasă loc pentru întrebări importante. Lipsesc defalcările detaliate care să arate dacă aceste percepţii sunt influenţate de vârstă, educaţie sau regiune. Nu ştim dacă nostalgia pro-Antonescu e mai puternică la generaţiile în vârstă sau dacă lipsa de informare afectează mai mult tinerii. Nu ştim nici dacă răspunsurile vin din convingere ideologică sau din necunoaştere. Un sondaj mai complex ar fi putut adăuga întrebări care să testeze nivelul de cunoştinţe istorice, pentru a separa opinia bazată pe fapte de opinia bazată pe clişee sau propagandă. Totodată, comparaţia cu date similare din anii trecuţi ar fi arătat dacă asistăm la o evoluţie periculoasă sau la o stabilizare a percepţiilor.

Ceea ce este însă limpede este faptul că România încă se luptă cu propria memorie. Acceptarea caracterului criminal al Mişcării Legionare pare să fi câştigat teren, dar încă există un nucleu care refuză realitatea. În cazul lui Antonescu, ruptura este mult mai vizibilă, aproape la jumătate, iar asta arată cât de adânc s-a fixat mitul „conducătorului puternic” care ar fi apărat interesul naţional, chiar dacă preţul a fost moartea a sute de mii de oameni nevinovaţi. Această tensiune între mit şi realitate, între eroizare şi condamnare, arată o societate care nu şi-a încheiat încă procesul de asumare a trecutului.